Abia ce marcasem borna unei noi maturități, în libertate, flancat de fetele mele, la o crâșmă de rang mediu, dar drăguț mobilată și cu puțină lume la mese, așa cum îmi place. Era anul de cumpănă a umanității 2020. Avea să fie ultima aniversare în condiții normale, fără restricții, liber s-aleg din meniu ce să-mi aducă tânărul spre care se îndreptau privirile ștrengare ale femeilor sub 30 de ani. Nici o lună mai târziu, țara avea să se închidă, la propriu, băgând în depresie milioane de români, obișnuiți să nu respecte reguli și încredințați că lor nu li se poate întâmpla nimic din ce anunță mass media.
A trecut timpul peste toți, unii bolmojind la cârma țării, prefăcându-se că pot, alții concentrați să dispară câți mai mulți bani din averea comună. Măcar, bine că s-a instituit obligativitatea purtării măștii. Îmi dau seama că e dificil să ții în frâu puhoi de lume, impunând restricții. Nu au putut-o nici alte democrații din lume, mult mai evoluate. Din păcate, milioane de vecini de continent stau, acum, la doi metri sub pământ. Printre ei, și o parte dintre cei care au răspândit, cu repeziciune, dihania pofticioasă de plămâni. Despre morți, numai de bine. Problema rămân cei care se opun vehement regulilor, clamând libertatea de decizie și alte drepturi constituționale. N-am nimic împotriva celor care se opun minimei reguli de a purta mască. E alegerea lor, dacă vor să trăiască sau nu.
Ce facem cu restul oamenilor care și-au propus să facă umbră, încă, pe acest pământ? Ei n-au dreptul la sănătate, la viață? Să zicem că acești contestatari ai măștilor au ceva cu politicienii care ne conduc țara, pe care, de altfel, și „revoluționarii” i-au ales. Dar, asta nu le dau și dreptul de a-mi omorî bunica. N-am să le combat nici părerea vizavi de vaccinul care le plasează în corp nu știu ce bazaconie prin care „agenturili” le pot urmări când merg la budă sau de câte ori își iau pastila de putut. Mie să nu-mi închidă, prin inconștiența lor de a nu purta mască, restaurantul la care, mai anu’, marcasem borna unei noi maturități, în libertate, flancat de fetele mele, la o crâșmă de rang peste mediu, drăguț mobilată și cu puțină lume la mese, așa cum îmi place. Pentru că aveți o problemă cu mine! Fugiți la pădure, printre crengi și moș martini, și mai radeți rădăcini ori soarță de mesteacăn, poate dați de vreun remediu împotriva prostiei, nu doar a cancerului.
