24 decembrie 2024

Deșteptarea 35Bacăul aici!

Deșteptarea, de 35 de ani, același ziar și, totuși, mereu altul. Zi după zi, săptămână de săptămână, ceas de ceas. Despre băcăuani și despre Bacău, vreme de cinci, zece, douăzeci și, în curând, de treizeci și cinci de ani, pentru că poveștile merg întotdeauna mai departe. La fel și povestea Deșteptării. Din alb-negru în color, de pe pe print pe net, dintr-o epocă în alta. Deșteptarea, ziarul tuturor băcăuanilor. Deșteptarea: ziarul unui Bacău mereu altfel. Zi după zi, săptămână de săptămână, tot mai buni.

Ion Fercu

File de jurnal. Puzderii de suflet și câteva urme mnezice

• Prin 1992, Ștefan Olteanu, ,,trimisul special” al lui Cornel Galben, directorul ,,Deșteptării”, m-a îmbrâncit fericit în paginile ziarului. Am debutat cu o notă tristă: un incendiu devastase casa unei familii. La foarte scurt timp, prezentându-se fără cartea de identitate la admiterea într-o universitate bucureșteană, una dintre fiicele familiei sinistrate și-a justificat cu succes lipsa documentului, atașând ca argument nota din ,,Deșteptarea”. C.I. îi fusese mistuită în acel incendiu. Da, mi-am zis atunci, pot fi util... După ce-am ajutat democratic, prin varii anchete, să plece din fotoliu vreo trei primari, dar și un inspector școlar general, mi-am consolidat...

Oamenii nu vor scăpa fără să învețe, într-un fel sau altul!

E dificil să mă consider ziarist, jurnalist sau altceva de genul ăsta deși, timp de 8 ani, am pus multă pasiune și rațiune în poziții intitulate, conform cărții de muncă: redactor, șef departament, reporter special, redactor coordonator, redactor șef-adjunct, producător știri (și emisiuni) și redactor șef. Am asumat toate astea cu toate resursele pe care le-am avut la dispoziție, adică serios. Mi-a plăcut, îmi place să scriu și – ca să nu râdeți – am citit mult, încă de copil, orice, iar anii petrecuți în presă mi-au dat ocazia să citesc și mai mult. Și a fost, per ansamblu, un...

Cristian Călin

REPORTERI DE IERI ȘI DE AZI 

Bun de plată / Bani publici cheltuiți ilegal

Directorul Direcției Județene pentru Tineret Bacău, Mihai Suștac, este acuzat că ar fi cheltuit peste o sută de milioane de lei din banul public, fără să fi avut viza controlului preventiv. El a folosit suma respectivă în derularea a...

Dan Mindirigiu

Moș Nicolae le-a adus speranțe sinistraților

Locuitorii din cartierul CFR, str. Gh. Donici, au plâns ieri, însă de bucurie de data asta. În iulie, apele i-au inundat, iar după retragerea lor, casele din chirpici au început să cadă. Chiar dacă lucrările de construcție au demarat...

Gabriel Mihai

 Ce-ar fi fost dacă n-ar fi fost ZIARUL?

Să fi trecut vreo 20 și ceva de ani de când... Cam atât mi-am petrecut din viață, lucrând în presă. Ba chiar, la anul, s-ar fi împlinit o sumă rotundă - 30. O viață de om, ar zice orice mucalit. Am luat-o lin, începând la radio (de departe, cei mai frumoși ani), trecând, apoi, prin televiziune și stabilindu-mă în presa scrisă. Am intrat de tânăr, în branșă, și-am ieșit cu tâmplele-argintii și cu câteva kilograme în plus. Aș zice că dator sunt distinsei colege Carmen Mihalache, cea care, pe vremea când lucram la „răposatul” Symbol RTV (din care mai...

Florentin Radu

La Școala 10 s-a recuperat materia de 1 Decembrie / Patrioți fără voie

Joi, 1 Decembrie, a fost – cum bine știm cu toții – Ziua Națională a României. Cu voie de sus, adică de la Ministerul Educației și Cercetării, școlile au luat încă o zi de vacanță, de această dată, o...

Ramona Ionescu

A inventat un aparat ce golește conturile / Bancomate fraudate de amatori

Un băcăuan a ajuns în instanță, după ce procurorii de la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism Bacău i-au găsit acasă echipamente de falsificare a instrumentelor de plată electronice. Vasile M., de 52 de ani,...

Lili Adochiței

Crede, încearcă și… reușește. Important este să vrei!

Puțini sunt cei care știu că eu am intrat în lumea asta faină a jurnalismului dintr-o eroare de poziționare, cum îmi place mie să spun. Și asta pentru că într-o zi de primăvară a anului 2002 eram în vizită la redacție la cineva care lucra la fostul cotidian Monitorul de Bacău. Acela a fost startul unei perioade care a devenit referință în activitatea mea. Am învățat ce înseamnă cu adevărat presa scrisă, de la știri la reportaje, de la note la anchete, apoi am intrat pe undele FM-ului la Radio Deea, pentru ca mai apoi să îmi continui periplul...

Ovidiu Drug

Băcăuanii ajung greu la banii UE

Șefii deconcentratelor au analizat, ieri, în cadrul Colegiului Prefectural, situația absorbției fondurilor UE pe agricultură. Concluzia dezbaterii a fost că, în ciuda eforturilor făcute de Oficiul de Plăți, Oficiul de Consultanță și Direcția Agricolă, județul Bacău nu stă mulțumitor...

Silvia Pătrășcanu

Bacăul s-a despărțit de unul dintre cei mai pasionați antrenori de fotbal pe care i-a avut la copii și juniori: Adio, nea Radu!

Descoperitor de talente Săptămâna care tocmai s-a încheiat a fost una de doliu pentru fotbalul băcăuan. La mijlocul ei, ne-a părăsit antrenorul Nicolae Radu. Avea 73 de ani și suferea de o boală incurabilă. Alta decât fotbalul. „A fost unul...

Dan Sion

O factură fiscală falsă a produs consecințe într-un proces de partaj Scandal între cuscre

Proces de partaj cu acuzații de fals Un proces de partaj s-a soldat cu pierderea unor bunuri doar de către una dintre cele două părți implicate. La baza acestei situații au stat câteva facturi considerate de una dintre părți drept...

Dan Mindirigiu

Bolnavii cu hepatită cronică, de două ori condamnați / Victime pe lista de așteptare

Hepatita B și C: liste de așteptare și costuri insuportabile Anul acesta, 105 băcăuani au fost diagnosticați cu hepatită B sau C, afecțiuni transmisibile și extrem de costisitor de tratat. Tratamentul, care trebuie asigurat prin Fondul asigurărilor sociale de sănătate,...

Doina Mincu

Cea mai bună școală de jurnalism

Anul acesta 35 de ani de Deșteptarea și exact 15 ani de când am pășit pentru prima oară în redacție. Da, în Decembrie 2009 a început aventura mea, și ce aventură a fost…! În liceu am decis că jurnalismul este drumul pe care vreau să merg, așa că am făcut tot ce mi-a stat în putință pentru asta. După Facultatea de Jurnalism, am lucrat câteva luni intern la o televiziune națională care tocmai își deschisese o stație locală în Bacău și, după ce am absorbit ca un burete toate cunoștințele pe care puteam să le acumulez în acel moment,...

