„Rănile defensive”, cartea americancei Lisei Black, este un thriller criminalistic de referință. Mi-a plăcut mai întâi accentul trimis pe rănile defensive. Una dintre primele întrebări pe care anchetatorii o adresează necropsierului este aceasta: „Ce fel de răni avem: defensive sau ofensive?”.
Ușor, de la povestea acaparatoare a thriller-ului amintit gândul mi-a alunecat către povestea cutremurătoare a thriller-ului criminalistic fără de sfârșit în care victima este poporul român. Privesc și către victimele zilei de azi și constat că marile lor răni sunt defensive, suferite în încercarea de a se apăra în fața atacurilor furibunde ale guvernanților. Cum ne putem apăra, în contextul în care, ,,galbene” de tot, sindicatele sunt marionetele Cotroceniului (doar președinții le scot în stradă; vezi Iliescu, Băsescu, Johannis), în vreme ce forțele de opresiune, sclavele guvernanților, încalcă drepturile omului? Nu ne mai rămâne decât să ne baricadăm ființarea. Cum? O strategie ar putea fi recursul la consilierea psihologică. În „Cum să-l ții la respect pe psihopatul de alături.
Învață să te protejezi de manipulatori”, Martha Stout, specializată în psihologia traumei, ne consiliază și din perspectiva adaptării comportamentului nostru la agresiunea promiscuă/ abuzivă/ distructivă a politicienilor. Firește, ideal ar fi să nu avem în preajmă asemenea monștri lipsiți total de empatie. Dar, întrucât aceștia reprezintă o realitate, portretul schițat de Marta Stout politicianului nociv, însoțit de căile recomandate pentru a scăpa de sub teroarea acestuia, ne poate fi de folos. Acest refugiu în consilierea psihologicăeste însă un antidot pe termen scurt.
Pentru ca politicianului psihopat (minte și fură non-stop; ne violează drepturile; manifestă lipsă de interes față de siguranța noastră; nu regretă răul public săvârșit etc.) să ajungă în lada de gunoi a istoriei, pe termen mediu și lung este nevoie și de altceva: de asumarea unor potențiale răni ofensive pe frontul democrației. Râia nu piere doar scărpinându-ne.
