15 noiembrie 2024

Dilema lui Dionisie

Ca un nemernic ce este, Dionisie e ahtiat să fluiere în biserică. Spune bancuri nasoale despre președinte, face glume proaste pe seama premierului și, în permanență, cârcotește contra măsurilor de înaltă responsabilitate sanitară luate de Guvern. Zice că așa s-a născut el, spirit liber, și că dacă nu-i place cuiva cum își manifestă respectul pentru înalții conducători, n-are decât să-l pupe în fund. Iconoclast până-n măduva oaselor, Dionisie ar fi în stare să meargă cu cerșitul prin tren cu o fotografie a primului ministru și să le explice călătorilor că strânge bani pentru un copil cu handicap.

Când a expirat prima stare de alertă și nu fusese încă impusă a doua, Dionisie s-a dus la supermarket și a scos din sărite bodyguarzii care voiau să-i ia temperatura. Își mușcau degetele ăia în timp ce, extrem de calm, Dionisie le solicita baza legală care îi interzicea să între în magazin de vreme ce starea de alertă expirase… „Bă, băiatule, îmi explică el, dacă punem cornu-n pământ și le acceptăm mizeriile, nu suntem decât niște boi puși să are câmpul. Lumea se sperie de dictatori, de teroriști sau de inflație și nu vede că viața unui om depinde mai mult de vânzătorul de la colț, de paznicul de la intrarea în supermarket sau de președintele asociației de locatari”. Și are dreptate.



Pe de altă parte, tot el zice că  președinții și premierii trebuie scuturați mereu, să nu-i roadă moliile. „Gândește-te că ai un pulover de lână pe care-l ții de bun în dulap. Dacă-l lași acolo, o să-l găsești flenduri, trebuie din când în când să-l mai scuturi, să-l scoți la aer”, zice el. Și aplică tratamentul ăsta liderilor politici. Deocamdată, la modul figurativ, în scris. Regretă că oamenii politici nu mai fac vizite în teritoriu, băi de mulțime și că nu se mai găsește frișcă, așa ca altădată… Că roșiile sunt prea tari și riscă să între la vătămare corporală. Despre COVID are numai păreri bune. Zice că dacă nu ar fi existat, trebuia inventat.

„Uite, bre, se plângea lumea că românii preferă să meargă în concediu în străinătate. Acum e rezolvată problema, toată lumea pe litoral, că nu ne mai primește nimeni decât cu test. Și testul îl iei la toamnă. La fel, se plângeau patronii că românii nu mai vor să muncească pe doi lei. E rezolvată și asta, că e greu de tot să mai pleci ‘afară’ la muncă. Boceau tinerii frumoși și liberi că bătrânii votează PSD? Gata, băiatu’, stare de alertă, restricții și pensionarii nu mai merg la vot, va vota tineretul studios, că e vrednic și a luat Bacalaureatul fără examene, că-s prea grele”. Un singur lucru nu reușește să înțeleagă Dionisie, deși se laudă că e deschis la minte. „Bă, dacă românilor le place atât de mult dictatura, să completeze bilete de voie ca să meargă după pâine, să nu mai aibă voie să iasă din țară, și, în general, să se pișe unii cu boltă pe drepturile lor, ce dracu’ au avut cu Ceaușescu? „


Descoperă mai multe la Desteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Alte titluri

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014