Sânziana Filimon

Zeci de finanțiști, în șomaj, la pensie sau…în concedii medicale

Încă din vară, a demarat acțiunea de reorganizare a Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Practic, în septembrie s-a încheiat procesul reorganizării, atât la nivel regional, cât și teritorial. Astfel, Direcțiile generale de finanțe din județe s-au transformat în administrații...

Florentin Radu

S-a spart buboiul meditațiilor: Profesor de matematică „expulzat” din școala

Unui profesor de matematică de la Colegiul Tehnic "Petru Poni" din Onești i-a fost desfăcut contractul de muncă. Odată cu primirea deciziei, el a fost eliberat din învățământ. Consiliul profesoral al liceului a decis acest lucru urmare a unor...

Roxana Neagu

Corneliu Costinescu povestește din culisele fotbalului băcăuan dinainte de 1989 / Fotbal pe blat

A slujit fotbalul timp de 40 de ani. A fost mai întâi antrenor al Științei Bacău în perioada 1969-1970. După ce a abandonat meseria de antrenor, a fost instalat președinte la Sport Club Bacău, din 1974 și până în...

Cristi Sava

Reglare de conturi sau victima unei răzbunări? / Băcăuan împușcat în Turcia

O femeie din Onești susține că nepotul ei, Ion Mocanu (35 de ani), a fost victima unei răzbunări și a sfârșit în Istanbul, împușcat mișelește. Ioana Iordăchescu (57 de ani) a primit un telefon chiar de la ruda sa,...

Lili Adochiței

Am început „PUR ȘI SIMPLU”, am trăit „ZIUA”, mi-am dat „DEȘTEPTAREA” și am ajuns „PRO”- tv

Pur și Simplu, așa am început viața mea în lumea presei. Mai exact, la săptămânalul Pur și Simplu. Era curând după Revoluție, când spiritele libere voiau să spună deschis ce gândeau și cum vedeau lumea și societatea românească. Se nășteau și primii oameni de afaceri care, pe lângă amprenta economică, voiau să lase și una politică și nu numai. La fel ca mulți ieșiți din strânsoarea comunistă, căutam să-mi exprim și eu opiniile. Am lăsat în spate ingineria în construcții și am ales Pur și Simplu. Era un săptămânal, de care, probabil, puțini își mai aduc aminte. Erau și...

Dana Munteanu

Control anti-SIDA în cabinetele stomatologice / Viața pacienților, la mâna dentiștilor

Inspectorii Sanitari de Stat din cadrul Direcției de Sănătate Publică au demarat un control în cabinetele stomatologice din județ. Acțiunea a fost impusă de o adresă a Ministerului Sănătății, care s-a sesizat în urma unui reportaj de televiziune ce...

Doina Mincu

„Delta” din nordul Bacăului / Civilizația pet-urilor

Deși nu are posibilități turistice deosebite, Bacăul dispune însă de câteva locuri splendide. Unul dintre ele este Lacul Bacău II, arie naturală protejată aflată în custodia Centrului Regional de Ecologie. Însă, ca peste tot în România, unii dintre concetățenii...

Ionuț Avram

Spitalul Moinești, remarcat de chirurgii americani

După ce a participat la numeroase manifestări științifice din Europa și a făcut cunoscute acesteia performanțele echipei medicale pe care o conduce, doctorul Adrian Cotîrleț, managerul Spitalului Municipal de Urgență Moinești, "a cucerit" și America. La sfârșitul lunii trecute...

Elena Țintaru

A crescut populația Bacăului. Suntem 190.000 de persoane

În ultimii ani s-a tot vorbit despre o ușoară scădere a numărului de persoane în județul Bacău, iar la un moment dat s-a vehiculat că suntem mai puțin de 170.000 de suflete. Ei bine, din datele existente la Direcția Județeană...

Ramona Ionescu

„Deșteptarea” – o experiență de viață fără egal!

  Stau în fața calculatorului și îmi storc mintea, pentru a încropi o poveste. Niciodată nu mi-a fost greu să scriu! Dar acum mă simt neputincioasă. De unde să încep, cum să explic mai bine ce a însemnat pentru mine Deșteptarea, cum să scot la iveală miile de gânduri, de amintiri, care dau năvală în minte și inimă!?   Au fost zece ani minunați, zece ani în care am simțit adrenalina și provocarea, mai mult ca niciodată. Am făcut tot ceea ce putea face un jurnalist, fără limite și fără cenzură. Era suficient să ai inițiativă, idei, imaginație și...

Liliana Adochiței

Carnea de pui este preferata băcăuanilor

Preferința băcăuanilor față de carnea de pui rămâne cam la același nivel ca în anii trecuți, carnea de pui fiind nelipsită de pe mesele lor. Și asta în ciuda faptului că, de exemplu, în cei cinci ani de criză,...

Florentin Radu

Băcăuanii divorțeaza la… mediator

Medierea mai are o șansă. Cel puțin așa susțin cei care au crezut încă de la început în această instituție. Și asta pentru că legea 202/2010 a făcut unele modificări în acest sens. Cele mai importante dintre ele privesc...

Alexandri Zaharia

Volei feminin/ Divizia A1: Cine intră la apă?

Știința Bacău - Volei 2004 Tomis Constanța (azi, ora 14.00, Sala Sporturilor) Derby În urmă cu exact un an, Știința Bacău - Volei 2004 Tomis Constanța se anunța ca un meci cu o favorită sigură: echipa gazdă. Acum, jocul e un...

Dan Sion

Bobocii și gâscanii au cucerit inimile buhușenilor

Balul bobocilor este, în Buhuși, cel mai așteptat eveniment al anului, pentru adolescenți, și nu numai. Printre spectatori i-am remarcat și pe doi dintre candidații la fotoliile de senator și deputat. În acest an, „bobocii” au acceptat și o...

Ion Fercu

Si tații au dreptul să fie alături de copilul lor din spital

Îngrădirea dreptului taților de a se interna alături de copilul lor în spitalul de pediatrie a ajuns în atenția Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD). Ca urmare a mai multor sesizări adresate de către părinți, bunici sau unchi ai...

Elena Țintaru

Reportaj de voie, de nevoie / Noua religie a timpului liber / Dogma spune că se pot câștiga și zeci de milioane de lei

Am ajuns la o întâlnire de afaceri, dar prima impresie care-mi trece prin minte e că am nimerit la o întrunire de sectă religioasă. Mă aflu într-o sală plină de oameni veseli și bine îmbrăcați, care se îmbrățișează cu...

Florin Popescu

”Eu nici Miorița n-am semnat-o”

Sunt jurnalist, am cea mai frumoasă meserie din lume, scriam tot aici, în Deșteptarea, și tot la o aniversare editorială. Poate eram nedrept. Există o meserie la fel de frumoasă, la care eu și alți colegi am trecut după ce am ieșit din presă: cea de PR. Adică Public Relations, relații publice, și nu relații cu publicul, cum mai cred unii. Un PR este cel care se ocupă de imagine și comunicare pentru afaceri sau pentru oameni politici. Trebuie spus clar însă că, pentru a fi un PR bun, trebuie să fi fost întâi ziarist bun. Ca să ai...

Aurelian Chiscop

Peste 15.000 de sarmale la Hramul Sf. Dumitru

"La Catedrala celor șapte turle, cum mai este numită de credincioșii din cartierul Narcisa Biserica a Sf. Dumitru, a fost multă agitație și multă emoție: PS Ioachim Bacăuanul, episcop vicar, ajutat de un sobor de preoți, a oficiat o...

