15 noiembrie 2024

Aleargă după fonduri, caută sponsori, urnește lucruri și oameni!

Diana Albu, o primăriță de neoprit

Poduri are șapte sate cu aproape opt mii de locuitori, fiind una dintre cele mai mari comune ale județului. Are și un primar nou din 2016.

De fapt, o primăriță sau „o primăreasă”, cum îi zic romii din Valea Șoșii, care o iubesc pe Diana Albu de pe vremea când îi învăța carte. Am urmărit-o mobilizându-i pe locuitori să curățe șanțurile pline de gunoaie, întâlnindu-se cu preoții și profesorii, umblând pe coclauri după utilaje, alergând la București după fonduri…



Recent, Diana Albu, a pus la dispoziția locuitorilor un raport cu date concrete privind „activitatea desfășurată de executivul primăriei, modul cum au fost cheltuiți banii publici, duse la îndeplinit obiectivele propuse în anul anterior și rezolvate problemele comunității”, ceea ce, să recunoaștem, nu fac toți aleșii. Am fost curioasă să citesc „Raportul Primarului” și am găsit multe cifre, dar și mărturisiri.

„Pe parcursul întregului an, ne-am desfășurat activitatea ținând cont de nevoile comunității locale și de interesul superior al cetățeanului, astfel am ascultat propuneri, inițiative, critici, aprecieri și am încercat să integrăm cât mai multe dintre acestea în proiectele comunei”, afirmă primărița, adăugând că raportul îi ajută pe cetățeni să-și facă o imagine asupra eficienței executivului.

Diana Albu, alături de copii și dascăli, la deschiderea Școlii de Vară

Angajații trebuie să fie „un tot”

Diana Albu și-a dorit ca Primăria Poduri să fie „o organizație vie”, care să răspundă solicitărilor cetățenilor, să facă față schimbărilor legislative, să gestioneze corect atribuțiile, „o instituție în care angajații și structurile funcționale să conlucreze ca un tot unitar”.

Ca să se poată dezvolta, comuna avea și are nevoie de fonduri. În acest scop, s-au efectuat studii și documentații pentru investiții care pot fi realizate prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM) și Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR). Pe PNDL, etapa a II-a, au fost depuse cinci proiecte. Primul a fost „Modernizare drumuri sătești”, în valoare de 7,3 milioane de lei.

„Cei 5,4 km de drum propuși a fi amenajați prin acest proiect nu au fost niciodată asfaltați, de altfel mare parte din drumurile comunei sunt neasfaltate, la nivelul Primăriei Poduri neexistand resurse financiare pentru aceste lucrări, singura soluție în a moderniza drumurile și a le aduce la un standard național și european fiind atragerea de fonduri nerambursabile”, explică Diana Albu. A urmat „Modernizarea drumurilor locale” (2,59 km), în valoare de 5,51 milioane de lei, care nu a fost aprobat, dar are șanse să fie prins pe PNDL III.

Sponsori pentru un drum de țară

S-a cerut finanțare și pentru asfaltarea drumului în punctul Sava, care, având trafic redus, nu a fost inclus în program, dar va fi realizat din bugetul local. Tot din bugetul local va fi construit podul din Cernu. În fine, Căminul cultural Bucșești, în valoare de 2,6 milioane de lei, început în 2011 și realizat 28%, va fi construit de Compania Națională de Investiții. Cel puțin așa se dorește.

Prin GAL Valea Muntelui, Primăria Poduri a obținut bani pentru asfaltarea a 850 m de drum, gabionarea unei părți din pârâul Brănești și construirea a 3 poduri (1,44 milioane de lei), iar pe AFIR pentru investiția „Reabilitare, modernizare și dotare Cămin cultural Cernu”, care va costa 1,36 milioane de lei.

Încep lucrările la cele două fântâni din Valea Șoșii

„S-au purtat negocieri cu Stratum Energy Romania LLC Wilming, firma care extrage gaze naturale în satul Cernu, negocieri finalizate cu semnarea contractului de sponsorizare nr.8255/2017, având ca obiect asfaltarea DC 177 Buleni pe o lungime de 3 km”, arată Diana Albu. Valoarea a proiectului va fi de circa 3,5 milioane de lei. Așadar, încă un drum comunal modernizat.

Urmează goana după investitori

Pe POIM, în cadrul apelului pentru sprijinirea investițiilor în capacități de producere energie electrică/termică din biomasă/biogaz și energie geotermală, Primăria Poduri a încheiat un contract de consultanță și proiectare cu o firmă specializată în scopul înlocuirii centralelor pe lemne cu un sistem revoluționar de pompe de cădură geotermală la Grădinița Poduri, Școala „Gen. Nicolae Șova”, Școala Bucșești, Sala de sport Bucșești, Căminul cultural Poduri și clădirea primăriei vechi.

După prezentarea în detaliu a proiectelor, Diana Albu vorbește și despre cooperarea cu alte administrații din țară, cu GAL Valea Muntelui, ONG-urile care au proiecte sociale și culturale, atragerea de fonduri și afaceri. „Identificarea unor investitori dispuși să-și deschidă afaceri în comuna Poduri constituie o prioritate pentru următorii ani. În același timp, dezvoltarea mediului de afaceri existent prin asigurarea unor măsuri concrete de susținere constituie o prioritate pe care executivul local o are în vedere”, afirmă Diana Albu.

Firește, va continua munca pentru elaborarea cât mai multor proiecte și atragerea de finanțări europene, acestea având rolul de a dezvolta „activități sustenabile în domeniul economic, social, medical și în alte domenii de interes local.”

„Voi lupta mereu pentru dezvoltarea comunei și voi avea o preocupare continuă în ceea ce privește folosirea eficientă a banului public, precum și ducerea la bun sfârșit a proiectelor mari, care vor aduce beneficii uriașe comunei Poduri. Mulțumesc cetățenilor pentru sprijinul și încrederea pe care mi-o acordă și doresc să îi asigur de întreaga mea implicare, muncă și onestitate.”
– Diana Albu, primarul comunei Poduri




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014