De(spre) bogdaproste (I)

PORNIND DE LA O SCRISOARE

E cunoscută formula de mai sus ca pretext gazetăresc pentru a dezvolta un subiect de interes declarat al cititorilor/ ascultătorilor/ telespectatorilor. De data aceasta scrisoarea primită este ea însăşi un discurs jurnalistic pe o temă de limbaj religios comun şi aparţine unui foarte cunoscut profesor de limba şi literatura rusă din Bacău, Valeriu Bogdăneţ. Am precizat aceasta pentru a sublinia credibilitatea explicaţiilor de natură filologică date de Domnia Sa, ştiut fiind că termenii bisericeşti sunt în bună parte de origine slavă. Aşadar, textul selectiv al scrisorii:

„[…] Viaţa ne oferă nenumărate clipe de bucurie, chiar de fericire, dar şi de tristeţe. Într-una din zile, am participat la o ceremonie funebră, la sfârşitul căreia am asistat la momentul pomenilor. Câţiva dintre cei de faţă, la primirea ofrandei, spuneam «Mulţumesc!», dar cei mai mulţi, cunoscători ai treburilor de acest fel, rosteau «Bogdaproste!» Ca nepot de preot, ştiam tipicul, dar din curiozitate profesională am întrebat persoana de lângă mine (necunoscută) ce înseamnă cuvântul rostit de ea. Mi-a răspuns că ar fi un termen bisericesc de mulţumire. Când am primit şi eu pachetul, am spus «Dumnezeu s-o ierte!» şi m-am ales cu priviri mirate. (Bunul Dumnezeu, care sunt convins că ştie fără translator şi limba românilor, cred că îmi va ierta greşeala.)

Ajuns acasă, am apelat imediat la Dicţionarul limbii române moderne, din 1958. Altul, din păcate, nu am. În dreptul cuvântului «bogdaproste» citesc: «Cuvânt prin care se mulţumeşte cuiva pentru un bun căpătat de pomană» (nu «drept/ ca pomană», cum aş fi crezut). Mă gândesc că noul DEX a adus explicaţii utile.

Amintesc că în limba rusă Bog înseamnă «Dumnezeu», da este în anumite împrejurări echivalentul lui «şi», iar prosti (cu accent pe ultima silabă) este «a ierta». În copilărie, când plecam de acasă spre biserică, spuneam în primul rând celor apropiaţi: «Iartă-mă!» sau, după caz, «Iertaţi-mă!» şi primeam următorul răspuns: «Eu te iert, dar Dumnezeu să te ierte!»” (cu accent pe cuvântul Dumnezeu, singurul care dă iertare)”. (Numele Bogdăneţ este un derivat de la Bogdan, care înseamnă „darul lui Dumnezeu”.)

CE SPUNE DEX-UL

Ediţia din 2016 se deosebeşte foarte puţin de DLRM (1958): „bogdaproste: 1. Cuvânt de mulţumire adresat celui care dă ceva de pomană. 2. Cuvânt prin care se exprimă uşurarea de a fi scăpat de o nenorocire, de o grijă etc.” Nici dicţionarele religioase nu se îndepărtează de DLRM. Cel din 1994 renunţă la prepoziţia „de”: „Cuvânt de mulţumire adresat celui care dă pomană”. Aproape de recunoştinţă este şi un sens mai puţin cunoscut: bogdaprostea este „stinghia care leagă picioarele mesei în partea de jos” (MDA).

ETIMOLOGIE ŞI SENSURI
La origine este un compus: bog da prosti (sau prostiti) din limba bulgară, prezent în „Mărgăritare”-le din 1746. Completăm MDA-ul cu un fragment din „Însemnarea diacului Dragomir pe Apostolul lui Preda Craiovescu” (1519, oct., 26, Craiova): Boga da prosti… „Dumnezeu să-l ierte [pe robul lui Dumnezeu cutare]” (G. Mihăilă, Dicţionar al limbii române vechi, E.E.R., 1974, pp. 320-321). Sensurile sunt sensibil diferite: „Domnul să-i ierte (pe morţii tăi)!” (Al. Ciorănescu); „Dumnezeu să(-ţi) ierte (păcatele)!” (NDULR) sau direct „Dumnezeu să-ţi ierte păcatele!” (DEXI). Părerea noastră este că ar trebui avută în vedere persoana pentru care se va face pomana şi nu cel ce dăruieşte. „Dumnezeu să-l/ să o ierte!”, formulă care poate circula în paralel cu „Bo(g)daproste!”, e echivalentă cu neutrul „Să fie primit!”