O prietenă care locuiește la Dublin mi-a povestit despre Festivalul Bloomsday. Organizată în fiecare iunie, manifestarea este un omagiu adus romanului „Ulise”. Mii de persoane, îmbrăcate în costume de epocă, se plimbă prin oraș, participă la spectacole de teatru, organizează excursii în diverse locuri, cumpără suveniruri, încercând să recreeze atmosfera a celor 24 de ore (16 iunie 1904) din viața lui Leopold Bloom. Irlandezii din Dublin nu sărbătoresc însă doar 24 de ore, ci zece zile. Prietena mea, psiholog, mi-a spus că a fost realizat într-una din zilele acestui festival un sondaj de opinie, adresându-se întrebarea: „Ce carte a lui James Joyce ați citit?” Răspunsul entuziaștilor participanți la sărbătoare a fost năucitor. Numărul cititorilor lui Joyce este jenant. Entuziasmul lor își are originile în patriotismul local, în mitologia Joyce, nu în lectură.
Universitarul Constantin Călin ne încântă în noua/ minunata sa carte, „În plină lumină” (Bacău, Editura Babel, 2019) și cu tableta „Primitul cărților”. Domnia sa mărturisește că mereu, după ce i-a fost tipărită o carte, s-a simțit dator să trimită câte un exemplar celor care, de-a lungul anilor, i-au trimis cărțile lor. „Rezultatul? Penibil! De la unii destinatari n-am nici azi știre că le-au ajuns. Alții mi-au confirmat destul de prompt primirea, ținând chiar să menționeze că le-au și parcurs, dar am dibuit repede că nu trecuse de prefață […]. Ce explicație să găsesc, însă, pentru cineva care, deși din aceeași localitate și prevenit prin telefon, amână să ridice cartea (cu dedicație generoasă) de la punctul unde te-ai înțeles cu el s-o lași? Nu două zile, nu două săptămâni, ci două luni! E vorba, vai, despre un poet. Odinioară am scris despre el mai multe recenzii și articole, unele utile de vreme ce a reprodus fragmente în dosarele lui bibliografice”…
În „Pliculețul Minervei” (București, Editura Humanitas, 2004), Umberto Eco ne provoacă și cu interogația: „Câte cărți au rămas necitite?” Semioticianul-romancier povestește despre faptul că la un târg de carte de la Torino au fost interogați diferiți intelectuali cu ștaif pentru a se afla care sunt cărțile pe care nu le-au citit niciodată. A rezultat că autori precum Proust, Aristotel, Hugo, Tolstoi, Virginia Wolf n-au fost citiți. Mai mult, s-a aflat că „un ilustru specialist al Bibliei […] nu a citit niciodată în întregime Summa Teologica a Sfântului Toma dʼAquino”. Cu umor, Eco mai notează: „Giorgio Bocca (scriitor, jurnalist; n.n., I.F.) a afirmat că a lăsat deoparte după câteva pagini noul meu roman cât și Don Quijote, și îi mulțumesc din toată inima pentru această nemeritată alăturare. Pe de altă parte, când citești prea mult, ca Don Quijote, ți se lichefiază creierul”… Pornind de la „Dicționarul Bompiani al Operelor” („repertoriul cel mai bogat al operelor literare”, care avea 5450 de pagini, în 2004, contabilizând vreo 16 350 de opere…), Umberto Eco, apreciind că sunt necesare patru zile pentru citirea unei cărți de mărime medie, concluzionează: „Prin urmare, patru zile pentru fiecare operă înregistrată în Bompiani ar însemna 65 400 de zile: împărțiți la 365 și aveți cam 180 de ani. Raționamentul n-are nicio fisură. Nimeni nu va avea sau nu are cum să citească toate operele de valoare”. Și, pentru ca nu cumva să provoace unora depresii, cu sarcasm, semioticianul italian notează: „Prin urmare, cititorii trebuie să stea liniștiți. Poți fi un om cult și dacă ai citit zece cărți și dacă ai citit de zece ori aceeași carte. Ar trebui să-și facă griji doar cei care nu citesc niciodată o carte. Dar tocmai de aceea ei vor fi singurii care nu vor avea asemenea griji”.
