15 noiembrie 2024

Despre mosia Comanestilor

Pe la 1862 se stârnise o sfada in legatura cu mosia Comanestilor. Radu Rosetti povesteste cum taranii, impinsi de la spate de un avocat moinestean, nu s-au multumit doar cu procesul, ci au ciomagit si proprietarul mosiei.

„Taranii din unele din satele ce fusese razasesti, dar pe care urmasii lui Costache Ghica le cumparase, au contestat acele vînzari, ca si hotarele daniei lui Alexandru Moruzi, pretinzînd ca hotarnicia facuta din porunca acelui domn, îndata dupa danie, cuprinde loc ce nu era domnesc, ci razasesc. Un lung si costisitor proces care s-a terminat de-abie în a noua decada a veacului trecut a dovedit cu prisosinta cît de putin întemeiete erau pretentiile lor.



Acte incontestabile dovedesc, într-altele, ca Nicu Ghica a cumparat de la razasii, mi se pare, din Vasiesti, partile lor spre a-i mîntui de exploatarea unui camatar grec numit Condopol, catra care ei contractase un împrumut cu ipoteca. Pe urma razasii caindu-se si venind sa-l roage sa li restituie mosia, iar ei sa-i restituie în mai multi ani banii care urmau sa ramîie ipotecati asupra pamîntului vîndut, Nicu Ghica consimti si li restitui acele pamînturi. Dar ei, convingîndu-se în curînd ca nu sunt în stare sa plateasca datoria, au venit din nou la Nicu Ghica si l-au rugat sa ieie iar mosia asupra lui.

Dar la Moinesti se stabilise Zaharia Moldovanu, un barbat fara scrupule, dar care luase si el parte la miscarea de la 1848 si la lupta pentru Unire si exercita profesia de advocat. El atîta taranii si-i împinse sa intenteze proces casei lui Nicu Ghica, si nu numai pe razasii din Vasiesti, ci si pe satenii din alte sate, stîrnind o agitatie grozava în întreaga parte de sus a complexului.

Fara îndoiala ca satenii fusese pagubiti chiar prin simplul fapt al daniei lui Moruzi, caci ei pîna atunci se folosise de locurile de hrana si de padurile mosiei domnesti în schimbul preausoarei slujbe de plaiesi, pe cînd acuma erau siliti sa urmeze legea comunala, lucrînd boieresc si dînd dijma pentru cheresteaua ce o faceau. Totus dania fusese un act perfect legal si, conform obiceiurilor tarii, Moruzi nu facuse altaceva decît un lucru perfect legiuit ce-l savîrsise toti domnii de la întemeierea principatului încoace.

Se mai asezase la Moinesti înca un avocat, numit Popovici, care se întovarasi cu Zaharia Moldovanu pentru a împinge pe taranii de pe Comanesti la sfada cu Ghiculestii. Atîtarile lor, ajutate de prefectul Dumitrache Cracti, care ura pe proprietarii Comanestilor, izbutira sa aduca pe taranii din satul Asau la savîrsirea unei violente de fapt asupra persoanei lui Dimitrie Ghica.

Ei îi atinura calea si, pe cînd trecea într-o dupa-amiaza prin satul lor în trasura, o oprira, îl scoasera dintr-însa si-l lovira cu ciomegele pîna ce lesina. Feciorul si vezeteul care erau cu dînsul împartira aceeas soarta.

În urma acestui incident, sora lui Mitica Ghica, Maria, a petrecut aproape doua luni la noi, la Caiuti, maica-sa avînd sa mearga la Bucuresti si sa zaboveasca acolo pentru a obtine de la Cuza dreptate si nu voia sa lese pe fiica-sa la Comanesti, data fiind agitatia taranilor.”

Radu Rosetti




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014