Gabriel Pop

Festivitate și protest de Ziua Armatei

"Pe 25 octombrie a fost serbată Ziua Armatei Române. În municipiul Bacău s-a desfășurat festivitatea oficială la Cimitirul Central, unde reprezentanți ai autorităților locale, ai Armatei și veterani de război au adus omagii eroilor căzuți la datorie. De cealaltă...

Sînziana Filimon

Cronica unei clipe care va rămâne

Am traversat într-o zi strada, vizavi. Se numea Eliberării pe atunci. Privesem îndelung forfota de peste drum – unul cu piatră cubică – și, într-un final, mi-am făcut curaj. Era un gang care ducea spre ceva tipografie. Doi băieți, înalți, ciolănoși, îmbrăcați în niște salopete  — îi văd și acum —  aleargau cu niște foi. În josul uneia pe care am recuperat-o, ceva m-a electrizat: poșta redacției. Adică să scriu, să trimit povești, poezii, etc. Găseam mai tot timpul pe acolo un ziar, o revistă, foi de hârtie tăiate…”Puștiule, du-te și ia un pachet cu țigări”, și gologanii, mărunțișul...

Sebi Șufariu

Bob Dylan sau bucuria de a cuceri inimi fără savantlâcuri

Bob Dylan, legendarul care a revoluționat istoriile folkului și rockului american, cel care a fost așezat de revista Rolling Stone pe locul al doilea în ierarhia marilor artiști ai tuturor timpurilor, a primit Nobelul pentru literatură. Pentru cei care...

Ion Fercu

Toamna Trandafirilor

Soții Gheorghe și Elena Bibire din comuna Parincea au profesat o viață întreagă la catedră. Ieșirea lor la pensie aduce în discuție situația delicată a învățământului rural: satul românesc rămâne fără cadre didactice. În anii '70 li s-a spus să...

Răzvan Bibire

La Colegiul Economic, sute de elevi învață umăr la umăr / Ore de curs în dormitoare

Fostul cămin al Colegiului Economic a fost transformat în săli de clasă. Câte 30 de elevi stau înghesuiți pe câțiva metri pătrați. Directorul colegiului spune că s-a făcut totul spre binele elevilor, iar sesizările sunt rău-voitoare. Colegiul nu a...

Doina Mincu

Punct si de la capat: Toti directorii au fost demisi

Prefectul Claudiu Balan (foto) i-a convocat, pe nepusa masa, pe directorii din judet in sala mica a Palatului Administrativ ca sa vada ce schimbari au mai aparut la varful deconcentratelor. "V-am rugat sa veniti, astazi (ieri, n.n.) incoace pentru...

Silvia Pătrășcanu

Minifotbal: Nu-i de glumă cu Brigada Diverse

Oneștiul ia fața Bacăului. Deocamdată, la minifotbal. O spune ultima etapă a Campionatului Județean, o confirmă Gheorghe Burleanu, președintele Asociației Județene de Minifotbal. "Toate echipele au reușit în această etapă să facă senzaționale jocurile din cadrul campionatului oneștean", a...

Dan Sion

Vor în șomaj pentru salariile compensatorii: Aerostar disponibilizează pentru a face loc tinerilor

Aerostar SA va disponibiliza până la jumătatea lunii octombrie aproape 15% din personal. Fiecare angajat de la Aerostar, care a ales să plece, va primi salarii compensatorii. „Fiecare dintre cei 245 care vor fi disponibilizați va primi salarii compensatorii....

Mircea Merticariu

Patru șoferi s-au ciocnit ca la domino

Ciocnire în lanț duminică pe Bulevardul Unirii, imediat după Podul de la Șerbănești. Patru șoferi au fost implicați în evenimentul rutier care s-a soldat doar cu pagube materiale. „Pe fondul nepăstrării distanței regulamentare în mers, un șofer de 38...

Andreea Gavrilă

Sute de salariați de la Rafo, în șomaj tehnic

Nu mai puțin de 300 de salariați de la Rafo au intrat, începând de astăzi, în șomaj tehnic, pe o perioadă de aproape trei luni. Conform unei notificări depuse la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bacău de către conducerea...

Elena Țintaru

Spre stadion prin bibliotecă

Fără nicio îndoială, prima mea experiență în presa adevărată a fost la Deșteptarea. La nici 22 de ani - de-a dreptul indecentă vârstă, cum știu că îi place să spună unui celebru coleg de ziar și mai apoi de meteorică televiziune - și cu o facultate abia începută, am avut șansa unei experiențe care mi-a modelat următoarea decadă a vieții. Dar, ca în orice poveste care merită spusă, drumul până în pragul redacției a fost mai sinuos și ocolit - nu pe la proverbialul Ploiești, ci mai degrabă pe la Lima și Cartagena. După cum spuneam mai sus, Deșteptarea...

Adi Enășoaie

„România prinde rădăcini” în Bacău / Politicienii vor „năși” copaci

Județul Bacău a fost puternic afectat de inundații în 2008, dar și în anii trecuți. Una dintre cauze este tăierea ilegală a arborilor, care atinge cote alarmante mai ales pe Valea Trotușului. Din acest motiv, județul Bacău a fost...

Silvia Pătrășcanu

Reforma în învățământ la Roșiori / Polițistul diriginte

Ajutorul șefului de Post din Roșiori, Ionuț Adrian Herghelegiu, a ajuns „" unei clase de-a VI-a. Asumându-și calități care-i depășesc atribuțiile, acesta a făcut ordine în școala din comună, aplicându-i o "corecție” unui elev. Șeful Postului de poliție din...

Dan Mindirigiu

Primii pași în jurnalism: de la recrutare la provocările terenului

Totul a început în anul 2004 cu un anunț de recrutare/angajare descoperit în ziar. Evident, în ziarul “Deșteptarea”. Nu îmi mai amintesc exact cum suna, dar știu că era vorba despre angajarea unor reporteri, redactori și realizatori de emisiuni pentru Trustul Media Deșteptarea. Și cum lumea din spatele camerelor de luat vederi sau a ziarelor m-a fascinat întotdeauna, m-am gândit: “De ce nu mi-aș încerca și eu norocul?”. Prin urmare, am depus CV-ul și... marea așteptare a început. Voi fi sau nu voi fi chemată la interviu? După câteva zile am primit și telefonul prin care am fost chemată...

Alexandra Zaharia

Un salvamontist promovează turismul cultural / „Nu-i duceți la Vivariu, miroase oribil”

Bună ziua! Sunt din Galați, stau două zile în Bacău. Am venit cu un grup de prieteni francezi care ar vrea să viziteze niște obiective culturale, știți cum sunt ei, caută așa ceva. Unde aș putea să-i duc? Ce...

Laura Huiban

Adeverințe de salariat confecționate pe calculator / Escrocherie la bancă

Patru indivizi din Bacău, dintre care doi cu antecedente penale, au reușit să inducă în eroare angajații unei bănci importante din municipiu. Cu ajutorul unor adeverințe de salariat confecționate pe calculator, cei patru au obținut un credit bancar în...

Lili Adochiței

Presa, încotro?

