Una dintre cele mai frumoase și mai pline de substanță pericope statornicite în cadrul dumnezeieștii Liturghii, operă a unui autor divin, ne este rânduită imediat după sărbătoarea Nașterii Sf. Proroc Ioan Botezătorul. Pentru a ne descoperi adâncul de neprevedere în care ne putem afunda, lăsându-ne absorbiți de ierarhia valorilor orfane de Duh. Și spre a ne lumina asupra adevăratelor conținuturi de viață, ce ne statornicesc în matca cea firească a unei vieți echilibrate. ”Zis-a Domnul: Luminătorul trupului este ochiul; dacă ochiul tău va fi curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar dacă ochiul tău va fi rău, tot trupul tău va fi întunecat. Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî și pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi și pe celălalt îl va disprețui; nu puteți să slujiți lui Dumnezeu și lui Mamona. De aceea zic vouă: Nu vă îngrijiți pentru sufletul vostru ce veți mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veți îmbrăca; oare nu este sufletul mai mult decât hrana și trupul decât haina? Priviți la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în hambare și Tatăl vostru Cel ceresc le hrănește. Oare nu sunteți voi cu mult mai presus decât ele? Și cine dintre voi, îngrijindu-se, poate să adauge staturii sale un cot? Luați seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc, și vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceștia. Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este și mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi? Deci, nu duceți grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca? Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, și toate celelalte se vor adăuga vouă” (Matei 6, 22-33).
O Evanghelie-poem care, folosindu-se de contraste și comparații, ne descoperă rolul important pe care îl are lumina în actul căutării. Și faptul că inima concentrează adevărata bogăție a vieții. Fidelitatea către Dumnezeu nu poate fi acompaniată de o altă formă de slujire către o altă autoritate. Domnul ne cere să fim doar ai Săi. Că, uneori, pe drumul vieții, acest proces este deturnat de la scopul final, e adevărat. Însă, mereu rămâne măcar un reper, cât de mărunt, care să ne vorbească despre adevărata Cale. Să luăm aminte!
Inspector scolar,
pr. prof. dr. Adrian Alexandrescu
