Am scris la această rubrică despre textele imnurilor naționale, apreciind că sunt niște bocete despre război, moarte și ură. Găsesc în ,,21 de lecții pentru secolul XXI” (Yuval Noah Harari, Iași, Editura Polirom, 2018, pp. 108-112) alte nuanțe interesante croite pe aceeași temă, dar cu trimitere și către drapelele naționale.
Nonconformistul Harari zice că majoritatea imnurilor naționale ,,par să fi fost compuse de Beethoven într-o zi mai curând mediocră” (op. cit.) și ne aruncă o provocare: ,,Vă puteți petrece o seară împreună cu prietenii ascultând diverse imnuri naționale pe You Tube și încercând să ghiciți cui aparțin. Până și versurile sunt aproape la fel în toată lumea, denotând concepții comune legate de politică și loialitatea de grup” (ibidem). El ne propune chiar și versurile unui imn național, îndemnându-ne să ghicim cărei țări aparține. Grea, dacă nu imposibilă încercare! Am putea nominaliza zeci de țări…
Steagurile naționale sunt trimise la categoria… ,,conformism anost”. ,,Cu o singură excepție, toate steagurile sunt bucăți dreptunghiulare de material textil ce înfățișează un repertoriu extrem de limitat de culori, dungi și forme geometrice. Nepalul este țara care face notă discordantă, cu un drapel alcătuit din două triunghiuri. Firește, până și pruncii interesați de… heraldică știu că: steagul indonezian are o bandă roșie deasupra unei benzi albe; steagul polonez a schimbat ordinea acelorași benzi; drapelul Principatului Monaco este identic celui indonezian … Dacă vrem să realizăm diferențele dintre drapelele Belgiei, Ciadului, Coastei de Fildeș, Franței, Guineei, Irlandei, Italiei, statului Mali și cel al unei țări numită România avem dificultăți mari” (ibidem), zice Harari.
Într-o pauză destinată hărțuirii stresului, chiar și Elon Musk, fondatorul Tesla, și-a făcut timp să posteze pe Twitter un mesaj în care arată că steagul României și cel al Ciadului sunt aproape asemănătoare. Drapelul României, care are culorile poziționate pe verticală, datează din 1861. Ciadul a adoptat acest model în 1959, când și-a declarat independența față de Franța. Țara africană a optat inițial pentru culorile verde, galben și roșu, însă întrucât Mali avea un drapel asemănător, a schimbat culoarea verde cu albastru… Steagul nostru a devenit asemănător cu al statului Ciad după ce s-a renunțat la stema de pe steag, în 1989.
În 2004, Ciad a solicitat O.N.U. să analizeze problema. Experții lor au acuzat România că a furat steagul statului Ciad. Au fost create și niște instituții internaționale pentru a stinge conflicte de acest gen, dar în zadar. În fiecare țară există slujitori ai vexilologiei care papă o pâine tare gustoasă cercetând steagurile din varii epoci și țări; inclusiv în România.
La noi trudește și Comisia Națională de Heraldică. Dacă vreți să realizați stema unui oraș, vă puteți lăsa păgubași din cauza exigențelor impuse de către varii comisii locale și naționale de vexilologi. Cu un steag național este mai simplu. Decid în culise doi politruci și-i gata simbolul, deși Tudor Mușatescu ne avertizase că pe un drapel ar trebui să fluture sufletul colectiv al neamului. Un steag este o poveste de suflet a neamului; trebuie să individualizeze ireproșabil acest suflet. Îmi aduc aminte de vorbele celebre ale lui Victor Hugo: ,,România! Da, îmi imaginez foarte bine; un steag care are la mijloc Roma şi în jur numai raze”…