Știe toată lumea că la noi, la Deșteptarea, e an aniversar. Iar atunci când e aniversare, e rost și de stat la agape, la depănat amintiri. Toți colegii mei au făcut asta, și o vor face cât timp vor mai trăi. Pentru că, să trăiești în presă – da, am scris bine, să trăiești în presă, pentru că exact asta se face – e un privilegiu. Din păcate, întrebarea din titlu este cât se poate de adevărată. Și asta pentru că presa în general s-a schimbat în ultimii ani. Nu mai zic de presa din Bacău. Uneori, la conferințele...

Florin Ștefănescu

Criza a transformat magazinele second-hand în afaceri de prima mână

O afacere profitabilă pe timp de criză pare a fi magazinul second-hand. În timp ce firme cunoscute de îmbrăcăminte își închid afacerile, magazinele second au invadat orașul. Vânzările au crescut simțitor, mai ales, odată cu începerea noului an școlar....

Andreea Gavrilă

Băcăuanul Iulian Sabau a făcut de unul singur înconjurul Pământului: Cu bicicleta în jurul lumii

Iulian Sabău s-a întors, recent, dintr-un tur în jurul lumii. A decis, în urmă cu doi ani, că este o etapă în viața lui. Așa a simțit, așa a făcut. Stabilit în Elveția din 1991, românul din Bacău a...

Cătălin Barzaghideanu

„Orasul Buhuși a devenit simbol mondial al pioșeniei”

@ spune rabinul israelian Tobias Cândva, Buhuși, prin înțelepții rabini care au locuit mult timp aici, era celebru în întreaga lume. Locuit de câteva mii de evrei, târgul nu era numai un centru spiritual al evreimii din România, ci și...

Ion Fercu

Școala, între abandonul școlar și fuga profesorilor / Clopoțelul sună a jale

Noul an școlar începe, din nefericire, tot sub semnul unor boli cronice care macină de ani de zile sistemul de învățământ. Abandonul școlar, exmatriculările pentru numărul prea mare de absențe, evadările tot mai numeroase ale cadrelor didactice din sistemul...

Ștefan Olteanu

Șansa de a fi (alt)cineva

Când eram mic, nu am visat să mă fac jurnalist. Născut și crescut pe vremea lui Ceaușescu, era greu spre imposibil să fac o pasiune după lectura plicticoaselor ziare oficiale de partid. Înspre adolescență am descoperit "România literară" (plus alte vreo două reviste cam literare greu de găsit), "Secolul XX" (o insulă fabuloasă de scriitură și idei din Occident), "Flacăra" (cu reportajele sale inedite și admirabil scrise) și cronicile de fotbal spumoase ale marilor Fănuș Neagu, Ioan Chirilă, Eugen Barbu sau Radu Cosașu. Adică băteam mai mult spre literatură decât înspre vreun soi de jurnalism, care nici nu știam...

Nelu Broșteanu

Spitalul Municipal Moinești – excepția în Sănătate / Medicină cu față europeană

În condițiile când, după Revoluție, sistemul sanitar s-a confruntat an de an cu probleme majore în care lipsa banului și-a pus adânc amprenta, bolnavul fiind cel care a avut cel mai mult de suferit, în Moinești, zonă declarată defavorizată,...

Roxana Cerghici

În război cu băncile

Din cauza veniturilor mult diminuate în ultimul an, pentru cetățeni este din ce în ce mai greu să achite ratele la bănci. Peste 100 de băcăuani au reclamat anul acesta la Comisariatul Județean Pentru Protecția Consumatorului comisioanele abuzive și...

Sînziana Filimon

Școli distruse și pline de purici / Prăpăd în urma sinistraților

Sinistrații romi cazați temporar în trei din unitățile de învățământ din Comănești și una din comuna Asău au lăsat dezastru în urmă. O armată de muncitori încearcă să șteargă mizeria și să repare mobilierul de la Școala nr. 7...

Lili Adochiței

S-a stins Oscar Aizic, ultimul comerciant de marcă al Bacăului

Unul dintre ultimii comercianți de marcă ai Bacăului, poate chiar ultimul, Oscar Aizic, s-a mutat la Domnul. A plecat discret, așa cum a fost cunoscut toată viața, deși era apreciat pentru spiritul său de întreprinzător, pentru maniera în care știa...

Petru Done

Ziaristul, ca și soldatul, nu are viață personală…

Ziaristul, ca și soldatul, nu are viață personală! Iertați-mi îndrăzneala de a-l parafraza pe marele Nichita, dar mi s-a părut că se potrivește măcar dintr-o perspectivă, aceea că și ziaristul, ca și poetul, trebuie să fie empatic. Să simtă ce simt alții, să înțeleagă de ce suferă și de ce reacționează într-un anume fel, să fie sensibil la nevoile și bucuriile lor… În același timp, ziaristul are o imensă răspundere pentru că el nu scrie despre sentimente, relații și drame anonime, imaginare, ci despre oameni vii, adevărați, al căror destin îl poate influența, ba chiar schimba. Mai mult, ziaristul...

Silvia Pătrășcanu

Proști cu „multă” carte Analfabeți care vor la catedră

Criza valorilor societății noastre capătă proporții urieșești. Foarte mulți oameni sunt debusolați axiologic și atunci când ar trebui să-și evalueze personalitatea proprie. Ghiulul sfidător, lănțișorul de metal prețios devenit lanț sau etalarea buricului par a fi pentru unii valorile...

Ion Fercu

Tranzacții cu locomotive, produse petroliere și piese auto / Afaceri dubioase

Transferul de bani între societățile comerciale a intrat în vizorul comisarilor Gărzii Financiare. Cu ocazia controalelor au fost descoperite firme care n-au depus de la înființare bilanțul contabil, sau care vindeau locomotive, produse petroliere și piese auto unor societăți...

Dan Mindirigiu

Carom stă pe un butoi cu pulbere

În așteptarea verdictului ce va fi dat de justiție, salariații Carom sunt convinși că se dorește falimentarea societății. Nimeni nu întrevede, deocamdată, o soluție clară, care să garanteze continuarea activității. Pericolul declanșării unor mișcări sociale violente este prezent mai...

Cătălin BUZINCHE

Comerciantii de etnobotanice se reprofilează

Comercianții de etnobotanice devin din ce în ce mai inventivi. După ce, în urma mai multor hotărâri de Consiliu Local, activitatea magazinelor de vise a fost interzisă pe o rază de 3.000 de metri de orice instituție, patronii acestor...

Andreea Gavrilă

De ce moare fotbalul nostru iubit?

Pentru că banii contează mai mult decât orice. Pentru că nimeni nu se mai joacă pe stradă, pe maidan sau între blocuri. Pentru că fiul sponsorului trebuie să joace. Pentru că părinții vor să fie antrenori. Pentru că tactica este mai importantă decât talentul. Pentru că dacă nu ai 190 cm, nu dai bine. Pentru că sectoarele de tineret sunt din ce în ce mai puțin îngrijite. Pentru că EDUCATORII cred că pe teren ajung să joace campionii, în loc să gândească mai întâi să educe și să predea regulile vestiarului și apoi să predea jocul de fotbal. Pentru că pasiunea a fost înlocuită de interes. Pentru că...

Cristi Sava

Filatelistul Ioan Catana, premiat cu aur în Japonia

Un băcăuan a repurtat o victorie remarcabilă la o expoziție filatelică internațională. La Expoziția Mondială a Filateliei „Philanipon 2011”, de la Yokohama, Japonia, care s-a desfășurat în perioada 28 iulie-2 august, cunoscutul filatelist Ioan Cătăna a obținut o nouă...

