DESTEPTAREA, cuvântul lansat să „zburde” în 23 decembrie 1989 dintr-o clădire de pe strada Vasile Alecsandri din Bacău, era cel mai potrivit pentru a face “vizibile” dorinţele, speranţele celor care, în stradă, marcau, conştient ori nu, un moment definitoriu de schimbare în istoria României. Rod al perceperii corecte, prompte de către o “mână” de detectivi ai clipei prezente, jurnaliştii, a realităţilor dramatice ale timpului, inspiratul cuvânt a devenit, prin marcarea sa, vizibilă publicistic, în titlul unui cotidian, ecoul dorinţelor nemărturisite public ale băcăuanilor, ale românilor în general.
A fost momentul în care, având în minte dorinţa Deşteptării, spre “poarta” publicaţiei băcăuane având frontispiciul atât ofertant pentru dorinţele românilor, a năvălit tineri de diferite profesii, în special ingineri, de ce acest fapt merită o analiză separată, precum şi studenţi. Ei s-au alăturat unor intelectuali, ziarişti ori oameni de cultură, care au decis să ofere în paginile noului cotidian repere pentru valorile menite să contribuie la Libertate, Democraţie, Economie de piaţă, valenţe potențate societatea românească dornică de schimbare a regimului politic, economic anacronic. Şi fiecare, după pricepere pentru o profesie care are caratele sale valorice, dar cu entuziasm, alteori integrându-se rigorilor acestora, au reuşit să facă din DEŞTEPTAREA nu numai un ziar-apel, dar şi unul respectat pentru calitatea informaţiilor menite tocmai a conduce la esenţa semnificaţiei cuvântului. Ulterior, a devenit un jurnal al știrilor, dar şi analizelor ce marcau viaţa oamenilor judeţului, ţării. Ulterior, a devenit un jurnal al știrilor, dar şi analizelor ce marcau viaţa oamenilor judeţului, ţării.
Între entuziaştii timpului, vizând motivarea Deşteptării, m-am aflat şi eu. În prima zi de concepere şi apariţie a cotidianului am găsit necesar să aduc pe masa micului grup redacţional iniţial, care dezbătea sumarul primului număr pentru pentru noul titlu de editorial băcăuan, Apelul Grupului ad-hoc ce se erija în coordonarea acţiunilor maselor de oameni care veniseră la Palatul Administrativ din Bacău pentru a susţine schimbarea. Apel pe care, o spun pentru prima dată, l-am sugerat respectivului grup, dar şi redactat împreună cu profesorii Neagu şi Chiscop. A fost inclus pe prima pagină a celui dintâi număr, anunţând, printr-un material scris, DEŞTEPTAREA băcăuanilor. Ulterior, am simţit necesitatea de aduce în rândul publicului din judeţ informaţii despre ceea ce se petrecea în Europa, în lume, categorii de materiale publicistice ce fuseseră , înainte de decembrie 1989, complet “uitate” în presa locală, dar şi despre un domeniu drag mie, muzica, unul având, însă în județ, un potenţial nu prea scos la iveală publicistic până atunci. Aşa au apărut rubricile “Lumea văzută de la Bacău”, “Geografie trăită” ori “Pseudo cronică muzicală”. De asemenea, am simţit dorinţa de a colabora, alături de un grup de entuziaşti jurnalişti-condeieri la redactarea, în paginile cotidianului ori în suplimentele culturale sau sportive săptămânale, de cronici sportive relatând evenimente, performanţe, cu răsunet naţional ori, chiar, internaţional la vremea aceea, realizate de oameni de cultură ori de sportivii bacauani. Și, dacă “paşii” ni s-au despărţit de prietenii de la ziar, eu având un drum către un alt domeniu al publicisticii româneşti, am continuat să colaborez, chiar dacă mai rar, DEŞTEPTAREA rămânând pentru mine îndemnul care îmi ghidează şi astăzi viaţa de jurnalist.
Cotidianul băcăuan a cunoscut, în timp, rigorile şi necesităţile transformărilor petrecute, impuse în presa lumii. Trecerea de la print la cea având drept coordonate multiplicarea receptorilor, dar şi dinamica difuzării rapide prin mijloacele noilor tehnologii ce se impun şi în domeniul presei au impus şi la Bacău noi abordări. Nu s-a renunţat complet la print, dar a devenit viral modul de difuzare a informaţiilor prin gadget-urile aduse de noile tehnologii. Important rămân, însă, şi în noile realităţi din domeniu, chiar cu mai mare acuitate, elementele definitorii ale tehnicii jurnalistice, promptitudine, lizibilitate, neutralitatea şi nu unilateralitatea informaţiei, deci corectitudinea acesteia şi, implicit, documentarea, acum poate mai facilă urmare a tehnologiilor, dar cu atât mai mult obligatorie. Chiar dacă modalităţile de exprimarea fizică etalate de jurnalişti se schimbă, seriozitatea, bucuria şi rigoarea acestora în producerea publică a informaţiilor este necesar să rămână o constantă. Cred, sper, ca ziariștii băcăuani să perceapă, în continuare mesajul lansat, iniţial, prin titlul DEȘTEPTAREA. Actual, în prezent, la fel ca în urma cu 35 de ani. Între-o arenă atât de realistă, dinamică şi dură cum este cea a confruntării pentru conceperea şi publicarea de informaţii care să dimensioneze publicului realitatea în care trăieşte, jurnalistul adevărat, pasionat de meseria sa, nu acceptă înfrângerea. Chiar din postura în care se acţionează, deschis, rigid şi într-un mod pervers, pentru descurajarea sa. Tocmai asemenea situaţii îl vor împinge în a se strădui, din greu şi trecând peste riscuri mari profesiunea de jurnalist este una din cele mai periculoase din lume, pentru succesul public al informaţiei sale ce pune în stare de meditaţie comunitatea, societatea în care trăieşte. Pentru aceasta jurnalistul ce scrie la DEȘTEPTAREA trebuie să rămână campion vital în procesul informării publice, realizând ce impact deosebit au cuvintele, ce armă extraordinară reprezintă ele, este total responsabil faţă de ceea ce scrie, ceea ce comunică.
ŞI CE POATE FI MAI TONIC DECÂT SĂ ŞTII CĂ AI CONTRIBUIT PRIN EFORTUL TĂU LA AFLAREA ŞI ÎMPĂRTĂŞIREA PUBLICĂ A GÂNDURILOR, SENSURILOR ŞI PROVOCĂRILOR TIMPULUI TĂU.
Cornel Cepariu
membru în Consiliul Director al Uniunii ZIariștilor Profesionisti din Romania
