Sunt invitat, in numele ziarului, la diferite manifestari si raspund, in limita timpului, dar si a importantei evenimentului pentru comunitate, interesat sa vad, sa ascult opinii, comentarii, idei, informatii, despre ceea ce aduc organizatorii in spatiul public.
Nu sunt rare situatiile in care plec dezamagit, cu un gust amar, frustrat ca am pierdut un timp pretios, pe care il puteam investi mai bine in alta parte, cu folos. Suntem tributari unor scheme fixe, nu mai punem imaginatia, mintea la treaba.
Este o lâncezeala generala, la muzee, in expozitii, prin scoli, ba chiar si la niveluri mai mari. Facem proiecte la indigo, schimbam data si anul (am intâlnit cazuri când nici acestea nu au fost modificate), mai adaugam un nume in plus, redefinim titlul manifestarii si asteptam ca publicul sa dea navala. Te duci la una, la doua asemenea facaturi, dupa care, daca ai cât de cât grija de igiena personala, iti indrepti atentia catre lucruri mult mai folositoare mintii si sufletului. Nu vi s-a intâmplat?
De ce spun toate acestea? Ianuarie este plina de date importante pentru cultura si istoria noastra, pe 15 il sarbatorim pe Mihai Eminescu, pe 24 este Ziua Unirii Principatelor. Peste tot, acolo unde cineva isi aminteste, totusi, de Eminescu, aceleasi formule, expresii, sintagme culese de prin ziare, carti, reviste, citim doua strofe, de regula din Luceafarul, facem o trimitere catre o noua aparitie editoriala si gata cu…”Luceafarul poeziei românesti”, “poetul nepereche”, “geniul neinteles”. La Unirea de la 24 ianuarie parca ne-a luat valul, amestecam “unirile”, umflam frazele cu expresii uzate, prafuite, uitam pentru ce am venit, uitam de timp, de timpuri, ba unii chiar sunt smulsi din fata microfonului, pierduti in fata…istoriei.
Toate vernisajele sunt la fel, lansarile de carte au devenit tribuna de laude la adresa autorului, aniversari, comemorari – trei vorbitori (mereu aceiasi), cu tot atâtea idei, acelasi public, de parca se distribuie abonamente la inceput de an. Mi-a ajuns, si nu ma mai las pacalit, dau o stire de intâmpinare din respect pentru institutie, gasesc, daca este cazul, o scuza si imi vad de ale mele. Mai bine scriu despre ciorile din parc sau, toamna, ramân extaziat de cum cad frunzele din “batrânii” copaci din parcuri. Nu sunt in masura sa ofer idei, sfaturi, constat doar ca devenim, in dispretul publicului, tot mai inactuali, blazati si superficiali.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