Elena Țintaru

Mobilă și durere / COMPREL Comănești, în agonie, firmele de profil, prospere

Despre COMPREL Comănești, fostul Combinat de Prelucrare a Lemnului (CPL), doar localnicii și cei care au lucrat de-a lungul vremii pe la fabricile colosului industrial își mai amintesc ceva. Considerat cândva o unitate reprezentativă a industriei de prelucrare a...

Florentin Radu

„Sunt primul pilot privat din România”

Interviu cu Valentin Corobana, pilot instructor profesionist pe un avion privat Domnule Corobana, cum a început aventura pilotului de astăzi, cunoscut aproape de toți băcăuanii? Nu știu dacă mă cunosc chiar toți băcăuanii, eventual pentru că de mai mulți...

Gheorghe Bălțătescu

Conflict mocnit în Universitatea Bacău / Facultățile nu mai susțin specializări muribunde

Un conflict deschis este pe cale să izbucnească între decanii facultăților Universității Bacău. Noua orientare a studenților exclude cu foarte mici excepții specializări precum Matematica. Fără studenți nu sunt bani, așa că Facultatea de Științe a fost dusă financiar...

Laura Huiban

Deșteptarea35: Relevanță și Anduranță

Am ajuns la Deșteptarea prin iunie 2009, printr-un concurs de împrejurări care ar merita – cândva – o relatare mai largă. Nu, însă, acum. Apple lansase de vreo doi ani prima generație de Iphone, iar smartphone-ul care avea să revoluționeze modul în care comunicăm era doar cu puțin mai mare decât legitimația de presă pe care o primisem ca jurnalist și, mai apoi, ca director editorial al Trustului Media Deșteptarea. Pe atunci, social-media erau abia la început, de Facebook începea să se audă tot mai pronunțat, dar încă eram la ani lumină de explozia ce avea să urmeze: peste 50%...

Lucian Bogdănel

Cel mai tânăr jandarm băcăuan / Sergent la 12 ani

Brigada Mobilă de Jandarmi Bacău are în componența sa un jandarm de numai 12 ani. Alexandru Hoborici a intrat în rândul militarilor jandarmi cu gradul onorific de sergent. Tânărul, care este și elev, dar și jandarm în același timp,...

Dan Mindirigiu

În topul inflației

Conform punctului de vedere oficial al Băncii Naționale a României, inflația are șanse să scadă, în cel mai bun caz, abia peste doi ani. Și aceasta doar dacă va fi, într-un final, elaborat un set coerent de politici economice...

Emilian Berceanu

Bacăul, mai sărac în însemne culturale

Foarte puțini scriitori români au topit în materie literară locul în care s-au născut și au crescut. Dintre prozatori, Ion Creangă este exemplul cel mai la îndemână, pentru că e cel mai concludent, iar dintre poeți, fără îndoială numele...

Ioan Dănilă

Colecționarii de trofee din Solonț

Să cucerești lumea și să o aduci acasă Între dealurile și pădurile Solonțului începe să prindă viață un proiect pe care mulți l-au considerat un vis de nerealizat: tabăra internațională pentru copii. La anul, pe vremea aceasta, aici se va...

Doina Mincu

Adevărata și miraculoasa revoluție nu se va sfârși niciodată!

Oh, da, adevărata și miraculoasa revoluție nu se va sfârși niciodată! Când a început totul? Acum poate o jumătate de secol, în anul miraculos sau cam așa ceva, poate nu, cine știe?! Dar ce revoluție fantastică în inima unui copil! Să ieși din neant, așa, dintr-odată, într-o puzderie oceanică de lumină! Revoluție miraculoasă, cum altfel? Siliciul și magneziul și hidrogenul și oxigenul și atomii și protonii și fotonii se nuntesc în niște câmpuri magnetice stranii care ies în puzderia oceanică de lumină și încep să gângurească, să vorbească, să șoptească, să plângă, să strige un strigăt de libertate! Da, frumoasa...

Ovidiu Bufnilă

Întoarcerea la cele sfinte / Pelerinaj la Biserica „Precista”;

Biserica "Precista" a devenit zilele acestea un irezistibil magnet spiritual pentru credincioșii din municipiul Bacău și din localitățile învecinate. Mii de băcăuani i-au trecut pragul, atrași mai ales de vestita icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului, de la...

Ștefan Olteanu

Să ne pregătim de război

Sunt tot mai multe semnele care încearcă să ne arate că ne îndreptăm, inevitabil, spre o nouă conflagrație. Politic, social și economic, umanitatea este tot mai pregătită să se măcelărească, demonstrând că nu a învățat nimic din lecțiile trecutului. Și...

Răzvan Bibire

O amintire cât un curcubeu

Mi-a fost teamă. În primele mele zile de Deșteptarea, am avut un arici, (bineee, mai mulți, recunosc) în stomac. Veneam dintr-o altfel de presă, mai precis din audiovizual, unde regulile și termenele de deadline erau altele decât în presa scrisă. Veneam, mai ales, după un lung șir de legende despre modul de lucru de la Deșteptarea și după una dintre grelele lovituri primite în plan profesional de către mine și de către colegii mei care ne treziserăm peste noapte angajați ca cișmari sau tălpuitori la fabrica de încălțăminte a patronului care deținea și stația de televiziune la care lucrasem....

Mirela Romaneț

Mintea unui criminal in serie

Comisarul-șef, Ionel Mirică, de la Inspectoratul de Poliție Bacău ne-a dezvăluit amănunte incredibile din dosarul de cercetare a crimei de pe strada Vasile Alecsandri, unde au fost găsite cadavrele a două tinere din Brașov. Mirică a făcut parte din...

Roxana Cerghici

Sarcina la vârsta copilariei nu mai este un caz senzațional

În ultimii 18 ani, în România s-au înregistrat oficial peste 11 milioane de avorturi. O cifră care reprezintă cam jumătate din populația țării. Pe masa ginecologică au ajuns pentru întreruperea sarcinii și copile care nu împliniseră 15 ani. După...

Doina Mincu

De la apelul Revoluției la jurnalul schimbării

DESTEPTAREA, cuvântul lansat să „zburde” în 23 decembrie 1989 dintr-o clădire de pe strada Vasile Alecsandri din Bacău, era cel mai potrivit pentru a face “vizibile” dorinţele, speranţele celor care, în stradă, marcau, conştient ori nu, un moment definitoriu de schimbare în istoria României. Rod al perceperii corecte, prompte de către o “mână” de detectivi ai clipei prezente, jurnaliştii, a realităţilor dramatice ale timpului, inspiratul cuvânt a devenit, prin marcarea sa, vizibilă publicistic, în titlul unui cotidian, ecoul dorinţelor nemărturisite public ale băcăuanilor, ale românilor în general. A fost momentul în care, având în minte dorinţa Deşteptării, spre “poarta” publicaţiei...

Cornel Cepariu

Muzeul de Artă rămâne fără cale de acces

Retrocedarea unei bucăți de teren chiar în curtea Muzeului de Artă din Bacău lasă instituția de cultură fără alee de intrare pentru vizitatori. Imobilul de 8 etaje pentru care Primăria a eliberat autorizație de construcție în curtea Muzeului de Artă...

