Zice SUA că Crimeea trebuie să se întoarcă la Ucraina, nu se poate permite o desprindere a acestui teritoriu de țara sa. Și tot SUA, că Taiwanul nu poate fi anexat de China, trebuie să se permită autodeterminarea acestui teritoriu, chiar dacă a făcut, cândva, parte din China. Aceeași problema, două soluții diferite. Pe de o parte, Crimeea nu se poate declara independentă și nu poate decide, prin referendum, unirea cu Rusia, dar Taiwanul își poate declara independența față de China. Și mai avem: Donbass-ul bombardat de Ucraina nu are voie să reacționeze, inclusiv prin solicitarea ajutorului de la Rusia; în schimb, Israelul bombardat de islamiști poate reacționa, cu sprijinul deplin al SUA, desigur.
Dubla măsură funcționează fără probleme în politica mondială pentru că există o masă imensă de cetățeni care nu știu să analizeze lucrurile și înghit pe nemestecate ceea ce li se spune din „surse oficiale”. Și de aici avem nenumărate exemple de acțiuni și reacțiuni care au dus la tragedii. Pentru că „Imperiul Binelui” are voie să facă ceea ce „Imperiul Răului” nu are voie. Iar etichetele de „bine” și „rău” sunt puse de mass-media, folosită pe post de spălător de creiere.
Bunăoară, zilele trecute s-au împlinit 27 de ani de la așa-zisa operațiune Oluja (Furtuna). În doar cinci zile, aproape 250 de mii de sârbi au fost expulzați din Republica Krajina, formațiune statală care a și fost ștearsă de pe harta. Croații și bosniacii au curățat teritoriul, distrugând sate întregi și ucigând pe toți cei care au decis să rămână sau nu au putut să-și părăsească locuințele. Peste două mii de civili au fost uciși. În Serbia și Republica Srpska, data începerii operațiunii a fost declarată zi de doliu național. În Croația, acesta este un fel de Ziua Victoriei, cu festivități și cu excese, cu saluturi ustașe, cântece despre „sârbii morți” și așa mai departe.
Dar comunitatea internațională nu vorbește niciodată despre excesele croaților sau ale bosniacilor. Totdeauna de vină pentru tragedia Iugoslaviei sunt sârbii. Nu se vorbește nici despre miile de luptători din Orientul Mijlociu care au luptat pentru bosniaci și care se ocupau cu decapitatul prizonierilor sârbi. Nu se vorbește despre copiii sârbi uciși în chinuri, cum este cazul lui Slobodan Stojanovic, ucis în iulie 1992, de o albaneză kosovară din armata bosniacă. Băiatului i-au fost scoși dinții, i-au fost tăiate urechea și degetele de la picioare, i-au fost rupte brațele și picioarele. Și pe burta copilului a fost crestată o cruce ortodoxă. Conform raportul medicului legist, băiatul a suferit dureri extraordinare până în ultimele sale clipe. Copilul a fost torturat și ucis de o femeie pe nume Elfeta Veseli, care a reușit să scape mulți ani de justiție și a fost condamnată abia acum câțiva ani la numai 13 ani de închisoare. Deși s-a dovedit că superiorul militar al femeii știa cea a făcut și nu a luat nici o măsură împotriva ei, Curtea l-a achitat, ceea ce i-a făcut pe sârbi să acuze standardele duble ale Justiției bosniace.
Răul nu triumfă pentru că oamenii buni nu fac nimic. Răul triumfă pentru că oamenii buni decid că există rău acceptabil. Că unii au voie să facă rău în numele binelui, că „ai noștri” au voie să ucidă, să tortureze și să fure deoarece o fac doar ca să aducă binele și asupra celor despre care spunem că fac rău.
