Magistraţii Curţi de Apel Bucureşti au admis, marţi, cererea de extrădare venită din partea SUA pentru cei doi hackeri români care au spart sistemul de supraveghere al Poliţiei din Washington, Mihai Alexandru I.(25 de ani) şi Eveline C. (28 de ani), însă în cazul tânărului au amânat predarea până la soluţionarea unui dosar aflat la DIICOT Bacău sau, în caz de condamnare, până la punerea în libertate a acestuia.
De asemenea, instanţa a stabilit eliberarea lui Mihai Alexandru I., arestat preventiv pe 16 decembrie.
În ceea ce o priveşte pe Eveline C., judecătorii au decis menţinerea arestării provizorie la domiciliu, în vederea predării, până la data de 14 martie.
Decizia nu este definitivă.
Potrivit AFP, o plângere depusă de guvernul american, dată publicităţii la Washington, menţionează că cei doi hackeri, Mihai Alexandru I. şi Eveline C., sunt acuzaţi de conspiraţie şi infracţiuni informatice.
Departamentul Justiţiei din SUA a făcut cunoscut că hackerii au reuşit, la începutul lunii ianuarie 2017, să neutralizeze 123 din cele 187 de camere de supraveghere ale serviciilor de poliţie, infectând sistemele informatice cu viruşi de tipul „ransomware”, pentru a încerca să obţină bani sau alte obiecte de valoare în schimbul deblocării calculatoarelor.
Afacerea „a fost de cea mai înaltă prioritate”, deoarece a avut impact asupra pregătirilor pentru ceremonia de învestire a preşedintelui Donald Trump, au precizat procurorii americani.
Secret Service – însărcinat cu protecţia preşedintelui şi a anturajului acestuia -, precum şi alte agenţii „s-au asigurat rapid că sistemul camerelor de supraveghere este sigur şi operaţional”. AGERPRES
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.