Cezara Duță

O nouă pagină de istorie creștină pentru comunitatea ortodoxă din Săucești

IPS Ioachim, arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a sfințit Așezământul social-filantropic și cultural "Intrarea Maicii Domnului în Biserică" al Parohiei "Adormirea Maicii Domnului" din comuna Săucești, județul Bacău. Se obișnuiește ca, la o sărbătoare importantă, să se adune întreaga suflare...

Liviu Maftei

O băcăuancă trăiește în apartament ca în Evul Mediu. Datoriile la întreținere au lăsat-o și fără gaze la aragaz

O locatară din cadrul Asociației de proprietari nr. 48, str. Mioriței, nr. 13, contestă de ani de zile cheltuielile de întreținere stabilite de aceasta. În semn de protest, din 2009 a plătit din când în când doar o parte...

Elena Țintaru

Prizonierii apelor și ai disperării / Viața de oier în lunca Siretului

Badea Constantin, badi’a Costică și Ion Tomozei sunt oieri din tată-n fiu, care de primăvara devreme până-n toamna târziu își duc viața în lunca Siretului. Lunca, inundată acum de la o zi la alta. O luncă imensă ce se...

Roxana Cerghici

De trei ani, „Generații” se reunesc la Centrul de Zi „Casa YANA”

În fiecare an, câțiva inimoși seniori se transformă în mentori voluntari pentru copiii defavorizați din Nicolae Bălcescu. Cele două generații și-au dat mâna în cadrul unui program implementat de Fundația YANA, sub auspiciile Fundației Regale Margareta a României. Astfel,...

Florentin Radu

Bomba cu mercur

O adevărată bombă cu mercur au descoperit lucrătorii de poliție din Bacău, la domiciliul lui Dumitru A., de 31 de ani, muncitor la REMAT. Într-un recipient de o formă curioasă, se afla o cantitate de 5,1 kilograme mercur. Posesorul ei...

Dan Mindirigiu

Până la urmă, ce este memoria?

Am zăbovit vreo 10 zile să mă gândesc ce merită menționat într-un articol aniversar în cotidianul Deșteptarea, ajuns la 35 de ani de existență. În acest răstimp, mi-am dat seama că pentru mine, din cei 10 ani de presă scrisă dar și radio și televiziune, rămân oamenii, lecțiile de viață și „microbul”. Cei care încă activează în presă știu la ce mă refer: deprinderea de a face revista presei dimineața, de a afla mereu ce s-a schimbat în lume, de a face teren, de a bate la ușile directorilor de instituții sau a primarilor, dorința de a ști/cunoaște/afla totul (chiar...

Andreea Gavrilă

Copii fără identitate

Chiar dacă pot fi văzuți, luați în brațe, mângâiați, copiii fără certificat de naștere nu există pentru autorități și pentru statisticieni. Au nevoie de lapte praf, de medicamente, de rechizite, dar instituțiile nu-i pot ajuta din cauza că existența...

Silvia Pătrășcanu

Inflație de obezi în rândul copiilor din Bacău

Condamnați la suferință de mici Alimentația nesănătoasă și sedentarismul își pun deja amprenta pe generația tânără. Medicii atrag atenția asupra faptului că tot mai puțini tineri și adolescenți se dezvoltă armonios, iar obezitatea și bolile care erau altădată caracteristice adulților...

Doina Mincu

Un băcăuan s-a luat la trântă cu Ministerul Afacerilor Externe / Țepuit de 1,2 milioane dolari și închis la arabi

După ce a făcut memorii peste memorii, inclusiv la președinte, premier și chiar la ONU, Petru Burghel, în vârstă de 56 de ani, din Bacău, a dat în judecată Ministerul Afacerilor Externe. El susține că a fost prejudiciat de...

Lili Adochiței

Rebeca Ciotloș: vocea care a făcut să tresară inimile băcăuanilor

- Rebeca Ciotloș are 20 de ani, este sergent și cântă la corn în cadrul Muzicii Militare din Garnizoana Bacău Pe Rebeca Ciotloș, tânăra blondă și subțirică, membră a Muzicii Militare din cadrul Garnizoanei Bacău, am descoperit-o vocal de...

Ramona Ionescu

Numărul de autoturisme crește exponențial, în timp ce locurile de parcare devin insuficiente

Din 1989 încoace, s-a triplat numărul de autoturisme deținute de populația județului Bacău. Statisticienii preconizează că, în câțiva ani, numărul mașinilor va crește de la aproximativ 166 de autoturisme la mia de locuitori, cât este în prezent, la peste...

Florin Popescu

Tată condamnat pentru că și-a răpit copilul

Din convorbirile telefonice purtate de inculpat și interceptate de anchetatori, a reieșit că bărbatul punea la cale un plan de a pleca din Bacău împreună cu bebelușul. La sfârșitul anului trecut, Judecătoria Bacău l-a condamnat pe inculpatul M.F.E., ...

Cătălina Chifu

Magia clipei topită în plumb

Timpul se oprește când Ziarul iese de sub tipar. Răsfoiești paginile, aflând știri din viața atâtor oameni, despre evenimente recent petrecute cu drame sau bucurii, dimineața la o cafea. Mirosul tiparului are farmecul lui. Este magia unei clipe totuși efemeră, când hârtia care suportă atâtea, ajunge la reciclat. Cu bune cu rele, presa tipărită rămâne cireașa de pe tort a modului cum a evoluat acum această „instituție”, numită… mass-media. Ce-ar fi astăzi un ziar fără ilustrație? Fotografie, caricatură, grafică. Ca un telefon fără camera foto. De la xilografie, zinc, fototipie, era digitală a revoluționat toate „tiparele”. Programele inteligente pot modifica orice...

Ioan Bișcă

Cum a transformat scara blocului un economist pasionat de pictura

Băcauanul a vrut sa iasa din clasicul alb si rece intâlnit in aproape toate blocurile din oras si s-a apucat de pictat peretii de pe casa scarii. Vecinii sunt incântati de lucrarile lui si primesc aprecieri de la toti...

Geta Panaite

„Vara cea mai tare”, piesa de succes unor tineri bacauani

Piesele de vara au avut mare cautare in ultimii ani, iar de curând peisajul muzical autohton s-a imbogatit cu un nou titlu: „Vara cea mai tare”. Piesa, cu un sound in stilul lui Connect-R si cu versuri care nu...

Florin Ștefănescu

40 de milioane din acordeon

Își câștigă existența cu ajutorul acordeonului de aproape 50 de ani. De la 13 ani a înțeles că prin cântec poate trăi, iar acum are 61 de ani și opt copii, dintre care cinci sunt fete. A rămas la...

Mircea Merticariu

Dezastru de 25 milioane de euro

Autoritățile au contabilizat pagubele după inundații După două săptămâni de la producerea inundațiilor în județul Bacău, autoritățile au remis Executivului primele raportări oficiale ale pagubelor. Dezastrul lăsat în urmă de ape a fost evaluat la 25 milioane de euro. Dacă...

Lucian Bogdănel

Locatari terorizați de un piroman / Și-a incendiat de zece ori apartamentul

Un locatar de pe strada Metalurgiei nr. 4 a reușit să bage spaima în vecinii săi. Și asta nu se întâmplă de azi, de ieri. Constantin Z. îi ține sub tensiune pe locatari de aproximativ patru ani, de când...

