Mi-e atât de drag sa-mi amintesc de bunici, chiar daca nu mi-a fost dat sa-i prind in viata pe toti, unii dintre ei prapadindu-se mult prea devreme, pe front sau in anii crunti ai secetei postbelice. Rememorez cu maxima incântare anii copilariei pe care i-am petrecut in odaia mica a bunicii, citind basme populare la lumina lampii de gaz sau privind seara, la culcare, dansul luminilor care invadau incaperea prin portita sobei.
Tânjesc dupa gustul neasemuit al turtelor coapte pe plita, al placintelor poale-n brâu sau al sarmalelor fierte in oala de lut ori dupa mirosul de seara al ulitelor scaldate de ploile scurte de vara. Acum, in lipsa lor, a acelor batrânei cumsecade de la tara, parca nici fumul nu mai iese asa de maiestuos din hornul casei, iar parul din deal sub care ne adaposteam de furia furtunilor de vara nu mai face fructe asa de gustoase.
Pe coasta, via parca plânge cu dor dupa stapânii de demult ai locurilor, coasa nu s-a miscat de o vesnicie si ceva din hambar, iar sapa rânjeste stirba din sopron. Sunt imagini pe care cred ca fiecare dintre noi le regaseste azi, ori de câte ori pasii ii mai poarta in sfârsiturile de weekend prin partile de bastina ale parintilor. Aceasta este, din pacate, realitatea de peste tot a satelor românesti.
Batrânii ni s-au dus cu totii, iar vlastarele lor au ales, obligate fiind de greutatile vietii, sa-si caute norocul prin alte zari, unde pâinea nu mai are aroma de demult, nici râsetele nepotilor parca nu mai au ecoul acelei copilarii fara seaman a anilor de mult uitati.
Pe batrâni nimic nu-i mai poate aduce in vietile noastre, nici macar internetul, tehnologia cu touch screen sau comunicarea wireless, evolutie la care nici nu gândeam cu putin timp in urma. Ramân doar amintirile reci, fara suflet, ale celor dragi, dar mai ales intelepciunea nascuta la sate, caci, nu-i asa?, intr-un final, trei lucruri intra intr-o casa fara sa fie anuntate: datoriile, batrânetea si…moartea.
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
