Carte existenţială
„Viaţa e ca un text la care ai muncit enorm, pe care ai vrea să-l îmbunătăţeşti fără să poţi, pentru că eşti sătul de el până-n gât: nu mai poţi adăuga nici o virgulă. Ştii că este imperfect şi incomplet, dar degeaba, nu mai găseşti nimic ca să-l ameliorezi”. Cine să (ne) citească?
Difficiles nugae?
Pasiunea pentru intimitatea comunicării vine odată cu vârsta: „Citesc cu cea mai mare plăcere cărţile despre limbaj. Spre cincizeci de ani, devii gramatician cu plăcere”; altfel, „îndată ce-ţi laşi creierul în voia lui, el se complace în anecdotic şi insignifiant”. (1963)
Obsesii de scriitor
Ancorele strămoşilor sunt vitale: „Adevăratul scriitor se ataşează de limba sa maternă şi nu cotrobăie printr-un idiom străin sau altul”, iar căutările, o practică: „Doamne, de ce nu mi-ai dat înzestrări pe măsura a ceea ce simt, cuvinte demne de bucuria şi urâtul ce mă cuprind în valuri?”
Libertatea – condiţia stilului
„Aş vrea să pot scrie cu libertatea unui Saint-Simon: fără să mă încurc cu gramatica, fără superstiţia normelor gramaticale şi fără teama de solecisme. Trebuie să fii mereu la un pas de incorectitudine dacă vrei să dai un aer de vioiciune stilului. A te supraveghea, a te corecta înseamnă să-l ucizi. Nenorocirea scrisului într-o limbă de împrumut: nu-ţi poţi permite luxul de-a o înnoi prin greşeli care să-ţi aparţină cu adevărat.” (Solecism: greşeală de sintaxă, de felul dezacordului predicat-subiect). Lucrurile se pot simplifica: „Adevăratul scriitor nu se gândeşte la stil sau la literatură: scrie pur şi simplu, adică vede realităţi, şi nu cuvinte”.
Unde să găseşti cuvântul adevărat?
„De-aş putea exprima ceea ce simt! Dar nu sunt la înălţimea senzaţiilor mele. Să fii, din lipsă de cuvinte, mai prejos de tine însuţi, să nu găseşti cuvinte pentru ceea ce eşti, potrivite cu ceea ce trăieşti sau înduri, să trăieşti mereu mai prejos de propria-ţi realitate… Marc Aureliu către sine (creează acest neologism): «Fereşte-te să cezarizezi».” Altă cale de ieşire din impas: „Să nu scrii decât dacă simţi nevoia. Să exersezi tăcerea”.
Efect al desţărării
„Vin să mă viziteze scriitori de acolo. N-am nimic să le spun: nu le cunosc operele, aproape c-am uitat limba noastră. Îmi apar mie însumi ca un patriarh îngăduitor şi scos din joc, la care se vine în pelerinaj. Iată-mă ajuns «figură».”
Punctul…
„Ştiu cu exactitate care e locul meu în lume: un punct, şi nici măcar atât; de ce să sufăr, de vreme ce sunt aşa puţin? Trebuie […] să cultiv această iluzie a punctului!” (1968)
… şi punctualitatea
„Ar trebui introdusă pedeapsa cu moartea pentru oamenii care întârzie. […] Ca să ajung la timp, aş fi în stare să comit o crimă. Fie el şi geniu, cel care nu e punctual la întâlnire e «terminat» în ochii mei. Niciodată n-am să m-apuc de vreo treabă cu el.”
