Constantin Nacuta este profesor pentru invatamântul prescolar si primar in satele Ciuturesti si Tisa Silvestri din comuna Odobesti. Un dascal dedicat meseriei, dar si un cadru didactic apreciat de elevi.
„«Desteptarea» este ziarul meu de suflet. Il citesc inca de la primele ore ale diminetii, inainte sa ajung la scoala, fiind mare consumator de informatii. Apoi, când revin seara acasa, revin pe articole, mai in detaliu. Este ziarul care a facut cunoscuta cartea mea despre «Datini si obiceiuri din Odobesti», in februarie 2009, ziarul care a scris despre colaborarea mea cu filiala judeteana a Asociatiei Nevazatorilor, in aprilie 2008, ziarul care a prezentat o alta carte de-a mea, in octombrie 2012, despre un caiet aplicativ in scoala, dar si despre un parteneriat pe un proiect «EcoCivica», in decembrie 2009.
Sunt doar câteva exemple, alaturi de multe altele. Prin «Desteptarea», reusiti sa faceti sa ne cunoastem intre noi. Fara presa, cred ca nu putem trai. Am fi o natiune bolnava”, ne-a spus invatatorul care a sunat personal la redactie pentru a ne felicita, in aceasta luna de aniversare. L-am cunoscut, intr-o zi de toamna târzie, chiar in scoala in care preda. L-am gasit printre elevii sai. A prezentat echipa „Desteptarii” intregii clase ca fiind „cea care tine legatura permanenta cu cititorii si reflecta mereu tot ce tine de comunitate.” Atunci, documentam o alta activitate de-a domnului invatator, in care copiii erau principalii eroi. Am cunoscut un adevarat om, un profesionist, care daruieste, zi de zi, o parte din sufletul sau celor din jur.
„Prin acest ziar, mi-am marturisit mereu dragostea pentru scoala si pentru elevii mei. Prin acest ziar, gasesc raspunsuri la unele intrebari si rezolvari ale unor probleme. Este un ziar al nostru, al judetului, al comunitatii, pe care asteptam in fiecare zi sa-l citim. Dar, permiteti-mi sa fac si o critica mica – cred ca ar trebui sa prezentati si mai multa cultura, dar si mai multe din problemele oamenilor de la sate. Sunt multi care nu si-au primit drepturile, sunt multi care nu au primit mostenirile, sunt oameni care au nevoie de un sfat sau de un exemplu, sunt multi care au avut parte de abuzuri din partea unor oameni cu conceptii invechite.
Iar, problemele lor sunt ale tuturor. Doar prin dumneavoastra putem sa ne ajutam. Si, tot prin dumneavoastra, putem schimba mentalitati”, a mai adaugat Constantin Nacuta. A tinut sa incheie, pe un ton sincer, cu o urare: „Este un ziar care trebuie sa continue. Mai ales ca ati ajuns la maturitatea de 25 de ani. De aceea spun «La multi ani, Desteptarea!», pentru ca avem nevoie de tine.”