15 noiembrie 2024

Despre sforile ce ne duc tot la trecut

Bacaul a fost dintotdeauna un oras din care importante nume ale culturii române au plecat, este locul ce a inspirat atâtea minti, in cautarea propriul sine, dar si locul in care, din când in când, oamenii nu uita sa le multumeasca celor ce au contribuit la consolidarea neamului nostru, fie ei veniti de pe alte meleaguri.

Saptamana trecuta, un grup de tineri, impreuna cu doamna profesoara Laura Gavriliu, de la Colegiul National „Gh.Vranceanu”, au organizat la Ateneu un spectacol dedicat armenilor ce au facut istorie si pe care astazi ii consideram embleme ale culturii. In organizare, am fost sustinuti de membrii Uniunii Armenilor si de C.N de Arta „G. Apostu”, care a participat cu numere de dans si orchestra. De-a lungul spectacolului au fost imbinate prezentari biografice, elemente teatrale, dar si marturii ale invitatilor: prof.univ.dr. Ioan Danila, prof. Marius Manta, Mihai Bostan (membru al Uniunii Scriitorilor).



La inceputul acestui articol, probabil ati avut impresia ca voi vorbi despre desfasurarea unui eveniment, din perspectiva a ceea ce s-a petrecut pe scena, insa eu as vrea sa atrag atentia asupra lucrurilor ce s-au petrecut in sala. Locurile au fost ocupate in majoritate de tineri, iar spectacolul a fost in totalitate dedicat lor. Stim ca astazi tinerii, atunci când ajung acasa, nu (prea) mai au interesul sa cunoasca in plus de ceea ce le este dictat la scoala sau la televizor. Scoala ne invata pe toti aceleasi lucruri, in incinta scolii avem in fata aceleasi modele de urmat. Insa, ceea ce conteaza este drumul pe care noi, tinerii, alegem sa-l urmam când nimeni nu ne mai arata nimic. Am vazut ca nici atunci când o informatie vine (aproape singura, as putea spune) in fata lor, gradul de interes este aproape egal cu zero. Tinerii nu mai sunt captivati de modele, de idealuri.

Pe scena s-a vorbit de mari oameni, precum Spiru Haret, Jeni Acterian, Asavir Acterian si Garabet Ibraileanu. Ramân cu speranta ca cineva ne-a auzit si ca acei tineri, care au acordat importanta acestui eveniment, au ramas cu gândul la cei ce dau nume poporului nostru. Viorel Savin, unul dintre marii scriitori bacauani, spunea ca „Este important sa apreciem valoarea celui de lânga noi”, insa eu as adauga ca cel de „lânga noi” este doar cel caruia ii pasa si cel care este dispus sa cunoasca. Am sa reproduc si cuvintele domnului Manta, care spre sfârsitul discursului sau a spus: „in buzunarele noastre exista tot timpul ceva ce ne distrage atentia”, ceva ce ne desprinde tot timpul de ceea ce inseamna „a fi “. As vrea cu aceasta ocazie sa le multumesc celor ce „sunt lânga” noi si celor ce le mai pasa. De prezent si de trecut.

Georgiana Barcan, eleva, clasa a X G, la CN „Gh.Vranceanu”




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014