Istoria a inregistrat faptele sec: Iulius Cezar este declarat inamic al Romei si somat sa se predea pentru a fi judecat; in loc sa se supuna, cuceritorul Galiei intra cu armata in Italia determinând retragerea lui Pompei si a senatorilor republicani. Razboiul civil se finalizeaza cu victoria lui Cezar care este, ulterior, asasinat de cei care se temeau ca se va proclama imparat.
Dar daca am privi lucrurile dintr-o alta perspectiva? Daca Republica Romana a fost distrusa chiar de catre aparatorii ei? Nu putem presupune ca senatorii republicani in frunte cu Porcius Cato care-l conving pe Cicero sa li se alature si care-l manipuleaza pe Pompei contra lui Cezar au fost cei care au dus la prabusirea Republicii generând razboiul civil?
Daca Cezar nu intentiona sa se proclame imparat, ci se multumea cu titlul de dictatator pe viata (pe vremea aceea „dictator” era o functie, nu o insulta) si numai desfasurarea ulterioara a evenimentelor l-au determinat sa ia anumite decizii?
Pâna la urma, dupa cum se stie, asasinarea lui Cezar nu a impiedicat proclamarea Imperiului, mai degraba a grabit-o. Se intâmpla si in ziua de astazi ca, luptând impotriva unor dictatori, statele democratice sa contribuie mai degraba la cresterea tiraniei decât la eliberarea popoarelor.
Razboiul contra lui Saddam Hussein nu a insemnat eliberarea Irakului ci cresterea amenintarilor in regiune; conflictul din Afganistan nu a dus la pacificarea zonei, ci la cresterea haosului.
In mod similar, agravarea crizei din Ucraina nu poate duce in niciun caz la o rezolvare a situatiei. Pentru ca se pleaca de la premisa ca de vina sunt doar unii.
Si luptând impotriva lor, cei care sustin ca vor salvarea democratiei si a statului ucrainean nu fac decât sa-i grabeasca dizolutia.
