Severitatea ierarhiilor
Româna e „cea mai poetică dintre toate” limbile, iar confruntarea cu ea nu e deloc uşoară. Remarcase aceasta Nichita Stănescu: „Îmi învăţam cuvintele să iubească;/ le arătam inima/ şi nu mă lăsam până când silabele lor/ nu începeau să bată.// Le arătam arborii/ şi pe cele care nu vroiau să foşnească/ le spânzuram fără milă, de ramuri” (Ars poetica). Comparaţia cea mai la îndemână, cu limba de sub priviri: „Ieri, la Biblioteca Institutului Pedagogic, am frunzărit vechiul dicţionar român-francez al lui Damé. Toate cuvintele româneşti – de o forţă, de o poezie extraordinară; echivalentul lor francez – găunos, insipid, convenţional, didactic; e lătinie în sensul cel mai rău al cuvântului”. O recunosc, chiar dacă în vis, şi străinii: „Se făcea că Simone de B. tocmai murise. O vegheam împreună cu Sartre, care s-a dovedit a fi un ins adorabil. Vorbim de una, de alta. Îmi zice: «E grozavă gramatica dumneavoastră românească (!)». Iar eu n-am încetat să repet în stânga şi-n dreapta: «Ce om adorabil!»”
Convertire lingvistică
Procesul acomodării verbale e identic cu abandonarea registrului religios în avantajul celui oficial-administrativ, chiar juridic: „Să treci de la limba română la limba franceză e ca şi cum ai trece de la o rugăciune la un contract” (19 iun. 1972). Anterior acestei judecăţi este un exemplu: „M-am zbătut – cum să traduc această expresie? Sărăcia limbii franceze mă înspăimântă”.
Etimologie primară
E cunoscută insomnia cioraniană, care însă e activă: „Azi-noapte m-am gândit la cuvântul românesc nimicnicie, care vine de la nimic, de la neant, şi care exprimă sentimentul de vanitate, de frustrare, de zădărnicie. Un sentiment de neantitate”. (Cuvintele nimicnicie şi nimic sunt scrise în limba română.)
Câţi au puterea să recunoască?
„Am scris despre catastrofa naşterii fără să-l citez pe Calderón şi fără să fi citit Viaţa e vis, în care e vorba despre «delictul de a te fi născut». Omisiune de neiertat.” Exerciţiu de onestitate intelectuală. Mutatis mutandis, recunosc că nu aveam ştiinţă despre capul mottoului emisiunii de educaţie lingvistică „Vorbeşte corect!”, de la Televiziunea Română: „De la Emil Cioran citire”. L-am pus în deschiderea acestui ciclu de miniaturi, datat 24 decembrie 2020. La începutul secolului trecut, în publicaţia „Duminica poporului” (1914-1933), exista rubrica „De la Eminescu (cetire)”.
Post-scriptum
Încheiem aici un exerciţiu de jurnalism lingvistic realizat prin parcurgerea rând cu rând a peste 950 de pagini din celebrele Caiete cioraniene. Am extras numeroase însemnări ale filozofului de la Răşinari, între care cele privitoare la limbă în general şi la limba română în special acoperă circa 20% din totalul judecăţilor de valoare. Meritul lor înseamnă luciditate, capacitate de disociere, în ciuda subiectivismului inerent.
