Vizita comisarului european pentru Politică Regională, Corina Crețu, în Bacău, care a început luni, s-a încheiat ieri, 22 mai, cu o dezbatere organizată la Universitatea „Vasile Alecsandri”, la care demnitarul european a venit împreună cu ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb. Dezbaterea a avut ca temă Viitorul Europei și al politicii de coeziune, și a fost moderată de jurnalistul Dan Cărbunaru, directorul site-ului Calea Europeană.ro. Discuțiile au vizat modul în care România poate accesa mai eficient fonduri europene și în care tineretul de acum va putea beneficia în propria lui țară de condiții mai bune de studiu, dar și de muncă, pentru a nu mai prefera străinătatea.
Corina Crețu și Rovana Plumb au ajuns în sala de dezbatere cu aproape o jumătate de oră întârziere, dar asistența, formată mai ales din studenți și elevi, dar și din oameni de afaceri, politicieni și profesori universitari, a așteptat cu răbdare sosirea lor, în ciuda unor mici comentarii. În sală au intrat și președintele Consiliului Județean, Sorin Brașoveanu, și subprefectul Valentin Ivancea, dar și primarul Cosmin Necula. Organizatorii evenimentului și cele două interlocutoare ale asistenței au apreciat prezența reprezentanților autorităților locale, pentru că se așteptau la un dialog care să pună unele probleme la înțelegerea și rezolvarea cărora pot contribui și aceste autorități.
Cât de vizibili suntem în Europa? Ce face UE pentru noi?
Întrebările din public au venit și de la politicieni și de la studenți sau elevi, dar și de la oameni de afaceri. Acestea au vizat bugetul Uniunii Europene și partea din el alocată României acum și în viitor, gradul de absorbție a fondurilor europene în România, chiar și în județul Bacău, și sprijinul UE pentru ca România să ia măsuri mai bune pentru infrastructura de transport. Reprezentanții tinerilor băcăuani s-au interesat și de măsurile pentru îmbunătățirea infrastructurii educaționale și de relaxare pentru această categorie de cetățeni și înființarea de centre comunitare de tineret, iar cei din învățământul preuniversitar s-au interesat de fondurile de care pot beneficia liceele în care învață. Un reprezentant al mediului de business s-a interesat de cât de aproape suntem de exercițiul democratic european, iar alții au vizat măsurile care ar trebui luate pentru ca absorbția de fonduri europene să nu mai fie influențată de birocrație.
MOBILITATE – cuvântul la ordinea zilei când e vorba de UE
Finalul dialogului a fost unul surprinzător, moment creat de organizatori, care au dat asistenței un set de noțiuni și a cerut tuturor celor care puteau butona un telefon mobil să aleagă doar cuvântul la care s-ar gândi prima oară când ar fi vorba de UE. A fost un test interesant, susținut de o aplicație IT, din care cuvântul cel mai mult ales de participanți a fost MOBILITATE. Acesta te duce, evident, cu gândul la dorința dar și ușurința tinerilor români de a pleca în alte țări pentru a studia sau a-și face o carieră profesională. Rezultatul a determinat-o pe Corina Crețu să mărturisească:„În ultimul timp plec tot mai tristă din România la Bruxelles, pentru că văd la noi în țară tot mai multă dezbinare și neîncredere în noi înșine. Acum avem posibilitatea de a călători liberi oriunde în lume și mobilitatea este un real câștig pentru noi, dar și cuvintele SOLIDARITATE sau COLABORARE, precum și celelalte din panel cred că pot să ne stea în atenție”.
„Am instituit dialogul cu cetățenii pentru a putea arăta beneficiile pe care Uniunea Europeană le poate aduce în viața noastră. Vocile individuale poate nu sunt auzite mereu, dar România este una dintre țările cele mai europene, cu o voce tot mai puternică. Iar de la tineri trebuie să aflăm mai multe, să nu luăm lucrurile de-a gata. Noi, Guvernul României, Parlament, Comisia Europeană, autoritățile locale, lucrăm împreună pentru reducerea birocrației și îmbunătățirea absorbției fondurilor europene, pentru un mai bun management al proiectelor”.
Corina Crețu, comisar al UE
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.