Ne-am obișnuit cu grozaviile din Ucraina încât am ajuns să nu mai știm de la ce a pornit totul. Există, chiar, suficiente persoane care mestecă propaganda furnizată din belșug de ambele părți și nu văd esențialul. Mai mult, există persoane care au impresia că întreg conflictul a pornit în februarie, când Rusia a atacat Ucraina, evitând să aducă în discuție ceea ce s-a întâmplat în ultimii opt ani. Nu în ultimul rând, prea puțină lume își dă seama că, în Ucraina este un război civil în care ucrainenii de limba rusă se lupta cu restul ucrainenilor.
Există informații că, în vremea președintelui Emil Constantinescu, România ar fi planificat ocuparea prin forță a Insulei Șerpilor. Un detașament de militari români ar fi urmat să desanteze pe insulă și să pună Ucraina în fața faptului împlinit. Am fi fost, atunci, fără îndoială, la un pas de război, de aceea, probabil, nici nu s-a dat curs acestui plan. Totuși, faptul că ar fi existat discuții pe această temă, spune multe despre modul în care acum 20 de ani vedeam relația cu Ucraina. O țară care – am obosit să repet – înglobează foste teritorii românești. Este vorba despre Insula Șerpilor, Bucovina, Bugeak (care se chema înainte Basarabia) și o mulțime de insulițe și ostrovuri pe Dunăre.
Astăzi, autoritățile naționale sunt cu „Slavă Ucraina” în gură de dimineața până seara, forțându-se să nu amintească măcar o dată despre teritoriile românești și despre minoritatea românească oprimată de autoritățile de la Kiev. România sprijină oficial Ucraina, țară care duce o politică de asimilare forțată a minorităților. Pentru că nu poate explică această dizonanță, România preferă să tacă.
Când Serbia a fost atacată de NATO pentru că voia să-și apere suveranitatea națională, nici Europa și nici România nu au întins o mâna de ajutor. Mai mult, România a permis avioanelor NATO să treacă prin spațiul sau aerian pentru a bombarda Serbia și a o forța să renunțe la provincia Kosovo. Astăzi, România permite aeronavelor NATO să survoleze țara pentru a spiona trupele rusești din Ucraina și pentru a transfera provizii și armament unei țări care dorește să-și păstreze suveranitatea și integritatea teritorială. Dacă autoritățile noastre ar trebui să explice de ce am procedat diferit de două ori în două decenii, nu ar putea.
Desigur, toate acestea sunt niște banalități. Conflictul din Ucraina nu este despre Ucraina. Este despre noua ordine a lumii, despre reașezarea plăcilor tectonice, despre reîmpărțirea sferelor de influență la nivel mondial. Ucrainenii sunt doar carne de tun în conflictul dintre marile puteri. Și se duc veseli la moarte, bine modelați de propaganda hegemonului.
