În urmă cu un an și jumătate, am scris o prognoză care a generat o reacție surprinzător de intensă: am anticipat că, în contextul crizei de gaz din Europa, Germania ar putea apela la resursele de gaz metan ale țărilor mai mici, inclusiv România. Parcă am fluierat în biserică; articolul meu s-a viralizat într-un mod care a cerut impetuos o corectură din partea gardienilor gândirii
Fackt-checkerii mi-au dedicat un articol și au ștampilat toate distribuirile textului semnat de mine ca fiind fake-news. Deși ceea ce am scris nu era o știre, ci o prognoză – o ipoteză despre viitor. Adică nu era ceva ce se putea verifica dacă s-a întâmplat sau nu. Faptul că o astfel de ipoteză a fost catalogată drept „fake-news” arată o tendință periculoasă de a invalida ideile care contravin unui consens prestabilit. Desigur, Germania, cu imaginea sa de lider moral și economic al Uniunii Europene, părea de neconceput să recurgă la o astfel de practică. Gardienii gândirii au reacționat prompt, punând ștampila de neadevăr pe o idee care nu putea fi verificată încă.
Timpul, însă, are obiceiul prost de a dovedi ce este real și ce nu. Recent, presa a confirmat ceea ce atunci părea de necrezut: gazul metan extras din perimetrul românesc al Mării Negre nu va ajunge la consumatorii din România, ci în Germania. Această informație, acum acceptată ca fapt, ridică mai multe întrebări decât răspunsuri. Cum s-a ajuns la această situație? A existat o renunțare la dreptul de preemțiune al României? Ce negocieri s-au desfășurat în culise, și cu ce preț?
Într-o țară în care resursele naturale sunt văzute ca o șansă rară de a-și crește prosperitatea, faptul că acestea sunt redirecționate spre alte state ridică probleme serioase legate de suveranitate economică și responsabilitate guvernamentală.
Într-un context global marcat de crize și incertitudini, adevărul are nevoie uneori de timp pentru a se impune. Faptul că ceea ce am anticipat s-a confirmat nu mă bucură, ci mai degrabă mă îngrijorează.
Acum ce să le fac băieților ălora care au luptat din greu pentru imaginea Germaniei? Cei care au apărat cu atâta zel interesele străine, în special ale unui stat puternic, uitând, de multe ori, de propriul popor, merită o lecție.
Cei care au muncit atât de mult pentru a adăuga straturi de vopsea la imaginea unei Germanii care se voia fără pată nu vor ști niciodată ce înseamnă cu adevărat interesul național, pentru că nu au avut curajul să privească mai departe de ceea ce le-ar fi adus un avantaj imediat. În loc să își pună întrebările esențiale despre viitorul propriei țări, au ales să accepte fără rezerve rolul de „idioți utili”. Și asta, din păcate, nu poate fi corectat decât de timp și, poate, de o schimbare de paradigmă în gândirea politică.
