Evanghelia celei de a XIX-a Duminici după Rusalii aduce aminte tuturor creştinilor porunca cea mare a iubirii, arătând în modul cel mai limpede că pentru a fi cu adevărat fii ai Celui Preaînalt, iubirea noastră trebuie să cuprindă pe toţi oamenii, inclusiv pe vrăjmaşii noştri. Dacă Legea Veche limita plata scoaterii unui ochi cu un alt ochi şi a unui dinte cu un alt dinte, Legea Harului adusă de Hristos merge un pas mai departe cerându-ne ca nici măcar pe aceasta să nu o facem.
La începutul Predicii de pe Munte, El le spune ucenicilor Săi că dacă dreptatea lor nu o va depăşi pe cea a cărturarilor şi a fariseilor, ei nu vor putea intra în Împărăţie (Luca 5,20).
Creştinul trebuie să depăşească comportamentul cu faţadă morală al fariseului şi nu numai să nu întoarcă „răul cu rău”, dar să fie gata să accepte încă o „palmă” pe obrazul celălalt pentru Hristos. Acesta este un pas spre desăvârşirea la care ne îndeamnă El: „drept aceea fiţi desăvârşiţi precum şi Tatăl vostru este” (Luca 5,8).
Hristos ne învaţă să nu răsplătim răul cu rău, ci să-i iubim pe vrăjmaşii noştri şi să le facem binele, fără să avem pretenţia să ne răspundă la fel: “iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi nimic în schimb şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt”(Luca 6, 35).
Nu de la ei vom primi răsplata, ci din mâinile lui Hristos în cer. Nu prin răzbunare vom aplana conflictele, ci prin dragoste şi iertare. Dacă vom răspunde urii cu ură, nu vom primi, în mod cert, decât tot ură înapoi; dar dacă vom răspunde cu dragoste, lucrurile vor sta altfel, pentru că vom surprinde cu atitudinea noastră, le vom lua celor ce ne urăsc arma lor cea mai tare, care este reacţiunea.
Urmărind mai departe firul Evangheliei, Mântuitorul ne mai dă spre folos încă un sfat care, urmat, ne va uşura împlinirea dragostei: „Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi; nu osândiţi şi nu veţi fi osândiţi; iertaţi şi veţi fi iertaţi.” Dacă noi nu putem ierta, cum putem cere altuia să ne ierte? ? Dacă noi judecăm, cum putem cere altuia să nu o facă? Dacă noi nu putem iubi, cum putem cere noi altuia să ne iubească? Legile care sunt valabile pentru ceilalţi sunt la fel de valabile şi pentru noi: „precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea”. Nu doar să ne facă alţii pe plac, dar şi noi să ne gândim ce le-ar place celorlalţi.
Însuşirea unei astfel de gândiri implică însă o schimbare profundă a structurii noastre interioare. Aceasta a adus nou Hristos, El a adus schimbarea din interior Legii şi a omului. Dacă vrem să fim cu adevărat creştini trebuie să ne schimbăm fundamental. Nu e suficient să respectăm superficial legile morale sau sociale! Aceste sunt într-adevăr bune, cum bună era şi Legea Veche, dar trebuie să le completăm cu împlinirea legii iubirii: a lui Dumnezeu mai întâi, apoi a aproapelui şi chiar a duşmanului! Căci Dumnezeu „răsare soarele şi peste cei buni şi peste cei răi”. Dacă Dumnezeu, modelul nostru desăvârşit, face aceasta, atunci aceasta este calea de urmat!
Să ne rugăm aşadar Bunului Dumnezeu să ne umple sufletele noastre de dragoste şi minţile de gânduri bune ca să nu ne mai judecăm aproapele, ci să-l iertăm întru iubire, chiar dacă ne-a greşit! Amin!
Pr. dr. Marius Popescu,
Parohia „Sfântul Ioan” Bacău
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
