„Desteptarea” a deschis, mereu, calea generozitatii

In decursul timpului, „Desteptarea” a fost intotdeauna locul unde tineri, batrâni, toti cei fara speranta au venit si ne-au strigat disperarea. De multe ori, am uitat si noi ca suntem ziaristi si am devenit parte din cei care au deschis, catre alti oameni, calea generozitatii. Si am schimbat mentalitati, am reusit sa le ridicam aripile, sa le fim alaturi celor in nevoie. Iar munca noastra si a celor cu suflet ne-a fost pe deplin rasplatita. Si anul acesta, am trait un astfel de moment fericit. Un material publicat intr-o editie a ziarului nostru, undeva in primavara, a avut imediat ecou. Iar de atunci, viata a doua fete, surori, care traiesc un destin identic, s-a transformat radical. Acum, in decembrie, ele au primit o noua veste. Poate cea mai buna.

Lupta sa invinga boala

Este vorba despre surorile Negurita: Mihaela, 27 de ani, si Alina, 30 de ani. Doua tinere, din Bacau, condamnate la suferinta. Doua vieti chinuite, doua suflete pline de speranta. Doua destine identice. Amândoua sufera de o boala cumplita. Calvarul lor a inceput in urma cu mai bine de 10 ani, iar de atunci si problemele. Din ce in ce mai crunte si mai amare. De când „Desteptarea” le-a dezvaluit secretul suferintei, povestea de viata a celor doua s-a schimbat. La fel si dorinta lor cea mai mare – aceea de a se vindeca de boala care le macina muschii, pâna la degenerare totala.

Cele doua surori au reusit sa strânga bani, sa beneficieze de servicii medicale, sa fie invitate la teatru, sa isi implineasca visuri. „Ma visez imbracata in rochie de mireasa in fata altarului, dar si ca ma trezesc bezmetica in toiul noptii, in scâncetul copilului meu. Mai pe la mijlocul sertarului se afla visul ajutorarii, al solidaritatii si al omeniei. Insa, cel mai mare vis al meu, care a stat dintotdeauna in partea din fata a micului meu sertar, este sa merg din nou.

Nu am renuntat niciodata la el. Visez ca odata sa pot merge, sa alerg cu picioarele goale prin iarba si sa ma ude ploaia pe par”, ne-a spus Alina Negurita. Au avut o copilarie frumoasa. Atât cât s-a putut. Mama lor le-a parasit de când erau mici, iar intre timp si-a refacut viata si traieste undeva in Pincesti. Doar tatal mai are grija de ele. Si femeia – insotitor. La 19 ani, Alina a aflat ca sufera si ea de aceeasi boala ca si sora ei, Mihaela, care se chinuia deja cu afectiunea de mai devreme. „Cumplita veste am primit-o când aveam 17 ani. Atunci am aflat de boala mea. Atunci lumea mea s-a sfârsit, iar viata mea s-a schimbat total”, ne-a declarat, timida, cu lacrimi in ochi si Mihaela Negurita. Dar nu s-a lasat. Mihaela a intrat la Facultatea de Biologie, pentru a studia despre boala.

„Am citit zi de zi timp de patru ani, tot ce se putea citi. Am vrut sa cunosc toate detaliile, sa cunosc stiintific aceasta afectiune ca sa o pot invinge”, a mai adaugat cu tarie Mihaela. Alina, a terminat Literele, dar nu si-a mai dat licenta, pentru ca mâinile nu au mai putut sa o ajute. Toti cei din jur le-au spus ca boala lor este incurabila. Si ca viata lor merge spre … nicaieri. Dar nu s-au resemnat. Continua tratamentele, recuperarile. Fara sa stie nimeni! Fara sa deranjeze pe nimeni! Fara sa le simta cineva prin ce trec! Sunt ajutate si de vecina de la etajul IV, Nusa Neascu, care a devenit pentru ele mama de care aveau nevoie.

Au ajuns la Clinica Valens, in Elvetia

Prin „Desteptarea”, cazul lor a fost cunoscut si de Argelia Ledermann. Un adevarat om, un inger. In luna septembrie, doamna Ledermann s-a oferit sa suporte pentru amândoua fete, dar si pentru un insotitor, tot ce inseamna cheltuieli cu transport, cazare, mâncare si consult la o clinica de specialitate in Elvetia. Au ajuns in Clinica Valens, la prof. dr. Jürg Kesselring, pentru o prima evaluare a cazului lor.

