19 decembrie 2024

Dezamăgire

Mi-ar plăcea să trăiesc în cel mai sigur și cel mai verde oraș din România. Dezamăgire: nu e posibil acum sau în viitorul apropiat. Chiar Ziua Națională a stat sub semnul unei amenințări, aceea că operatorul va sista colectarea deșeurilor. Iar asta va însemna mirosuri fetide în aer, zemuri alterate scurse în pânza freatică, risc de îmbolnăvire.

Băcăuanii își spun că nu avem politicieni onești, care să pună comunitatea înaintea partidului, nici firme care să-și respecte partenerii. În ultimele zile au avut loc mai multe ședințe în care consilierii, împărțiți în tabere, au încercat să impună o soluție. Nu au comunicat înainte, nu comunică nici acum. Buna comunicare nu e un moft al lumii moderne, ci o condiție a eficienței în toate vremurile. În cazul dat, aleșii dau vina unii pe alții, operatorul dă vina pe autorități, iar cetățenii dau vina pe toți politicienii, și de dreapta, și de stânga, dar și pe firmă, acuzând-o că nu-și face bine treaba. Ca să nu ne trezim pe 1 Decembrie cu orașul plin de gunoaie a fost necesară o întrunire pentru situații de urgență în care au fost puși față în față oficialii și antreprenorii. Și s-a văzut cine minte. Când doi se bat, al treilea câștigă, se spune în popor.



Eu aș zice că atunci când politicienii se ceartă toți pierd, și partidele, și comunitatea. Mai nou, aflăm că în caietul de sarcini al acestei licitații pe care primăria se străduiește de vreo cinci ani să o organizeze nu e prevăzută colectarea selectivă. Cu alte cuvinte, firma care va câștiga licitația nu va fi obligată prin contract să strângă deșeurile pe căprării: plastic, hârtie, resturi menajere. Nu va fi obligată prin contract, dar nici nu va putea obține autorizație de mediu dacă nu va selecta deșeurile. Și nu va putea opera. Așadar, vom reveni la situația de acum: operatorul, oricare va fi acela, va cere bani mai mulți ca să respecte o condiție cerută de lege, iar dacă nu-i va primi, nu va presta.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img