Petre Isachi. Profesor, istoric si critic literar, eseist, prozator, fondator/redactor-sef/finantator de revista, membru al Uniunii Scriitorilor din România, prieten care nu trădează, Om. De câte ori ne vedem/auzim îmi aduc aminte de zisa prietenului sau minunat, Jorge Luis Borges: ,,Nu dialogăm ca să avem dreptate, ci ca să înţelegem”. Nu mi l-am putut imagina niciodata locuit de invidie. Este un altruist rar, dar si un spirit cucerit de fermecatoare utopii. Nu m-as mira daca intr-o zi mi-ar sopti un alt gând borgesian: ,,Cred că ar trebui inventat jocul în care nimeni să nu câştige”. Singur cu el pe-o insula, n-ai avea pace decât daca i-ai asigura accesul neconditionat la o biblioteca imensa cu opere de calitate.
– ,,Doamne, tristetile n-au fost facute pentru bestii, ci pentru oameni; dar daca oamenii le traiesc intens, ajung ei niste bestii”. Don Quijote de la Mancha, Miguel Cervantes, desigur. Ce-ti spune zisa asta?
Ioane, nu-l cred pe autorul lui Don Quijote! Toate tristetile lumii urmeaza unor bucurii. Bestialitatea (ferocitatea, animalitatea, salbaticia etc.) nu-si are radacinile în tristete. În conditiile în care fiecare dintre noi se bucura de altceva, tristetea/ melancolia este omniprezenta si inconfundabila. Refuz sa cred ca tristetea este un viciu, dimpotriva. Împartasesc opinia lui Cicero, care era convins ca este o stare activa ce-i caracterizeaza pe oamenii superiori în filosofie, politica, poezie sau arta. Mergând mai departe si parafrazându-l pe amicul tau Platon, sustin ca nimeni nu devine bestie din propria vointa! Intensitatea oricarei trairi nu tradeaza o maladie a sufletului! Dimpotriva. La modul ideal, omul întelept nu se bucura si nu se întristeaza. Urmeaza ideea eminesciana (din „Mahabharata”): „Tu ramâi la toate rece”! Sa nu uitam nici de Frumoasa si Bestia! A învins Frumoasa, din câte îmi amintesc! Melancolia a învins bestialitatea… „Totusi este trist în lume”… si totul se uita. Traim, spunea tot un filosof de-al tau, „ în cea mai buna dintre lumile posibile”. Esti, probabil, suparat pe tine? Asta e bine!
,,Frumusetea va salva lumea!” Cât de mult te-a cucerit profetia asta a lui Mîskin?…
Total, în tinerete! Deloc, astazi, aici, acum! Nimeni nu se poate salva de sine însusi. Ce anume ar fi de salvat? Poate sensul teologic al frumosului…, dar corelat cu „homo homini Deus”!
Te percep ca pe un hispanist cuceritor. Totusi, întreb… Care dintre cei doi mari inocenti ai lumii – Don Quijote si Mîskin – are statuie în sufletul tau?
Statuie spui? Nici unul! Si spaniolul si rusul (De ce nu s-au nascut aceste personaje în Anglia, Franta, Italia, Germania?) personifica si simbolizeaza doua admirabile utopii/ distopii ale umanitatii, necesare, dar nereprezentative în contemporaneitate, unde „homo homini lupus” domina filosofia de viata.
Esti omul-revista. 13 PLUS înseamna PETRE ISACHI. Este un grozav copil de suflet în jurul caruia aplauda consacratii, dar si cei care sunt abia la intrarea in labirintul odiseelor literare…
Mai putin „aplauda” consacratii!? Nici debutantii! O revista de cultura trebuie citita, nu laudata. Un celebru poet francez – P. Valery – spunea ca aplauzele sunt o injurie adusa orgoliului… Apoi, reflectia meritului nu se vede decât în oglinda istoriei. 13 Plus nu înseamna Petre Isachi!? Poate, doar daca avem în vedere finantarea, pe care am asigurat-o din buzunarul spart al familiei, timp de aproape 20 de ani, spre disperarea „ministrului de finante”, Elena Isachi. În rest, revista ar trebui sa-i apartina Bacaului, un oras care se considera un „centru economic”, desi i-ar sta mai bine, daca s-ar crea ca un topos cultural de referinta… Posibilitati ar fi, dar… a conjunctie adversativa, nu substantiv!
Istoric literar, critic literar, eseist, prozator, redactor-sef de revista, membru al Uniunii Scriitorilor, profesor… Daca te-as ruga sa scrii pe cartea ta de vizita doar una dintre aceste competente, care ar fi aceasta?
