20 decembrie 2024

DEȘTEPTAREA 35. UN APUS ȘI-UN RĂSĂRIT DE ZIUĂ

HomeDeșteptarea 35DEȘTEPTAREA 35. UN APUS ȘI-UN RĂSĂRIT DE ZIUĂ

DEȘTEPTAREA 35. UN APUS ȘI-UN RĂSĂRIT DE ZIUĂ

Gazetăria este Istoria Clipei. O știu prea bine toți cei care au trecut prin redacții scriindu-și și trăindu-și propriile istorii. Deșteptarea este, ea însăși, o istorie cu scene în continuă mișcare, dar care se compun într-o aceeași unitate de timp și de fapte, alcătuindu-se într-un adevărat caleidoscop al existenței. În urmă cu 35 de ani, atunci când am fost pus în situația de a alege parcursul următorilor mei luștri de viață, am avut o revelație amintindu-mi de unul dintre aforismele spuse de un alt condeier, român de-al nostru:

”Cea mai importantă știre pe ziua de azi a fost aceea că a răsărit soarele; dar niciun gazetar nu a consemnat-o”. În ce mă privește, nu aveam să cad în păcatul ignorării, întrucât câteva ceasuri bune mai târziu aveam să consemnez, alături de ceilalți colegi de redacție, nu doar apusul unei zile lungi cât o epocă, ci și noul răsărit de soare pe care l-am numit, providențial, DEȘTEPTAREA. Era, așadar, știrea momentului, nu cu trăire de-o clipă, ci de înveșnicire. Un apus, dar și-un răsărit de ziuă. Și tot atunci mi-am însușit și lecția de eliberare a conștiinței.



Sigur, orice schimbare aduce cu sine modificări structurale în conștiință, implicit de atitudine. Și-am înțeles, tot atunci, că Jurnalismul trebuie să fie oglinda realităţii. Fără fard și fără operații estetice, indiferent de chipul știrilor, în toți cei 17 ani pe care i-am petrecut în redacția Deșteptării. Aici aveam să schimb azimutul profesiei, direcția și perspectiva. La scurt timp, am inițiat editarea suplimentelor ”Moldova sport” și ”Fair Play”, cu apariții săptămânale și cu o largă cuprinderea geografică ce depășea granițele județului, emigrând spre Neamț, Suceava, Vrancea, Buzău, Prahova. Adică peste tot acolo unde fenomenul sportiv local băcăuan se intersecta cu cel radiant. Iar ca o activiate adiacentă, am fost unul dintre susținătorii echipei de fotbal feminin care în anii ”91 – ”92 a activat în campionatul orășenesc sub genericul ziarului.

La rândul lor, școala, cultura, arta, aveau să se constituie în abordări de pe temeiuri noi și cărora le-am acordat o atenție deosebită prin inițierea și susținerea de rubrici permanente și pagini tematice, realizate împreună cu mai tinerii mei colegi. Astfel se asigura implicarea activă în actualitatea imediată și nemijlocită. Fereatra deschisă spre colectivitate și ritmurile ei. Ferindu-ne de capcanele care ne pândeau de a transforma actul publicistic într-o bârfă organizată și manipulatoare.

Redacția noastră a fost, deopotrivă, o școală de jurnalism pentru toți tinerii gazetari care s-au înregimentat pe frontul presei, asigurând însușirea abilităților specifice acestei profesii, implicit transferul de competențe. În acest fel se explică și evoluția spre performanțele editoriale care-i marchează existența și se constituie, totodată, în certitudini pentru viitor.
Sigur că parcursul publicației noastre nu a fost nici pe departe unul de dolce farniente. Mai ales la începuturile sale, când redactorii Deșteptării trebuiau să dea explicații oricăruia se lua în seamă despre reprezentabilitatea lor în noul context politico-social. Însemnând contestări și chiar reproșuri de partizanat.

Însăși noua putere post-revoluționară s-a dovedit a fi reticentă la tendințele presei de a-și păstra statutul de a patra putere în stat, în pofida asigurărilor privind libertatea cuvântului, dreptul neîngrădit la exprimare. Măsurile de natură economică s-au dovedit a fi cele de ”punere la respect” a presei. Prima dintre acestea: introducerea repartițiilor/cotelor la hârtia pentru ziar, în acest fel limitându-se drastic tirajele. Următoarea: scumpirea prețurilor: de la 5,5 lei pe kilogramul de hârtie (preț care pe timpul vechiului regim fusese subvenționat), la 9,5 lei în luna februarie ”90, ajungând la 28 de lei în luna mai.

Măsuri care au afectat grav veniturile redacțiilor și posibilitățile de autofinanțare. Fenomen de care nu a fost ocolit nici ziarul nostru. Deșteptarea a reușit, totuși, să depășească aceste dificultăți printr-o politică editorială și economico-financiară adecvată. Asta, în timp ce toate celelalte publicații băcăuane răsărite ca ciupercile după ploaie, precum „Pur și simplu” (cu trei etape de referință), „Glasul Moldovei”, „Opoziția”, „Reporter special”, „Imparțial de Bacău”, „Pulsul afacerilor”, „Informația Bacăului”, „Monitorul de Bacău”, „Așa”, „Ziua”, „Ultima oră”, „Observator”, „Ziarul de gardă”, „Informația de Nord-Est”, au sucombat, mai devreme sau puțin mai tîrziu. Multe-au fost, puține au mai rămas. Deșteptarea își poartă destinul mai departe.



Alte titluri
Alte titluri

Baza 95 Aeriană – casa lui Moș Crăciun pentru o zi

„Binecuvântat este sezonul care adună toată lumea într-o conspirație...

Daruri din partea polițiștilor din Moinești

 În prag de sărbători, polițiștii din Moinești au adus...

Activități în „Săptămâna verde” la școala din Secuieni

La Școală Gimnazială din comuna Secuieni, în ciclul de...

Băcăuani cu care ne mândrim: George Apostu

George Apostu s-a născut cu un talent remarcabil și...

Ultimele știri