15 noiembrie 2024

Detinuti care merg la serviciu zi de zi

Persoanele private de libertate au nevoie de sprijinul societatii

Reintegrarea in societate a persoanelor private de libertate a ajuns din nou pe masa de lucru a autoritatilor publice. Reprezentantii Penitenciarului Bacau au mers de aceasta data in fata studentilor de la Universitatea “George Bacovia”, unde impreuna cu oficiali ai autoritatilor locale le-au vorbit tinerilor despre importanta acceptarii celor care au ajuns din diferite motive in spatele gratiilor. In prezent, peste 100 de detinuti muncesc la firme din Bacau.

Au gresit, au platit, dar chiar si dupa ispasirea pedepsei, persoanele care au fost inchise pentru diferite fapte sunt respinse de societate. Reprezentantii Penitenciarului Bacau incearca prin orice pârghii sa ne faca sa intelegem ca si ei sunt oameni, ca multi dintrei ei se reabiliteaza dar ca la fel de multi recidiveaza tocmai pentru ca atunci când ies pe poarta inchisorii nu gasesc niciun sprijin. Pentru a schimba mentalitati, au mers la finele saptamânii trecute si in Universitatea “George Bacovia” unde le-au vorbit studentilor despre importanta reintegrarii acestor persoane. “Trebuie sa-i ajutam sa-si gaseasca un nou loc in societate atunci când ies din penitenciar. Daca nu au pe nimeni care sa-i sustina, acestia oameni fac ceea ce stiu sa faca. Se apuca din nou de furat, de tâlharit si se poate ajunge si la crima. Ei sunt ca niste frunze in vânt”, a spus inspectorul princial Geanina Stefan, din cadrul Penitenciarului Bacau.



Puterea exemplului

Si pentru ca s-a demonstrat ca prin puterea exemplului se ajunge mai usor la rezultatele dorite, organizatorii au venit in fata studentilor cu povesti de succes. “Sunt putine la numar, dar avem. Acestea sunt si micile noastre satisfactii. Sunt persoane care te suna, iti multumesc pentru ce-ai facut pentru ei. Iti cer un sfat, ii ajuti sa se angajeze, pentru ca societatea este reticenta sa angajeze pe cineva care a fost inchis. Am un tânar care acum e in Italia. A fost condamnat cinci ani si ma suna permanent, imi multumeste ca are satisfactii pe linie profesionala”, spune Octavian Balan, preot militar la Penitenciarul Bacau. Oficialii recunosc ca sunt putini cei care reusesc sa-si gaseasca un loc in societate atunci când parasesc detentia.

Peste 100 de detinuti merg la serviciu

O parte dintre persoanele inchise in unitatea din Bacau au solicitat sa munceasca pentru a li se reduce din pedeapsa ori pentru a câstiga bani. Luna trecuta au fost derulate contracte cu sapte agenti economici. “In medie pe an ies la munca 109 persoane. In noiembrie avem 124 care lucreaza in domeniul constructiilor sau agricultura. Sunt care lucreaza pe contract sau in beneficiul unitatii. Avem si noi o Gradina Agro-Zootehnica unde sunt 21 de femei. Pot face acest lucru doar cei care au regim de executare deschis sau semideschis”, a spus inspectorul Madalina Matasaru, purtatorul de cuvânt al Penitenciarului Bacau. Acestia muncesc opt ore pe zi, cinci zile pe saptamâna si sunt supravegheati in permanenta.
Geta Panaite




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img

Alte titluri

- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014