Corpul Expertilor Contabili si Contabililor Autorizati din România (CECCAR) – filiala Bacau a organizat marti o noua masa rotunda cu tema „Importanta expertizei contabile ca mijloc de proba in cauzele civile si penale.”
Sala de curs „Ion Ionescu de la Brad” a CECCAR Bacau a fost locul unei intâlniri de lucru organizata de conducerea filialei pentru a clarifica anumite aspecte ce tin de exercitarea profesiei de expert contabil. In cadrul evenimentului s-a discutat despre modul in care sunt numiti profesionistii CECCAR in Grupul Expertilor Judiciari, despre echilibrarea repartitiei acestora in efectuarea de lucrari pentru beneficiari, despre comunicarea intre parti, diferentierea dintre un expert contabil si unul tehnic, respectarea contractelor incheiate intre expertii contabili si instutitiile beneficiare, contraexppertize, prevederi legale, conflicte de interese, obligativitate, abateri disciplinare, respectarea normelor de conduita etica si deontologica, onorarii, selectie zonala etc.
Invitati au fost reprezentantii principalelor institutii beneficiare de expertize contabile judiciare, respectiv Paul Stupu – sef adjunct la Administratia Finantelor Publice Bacau, comisar sef Alin Popa – Serviciul de Investigarea Fraudelor, Dorin Melinceanu – director economic al Tribunalului Bacau, comisar sef Adrian Sava – sef serviciu Brigada de Combatere a Crimei Organizate, Cristian Beca – specialist Directia Nationala Anticoruptie, sectia Bacau, comisar sef Cristian Nechitoaia – specialist la Inspectoratului Judetean de Politie Bacau, experti contabili, reprezentanti de la diferite unitati bancare bacauane, procurori, inspectori de la Curtea de Conturi.
Numai in acest an, profesionistii CECCAR Bacau au realizat 219 expertize contabile judiciare. Dintre acestea 6 au fost la Curtea de Apel, 52 la Tribunalul Bacau, 46 la Judecatoria Bacau, 9 – Judecatoria Onesti, 32 – Judecatoria Moinesti, 3 – Judecatoria Buhusi si 71 – Inspectoratul Judetean de Politie Bacau. Toate aceste lucrari de specialitate, intocmite de 88 experti contabili, au fost auditate de auditorul de calitate al CECCAR Bacau, ec. Mihai Schiopu.
Filiala Bacau a CECCAR are in acest moment 160 de experti contabili care isi desfasoara activitatea pe 9 specializari, de la societati comerciale pâna la fiscalitate, drepturi de personal, societati bancare, litigii.
Urmarind permanent sa ofere servicii de calitate, CECCAR organizeaza mereu cursuri de pregatire cu stagiarii si membrii sai, acordând o atentie deosebita in special tinerilor expertilor contabili. Pentru a intra in Corpul expertilor contabili judiciari, acestia trebuie sa un test, o data la doi ani, si sa faca dovada ca au cunostinte solide in ceea ce priveste Codul de procedura civila, dar si Codului penal, alaturi, bineinteles, de cunostintele privind standardul profesional emis de CECCAR, organism profesional care gestioneaza si administreaza profesia contabila.
„Este o traditie pentru noi sa organizam astfel de intâlniri de lucru cu beneficiarii lucrarilor de expertiza contabila realizate de membrii filialei noastre. Nu este vorba de un curs, ci de o masa rotunda pentru clarificarea unor aspecte concrete cu care se confrunta aceasta misiune a profesionistilor contabili, respectiv expertiza contabila judiciara. Vor mai fi astfel de evenimente organizate de filiala noastra, alaturi de intâlniri numai cu expertii nostri contabili unde dezbatem probleme legate de standardul profesional care reglementeaza aceasta activitate” – declara ec. Marcel Bulinschi, presedinte CECCAR – filiala Bacau.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.