Au stat atunci acolo o saptamâna, iar profesorul de la clinica le-a propus sa revina in Elvetia si sa se interneze, alte trei saptamâni, pentru a le invata ce sa faca, cum sa mânânce corect, cum sa devina independente, ce tratament sa urmeze. Iar Argelia a venit din nou, in Bacau, pentru a le ajuta.

Prietena lor draga: doamna Argelia Ledermann

Asa am cunoscut-o si eu pe doamna Argelia Ledermann. Zilele acestea a fost pe meleagurile noastre pentru a vorbi, iar, cu surorile Negurita. A batut drumul din Elvetia pâna aici neconditionat, cu aceeasi daruire si cu o vointa de fier. Ne-am intâlnit in holul hotelului unde era cazata, in dupa-amiaza de 11 decembrie. Avea toate actele fetelor in fata, corespondenta cu ele si cu profesorul de la Clinica Valens, dar si solutii pentru a le sprijini in continuare. In acea ora, cât am stat de vorba, aveam sa realizez ca am avut placerea sa cunosc un adevarat Om.

Iar viata mi s-a schimbat de atunci. Si gândirea. Si perceptia despre tot ce-i in jur. O priveam ca pe un inger coborât pe pamânt, cu o totala admiratie pentru ceea ce este si pentru ceea ce face. Telefoanele i-au sunat incontinuu, a vorbit in cinci limbi straine, zâmbea, se bucura, trimitea mailuri. Totul cu o naturalete si o daruire ce nu mi-au fost date sa le vad pâna acum. Mai aveam sa aflu, tot in acea intâlnire, ca de 25 de ani, doamna Argelia Ledermann a schimbat destinele a sute de copii nevoiasi din Bacau. An de an, cu aceeasi putere si cu acelasi suflet generos, fara sa ceara nimic in schimb.

„Le-am cunoscut pe surorile Negurita. Am fost si la ele acasa. De când le-am vazut m-a cuprins o tristete de nedescris. Iar acum, sunt din nou aici in Bacau, pentru a le pregati o noua venire in Elvetia. Imediat, in luna ianuarie 2015, vor ajunge din nou acolo. Vor beneficia de un tratament specializat in Clinica Valens a profesorului dr. Jürg Kesselring, timp de trei saptamâni. Este deja asigurata cazarea la un hotel vizavi de clinica, in care camera este special pregatita pentru nevoile lor, vor avea ajutor din toate partile pentru a se putea deplasa.
Clinica Valens este cea care ofera tratamentul si spitalizarea, in valoare totala de 40.000 de euro, in mod gratuit pentru ambele fete, cât vor sta in Elvetia. Nu lucrez singura. Multi oameni din Elvetia si România lucreaza cu mine. Vine anul 2015. Cred ca va fi unul plin de sperante pentru Mihaela si Alina Negurita.”
Argelia Ledermann

O mama adevarata

Pe 20 decembrie, doamna Argelia Ledermann a luat avionul spre Elvetia, pentru a-si petrece sarbatorile in familie. Are o fiica, stabilita tot in Elvetia, dar si multi, foarte multi copii de suflet, pentru care le-a fost mama. Tot prin ea, tot in acel hol de hotel din Bacau, l-am cunoscut si pe Cristian Filiuta. Acum trecut bine de 20 de ani, tânarul este stabilit in Franta, a devenit mâna dreapta a doamnei Argelia si o insoteste peste tot. Nu m-am mirat atunci când am aflat ca provine dintr-un centrul de copii din Tg.Ocna si ca, de la vârsta de 6 ani, a fost crescut si ajutat tot de doamna Argelia. Un om minunat, mereu prezent sa-i salveze pe cei din jur. Inclusiv pe surorile Mihaela si Alina Negurita, pentru care Argelia Ledermann le-a devenit adevarata mama. Mama care priveste pe toata lumea ca pe ai sai.

„O stiu pe Argelia de când a venit prima data in România. De 25 de ani este alaturi de noi, de copiii din Centrul «Daniel», de toti cei pe care si noi vrem sa-i ajutam. Tot prin noi si prin ziarul «Desteptarea», Argelia a aflat de cazul surorilor Negurita.”
Marioara Popa, directorul Centrului „Daniel”