Administrația Bazinală de Apă (ABA) Siret atrage din nou atenția autorităților publice locale că în arealul pe care îl administrează trebuie să igienizeze cursurile de apă ori de câte ori este nevoie și să desfășoare acțiuni de monitorizare pentru a preveni depozitarea deșeurilor pe maluri.
Administrațiile locale, dar și populația, trebuie să înțeleagă pericolul unor asemenea situații: pe lângă factorul de poluare, deșeurile pot crea adevărate blocaje în special în zona podurilor, blocaje care duc la inundații.
„În conformitate cu prevederile legale – spune purtătoarea de cuvânt a ABA Siret, Georgiana Cernat – angajații sistemelor de gospodărire a apelor, prin programul anual de gospodărire a apelor, desfășoară lucrări de întreținere a albiilor și a malurilor acestora (decolmatare, reprofilări de albii și terasamente, cosiri de vegetație) și nu de colectarea deșeurilor”.
De la instalarea stării de urgență, la ABA Siret și sistemele de gospodărire a apelor din subordine o parte a activității a fost mutată în mediul on-line, dar gospodărirea, exploatarea sau întreținerea cursurilor de apă se mențin în grafic.
În județul Bacău, în luna aprilie, au loc întreținerea și igienizarea cursurilor de apă amenajate si neamenajate, precum și întreținerea echipamentelor hidromecanice la barajele din administrare.
În prezent, se lucrează la asigurarea secțiunii de scurgere a albiei prin execuția de terasamente pe râul Trotuș în zona comunei Gura Văii și a comunei Agăș în punctul Sorodoc, pe Tazlăul Sărat, în zona comunei Ardeoani, sat Iliești, și în zona comunei Măgirești. De asemenea, se confecționează coșuri pentru gabioane, la refacerea saltelei de gabioane și a gabioanelor pe malul stâng al râului Trotuș, în comuna Palanca. Tot în luna aprilie sunt programate lucrări de întreținere a coronamentului digului de pe malul drept al râului Bârnat, în municipiul Bacău.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.