26 decembrie 2024

Deținuții din Penitenciarul Bacău, în vizită la Parohia Siretu

În data de 16.10.2022, 9 deținuti tineri custodiați în cadrul Penitenciarului Bacău, incluși în regim semideschis, au participat la o vizită în comunitate la Parohia Siretu cu hramul ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitatea Siretu, comuna Letea Veche, județul Bacău.

Realizarea acestei activități a avut drept scop crearea unor mecanisme de interacțiune, cu reprezentanții comunității locale, care să răspundă eficient nevoilor persoanelor private de libertate, atât în sensul formării și dezvoltării abilităților specifice unui mod de viață responsabil, cât și în vederea sporirii șanselor de reintegrare socială prin reducerea fenomenului de excluziune socială.



În cadrul activității persoanele private de libertate participante au asistat la săvârșirea Sfintei Liturghii de către părintele protoiereu Ciprian-Eugen CIUCHE, altături de parohul bisericii, părintele Răzvan Dimitrie RADU, părintele capelan Daniel MAȘALA și 11 preoți din satele învecinate.

După finalizarea slujbei, participanții s-au deplasat la Monumentul Eroilor amplasat în curtea bisericii, unde a avut loc slujba de sfințire a monumentului și de pomenire a eroilor înscriși pe piatra funerară a acestuia, fiind depuse coroane de flori. În încheierea activității, persoanele private de libertate au participat la agapa frățească din casa de prăznuire a parohiei în cadrul căreia au fost abordate subiecte ce au vizat îmbunătățirea imaginii de sine a persoanelor private de libertate.

Activitatea a fost inițiată și coordonată de personalul din cadrul Serviciului Educație și Asistență psihosocială, preot capelan comisar de poliție penitenciară Daniel MAȘALA și asistent social inspector principal de poliție penitenciară Ștefana SILIȘTEANU.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img