Lili Adochiței

Satul-fantoma: Miliarde îngropate în vârful dealului Rotunda

Peste două sute de case sunt presărate pe dealul Rotunda, în apropiere de Onești. Aici ar fi trebuit să locuiască familiile de rromi strămutate din comuna Gura Văii după inundațiile din 2005. S-au cheltuit în jur de o sută...

Silvia Pătrășcanu

De partea cealaltă a treimii ”sânge, sex, scandal”

La aniversarea celor 35 de ani de apariție neîntreruptă a ziarului Deșteptarea, simt că, în contextul actual, nu amintirile timpurilor trecute sau întâmplările vechi ”din redacție” sunt importante (pentru mine, cel puțin), ci sensurile lor, prin raportare la prezent, un prezent în care au audiență mai mare nu ”formatorii de opinie”, cum erau numiți jurnaliștii, ci ”influencerii” de pe Tiktok, Instagram și Facebook și emisiunile de divertisment (să le numim, elegant, așa) de la televiziunile private. Am intrat în redacția ”Deșteptarea” în 2002, la 24 de ani, în urma unui concurs care conținea test de gramatică, test de redactare și...

Laura Huiban

Vânatoare la crap

Nu este nicio greșeală. Și peștele se vânează. Pe la mijlocul anilor ‘50, încep să se înființeze în cadrul unor filiale ale vânătorilor și pescarilor sportivi din țară mai multe cercuri de scufundători, în mare parte dotați cu echipamente...

Ioan Bîșcă

Inundați de două ori în zece zile

Locuitorii din Scorțeni, Oituz, Răcăciuni, Huruiești, Sascut, Tătărăști, Comănești, Moinești și Slănic Moldova au fost afectați de ploile abundente din week-end, unii pentru a două oară în ultimele zece zile. Situația a fost agravată de faptul că pământul era...

Silvia Pătrășcanu

Orășenii fug la țară, țăranii pleacă în străinăte

Rezultatele finale ale recensământului au scos în evidență modificări substanțiale în privința mișcării populației din județul Bacău. Astfel, în timp ce unele localități au cunoscut adevărate depopulări, altele s-au extins considerabil. Pe ansamblu, însă, băcăuanii s-au împuținat în total...

Ovidiu Pauliuc

Păcatele părinților, plătite scump de urmași / Sute de copii cu malformații cardiace

Peste 600 de copii din județul Bacău au fost diagnosticați cu o malformație cardiacă, dintre care 100 au fost operați. La vârste foarte mici, când nu face efort, copilul nu pare a fi bolnav, astfel că unii părinți nu...

Elena Țintaru

Tonuri de mizerie într-o garsonieră / Pisicile sălbăticite și-au atacat stăpâna

O femeie de 65 de ani a rămas fără un picior din cauza mizeriei în care locuiește și a pisicilor aproape sălbăticite pe care le are în casă. Profitând de faptul că vecina lor este în spital, locatarii din...

Doina Mincu

Sinistrații, obligați să muncească alături de jandarmi

Reprezentantii Comitetului pentru Situatii de Urgenta s-au intalnit ieri intr-o sedinta care a avut loc la sediul Prefecturii Bacau. Printre altele s-au constituit comisiile pentru evaluarea pagubelor produse de inundatii si s-au stabilit nevoile imediate ale oamenilor care trebuie...

Sînziana Filimon

Echilibristica ziaristului: între meserie și voia șefului

''Eu nu lucrez pentru un ziar de comuniști'', m-am răstit la un redactor-șef adjunct, am rupt hârtiuța pe care scria colaborator Deșteptarea, apoi am ieșit furios din biroul domnului care mă scosese din minți la cei 18 ani ai mei. Așa a început prima mea aventură în presă și continuă azi după 32 de ani. Amintirile din prima redacție liberă din Bacău și printre primele din România pot fi considerate controversate. Totul a fost legat de șefi și patron, the big boss. Între timp, în cele peste trei decenii, aproape tot ce știm despre presă s-a schimbat. De la organizare...

Tiberiu Lovin

Catedrala „Mântuirii Neamului”, proiectată de arhitecți băcăuani

Societatea de arhitectura Vanel Exim din Bacau a castigat concursul pentru proiectarea catedralei “Mantuirii Neamului”. Proiectul prezentat de arhitectii bacauani a fost selectat deoarece a obtinut cel mai mare punctaj, 81,52 puncte, in conditiile in care niciuna dintre firmele...

Lucian Bogdănel

Povești de la capătul orașului. Strada Silozului – ultima frontieră

Locuitorii de pe partea stânga, pâna la nr. 17, sunt bacauani, cei de pe partea dreapta au buletin de Letea Veche. Nici unii nici ceilalti nu beneficiaza de asfalt, apa si canalizare, locuitorii fiind beneficiarii doar a unor promisiuni...

Gheorghe Bălțătescu

Poliția ajută hoții de identitate

Valeriu B., in varsta de 30 de ani, din Bacau, este un plimbaret de cand se stie. A suferit cumplit in 2004, cand a fost returnat in tara si a primit interdictia de a parasi teritoriul romanesc vreme de...

Lili Adochiței

Chiloți, izmene și animatoare pe avizierele Primăriei Bacău

Avizierele Primariei Bacau au fost umplute cu fel de anunturi, care nu au nicio legatura cu activitatea institutiei. Bacauanii pot gasi informatii despre licitatii la care se scot la vanzare chiloti si izmene de trupa sau afise publicitare despre...

Mircea Merticariu

Un sfert de secol de festival: Ion Drăgoi, violonistul desăvârşit

Din respect, dragoste şi admiraţie pentru marele violonist Ion Drăgoi, din 1992, din iniţiativa directorului Ansamblului Folcloric Profesionist „Busuiocul”, Petre Vlase, în Bacău se organizează un festival de muzică populară, vocală, instrumentală şi coregrafie, ce poartă numele lui Ion...

Gheorghe Bălțătescu

De la iarmaroc la bâlci… sau istoria unei tradiții

Și totul s-a întâmplat aici, în urbea ridicată și crescută în timp, pe malurile Bistriței. „Orașul era împănat cu scrânciobe, dar cele de mâna întâi erau acelea de la Sandu Bacalu și de la Colțu Bacăului… Cel de-al doilea,...

Ioan Bîșcă

ELIBERAREA CUVÂNTULUI

Înșir-te,  Mărgărite... ...Și iată că s-antâmplat odată, căci dacă n-ar fi fost, nici că aveam, acum, despre ce să vă povestim. Despre nașterea acestui ziar în zbuciumul răscolitor de      schimbare al unui decembrie de foc, în care astrele ne-au vorbit prin culorile văpaie ale unui curcubeu – miraculos brâu al cerului ce-a încununat urbea lui Bacovia în miez de iarnă fierbinte prin cele ce aveau să se întâmple. Fiindcă  ce părea făcut să dureze-n veșnicie s-a năruit precum un  castel de nisip. Parafrazând unul din stihurile străvechii legende a meșterului Manole, vă voi spune cum nouă băcăuani, meșteri mari...

Mihai Buznea

Vasile Alecsandri – Bicentenarul botezului

Azi, la ora 10.00, din încredinţarea şi cu binecuvântarea Î.P.S.S. Ioachim, arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, la Biserica Precista din Bacău, vom prăznui împlinirea a 200 de ani de la botezul poetului care a dat strălucire literaturii române şi ne-a...