Întrebarea ta îmi aminteste de Victor Hugo. Am grija sa pastrez proportiile! Interogat de mama sa, cum a fost la biserica, autorul romanului „Mizerabilii” i-a raspuns cu mândrie în glas, ca preotul nu a uitat în Cuvântul sau sa adauge ca în acest spatiu sacru si în aceasta zi sfânta se afla si scriitorul Victor Hugo… Daca în catedrala ar fi fost autorul lui „Faust”, înaltul prelat ar fi spus ca împreuna cu noi se afla si Goethe, i-a replicat, cu un zâmbet malitios, mama sa!
Aproape neverosimil, toti fostii tai elevi folosesc doar superlative atunci când vorbesc despre Profesorul Isachi… Care este secretul?
În primul rând, cred ca i-am iubit (copiii simt fara gres daca-i iubesti cu adevarat; în aceasta relatie nu încape nici un simulacru!), prin urmare, nu i-am mintit, i-am evaluat corect urmând principiile pedagogiei, psihologiei si ale docimologiei, am încercat sa-i dezamagesc cât mai rar, le-am oferit fiecaruia câte o iluzie, i-am respectat (astazi, cu atât mai mult!)… In fiecare elev ma vedeam în primul rând pe mine si constatam, vorba lui Ion Barbu, ca „eram mult mai prost pe-atunci”…
Imagineaza-ti – stiu ca este cumplit de greu – ca ai fi fost doar profesor…
Nicolae Iorga spunea ca profesor este orice om de la care înveti ceva. În acest sens, toti oamenii sunt într-un fel sau altul profesori. Nu cred – iar ma vad nevoit sa te nemultumesc – ca profesorul din orice scoala din lume poate fi „doar profesor”! El trebuie sa fie simultan mama, tata, bunica, bunic, preot, artist, gradinar, gânditor, fotbalist, dansator, bucatar etc., adica omniscient si omnipotent. Sa poata juca în toate piesele. Iar pentru a fi „doar profesor”, el trebuie sa devina, sa fie mentor, asemenea lui Socrate! Sa stie ce-l asteapta! Iar pentru a nu fi acuzat de ateism: sa poata sta pe cruce între doi tâlhari, asemenea lui Iisus… De aceea profesorii sunt „rara avis”! Cât despre recunostinta fata de „ prof.”, ea este virtutea posteritatii, foarte greu, daca nu imposibil de practicat!
Vorbeste-mi despre trei himere ale vietii care ti-au aprins calcâile…
1. Himera G. Calinescu. Ai observat, deja, profesor de-al nostru! Nu însa dupa ce am citit romanul „Enigma Otiliei”, ci dupa lectura (cu mai multe dictionare alaturi!) a capodoperei sale: „Istoria literaturii române de la origini pâna în prezent”. 2. Himera „Scrisorilor” eminesciene. 3. Himera Borges (ultima ar putea explica si aparitia „Convorbirilor imaginare cu Jorge Luis Borges”).
Esti perceput ca un prieten care nu tradeaza. Cam câti prieteni te-au tradat?
Toti tradam si toti suntem tradati în ultima instanta, desi prieteniile au în ele ceva sacru, misterios si imprevizibil! Influentat, probabil, de romancierul Balzac, cred ca prieteniile se nasc mai curând din contraste, decât din asemanari. Eu în prieteniile mele sunt dezinteresat, încât nu-mi amintesc de nicio tradare. Am fost, în schimb, uitat! Dar am înteles ca interesul „poarta fesul”, cum sustine si un vechi proverb oriental. Ma pot totusi lauda cu prieteni vechi, cu vin vechi (pe care-l primesc, fara sa-l platesc – nu o fi cumva mita? – de la acesti prieteni) si, nu în ultimul rând, cu carti vechi pe care le fac uitate pe mesele de lucru ale nepotilor mei, Alexandru si Codrin, fara sa spun nimic! Aplic poetica tacerii…
Care este cel mai trist erou literar al lumii?
Posibil sa-ti para incredibil si paradoxal: Zarathustra, una dintre mastile lui Nietzsche (celelalte doua au fost Dionysos si Antichrist, desigur, stie toata lumea!). De ce Zarathustra? Pentru ca prin iluzie s-a instalat în confortul neantului axiologic, în ideea de supraom care nu mai este coplesit de resentimente, ci de vointa de putere. Pentru ca acest personaj profetic exprima, cu o tristete iremediabila, lumea de mâine! Partial si pe cea de azi…
Îti cer ceva absurd: acorda o nota, ca la scoala, Universului (în care supravietuim)…
Nota 10 (zece). Sunt un prieten de-al lui Leibniz, în consecinta cred ca „lumea aceasta este cea mai buna dintre toate lumile posibile”. Întelegi? Doar atâta „se poate de bine”!? Desi noi dorim armonia (utopia utopiilor!), Dumnezeu doreste discordia. Tu stii mai bine decât mine! Era si opinia lui Kant. Am încheiat cu un filosof, pentru ca sa ramânem prieteni. Tot am vorbit despre mitul prieteniei!