Ioan Dănilă

Beresti – Bistrita: Taranul care si-a facut tractor

Neculai Rosu este omul care a invatat mai multe meserii ca sa nu depinda de nimeni O vorba românesca spune ca “Omul sfinteste locul” si in cazul lui Neculai Rosu din comuna Beresti-Bistrita, chiar asa este. De cum intri in...

Ramona Ionescu

DEȘTEPTAREA 35. UN APUS ȘI-UN RĂSĂRIT DE ZIUĂ

Gazetăria este Istoria Clipei. O știu prea bine toți cei care au trecut prin redacții scriindu-și și trăindu-și propriile istorii. Deșteptarea este, ea însăși, o istorie cu scene în continuă mișcare, dar care se compun într-o aceeași unitate de timp și de fapte, alcătuindu-se într-un adevărat caleidoscop al existenței. În urmă cu 35 de ani, atunci când am fost pus în situația de a alege parcursul următorilor mei luștri de viață, am avut o revelație amintindu-mi de unul dintre aforismele spuse de un alt condeier, român de-al nostru: ”Cea mai importantă știre pe ziua de azi a fost aceea că...

Ștefan Olteanu

A fost odată un Teatru de vară…

Și există! Proiectanții băcăuani, după ’90, și-ar fi dorit construirea unui nou teatru, cu acoperiș retractabil. De ce numai sportivii să se bucure de noua tehnologie, aplicată pe marile stadioane. Scaunele cu adaosuri din polimeri oricum sunt mai rezistente...

Ioan Bîșcă

„Cele mai mari succese apar din libertatea de a da greș”

Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook, a fost student la Harvard, dar nu și-a finalizat studiile. Recent, potrivit și Hotnews, el fost oaspetele acestei universități care i-a acordat titlul onorific de doctor. Adresându-li-se studenților, nonconformistul...

Ion fercu

Alături de cei în suferință

  Anii cât am lucrat în presă și-au pus amprenta, inevitabil, asupra mea, au lăsat urme adânci, de neuitat. Momentele în care am putut fi alături de cei în suferință m-au marcat cel mai tare. Lucrând mult pe zona de intervenții, am avut și șansa de a putea ajuta. Copii, persoane în vârstă, oameni suferinzi. Iar satisfacția că, da!, am putut întinde o mână salvatoare, a fost imensă. E acea satisfacție pe care ți-o dă meseria de ziarist, după părerea mea, cea mai frumoasă și provocatoare meserie din lume. La pas cu... salvarea! Iulie, 2005. Apele s-au revărsat puhoaie peste toată Valea...

Roxana (Neagu) Cerghici

„O lumânare pe malul Prutului”. Povestea unui manuscris publicat după 20 de ani!

Astăzi, 15 iunie, ora 17.00, la Sala Multimedia a Bibliotecii Judeţene „Costache Sturdza” Bacău, va avea loc lansarea cărţii...

Gheorghe Bălțătescu

Un monument pentru victimele accidentului aviatic din 1964

- un cetatean din Buhoci incearca sa refaca monumentul ridicat in memoria victimelor unui accident aviatic din 1964 Silviu Iacobeanu,...

Silvia Pătrășcanu

Hublou / Timpul cireșelor și al poveștilor

E vară, și eu am mai mult chef de povești ca niciodată. Mai ales când nu pot să plec nicăieri, și rămân în oraș, pentru că am treabă, literatura e ca un fel de hotel de lux pentru mine....

Carmen Mihalache

Ce a fost și-a mai rămas. Poarta fără garduri

Percepția schimbărilor tacite diminuează cumva instincul curiozității. Degradarea lentă nu-ți stârnește interesul. Mucegaiul, „termitele” mâncătoare de bronz noaptea, nepăsarea... Unde sunt valorile istorice ale orașului? E ca și când, zi de zi, privindu-l pe cel de lângă tine, nu...

Ioan Bîșcă

Sărbătoare la Filipeşti. Spectacol de debut al Ansamblului Folcloric „Roua Precistei”

La început a fost ideea. Au urmat zile şi luni de muncă, de organizare, au început repetiţiile, cu sprijinul Consiliului Local s-au achiziţionat costumele, au fost cooptaţi instructori, cunoscuta solistă Mihaela Iordache Farcaș - canto popular, și coregraful Cătălin...

Gheorghe Bălțătescu

Ionel Ganea vine la FCM Bacău. Iar Ghiță Poenaru ia foc!

Pe 1 aprilie 2009, Deșteptarea îl „transfera” pe fostul internațional la divizionara B băcăuană, care parcurgea un retur de senzație. Fără să-și da seama că articolul este, de fapt, o păcăleală de 1 Aprilie, tehnicianul „galben-albaștrilor” l-a acuzat pe președintele clubului, Relu Damian că aduce jucători peste capul său, amenințând cu demisia Cine se bagă? Sfârșit de martie 2009. În redacția „Deșteptării” este forfotă. Forfota aceea contemporană cu transferul articolelor pe dischete. (Între timp, au dispărut redacții întregi de ziar, nu doar dischetele). Nu avem însă timp de paranteze. Și nici de melancolii. Azi suntem în 31 martie 2009. Și e...

Dan Sion

Academicianul Ioan Athanasiu, omagiat la 150 de ani de la naștere în comuna natală

Centrul Medical Veterinar Sascut, coordonat de dr. Simion Antohe, a fost, sâmbătă, 2 iunie, gazda manifestărilor dedicate omagierii memoriei academicianului și profesorului Ioan Athanasiu, fiu al comunei Sascut, cofondator al fiziologiei experimentale în țara noastră, de la nașterea căruia...

Petru Done

Demonstrație de măiestrie pe cerul Bacăului

Baza 95 Aeriană ,,Erou Căpitan Aviator Alexandru Șerbănescu” și-a deschis porțile sâmbătă pentru publicul iubitor de aviație. Accesul la eveniment a fost posibil începând cu ora 10.00, moment în care au debutat și manifestările dedicate acestui eveniment unic în...

Ramona Ionescu

Când drepturile și libertățile nu mai au preț

După mulți ani de activitate în presă, am ajuns să am un respect deosebit pentru drepturile și libertățile cetățenești. Poate că sună grav sau ciudat, dar pentru unii, aceste drepturi vin la pachet cu telefonul mobil și permisul de conducere. Problemele sunt două: nu toți oamenii s-au născut cu aceste drepturi, și, doi, acestea se pot pierde foarte ușor. În trecut, fiecare încercare de a suprima drepturile cetățenilor genera un val de revolte. În ultimii ani, însă, cetățenii au devenit excesiv de permisivi în fața confiscării libertăților lor de către autorități. Un exemplu clar al acestei tendințe a început să...

Răzvan Bibire

Legende ale aviației băcăuane

Există în Bacău două monumente speciale: două avioane MIG, amplasate unul lângă Centrul de Afaceri și Expoziții, celălalt în curtea bisericii de la intrarea în Unitatea de Aviație. Atunci când au fost instalate, au fost voci care au tunat...

Ovidiu Pauliuc

S-au căsătorit de Sfântul Valentin acum 50 de ani

S-au căsătorit de Valentine's Day și sunt împreună de o jumătate de secol. A fost un semn sau, poate, doar o coincidență, căci pe vremea aceea nu era la modă sărbătoarea occidentală. Eroii noștri sunt profesorul Nicolae Baban și...

Silvia Pătrășcanu