23 decembrie 2024

Știința Bacău- CSM Târgoviște (sâmbătă, ora 17.00, Sala Sporturilor)

Derby-ul rănitelor

E duelul rănitelor. Sau al „amărâtelor”, pentru a-l cita pe Florin Grapă. Știința Bacău și CSM Târgoviște își ling rănile după ce au ratat o confruntare directă în „sferturile” Cupei Challenge. Și ce aproape au fost să încingă o bătălie pentru accederea în semifinalele competiției europene! Ambele echipe românești se impuseseră în prima manșă a optimilor de finală.

Ambele în deplasare și ambele în tie break. Știința, pe terenul vice-campioanei Elveției, Sm’Aesch Pfeffingen, Târgoviște în Grecia, contra lui Olympiacos Pireu. Ei bine, atât băcăuancele, cât și dâmbovițencele au pierdut returul de acasă, de la mijlocul acestei săptămâni, cu un scor identic, 1-3, care le-a scos din Europa. Deși nu le-a vrut față în față în Challenge Cup, destinul le ține, totuși, alăturate. În suferință, dar și pe teren.



Sâmbătă, de la ora 17.00, Știința și CSM Târgoviște se vor întâlni în etapa a 15-a a Diviziei A1. Meci important. Cu miză. Ținta nu este atât reabilitarea, cât locul 3, ocupat în prezent de gruparea oaspete. Băcăuancele au un punct în minus, dar și un joc mai puțin, cel cu U Cluj. Iar un succes sâmbătă, dublat de unul în restanța contra clujencelor ar permite studentelor să ipotecheze podiumul. De altfel, Știința, cu o echipă alcătuită integral din românce (sârboaica Djuric a jucat puțin) este adevărata revelație a sezonului.

A câștigat în tur, la Târgoviște, a fost la un pas să o facă și sâmbăta trecută, pe terenul liderei CSM București, a eliminat o forță europeană precum Azerrail Baku și i-au lipsit finalurile de set pentru ca victoria din Elveția să-și găsească ecou și în Bacău. Cu un lot restrâns și fără nume mari, Știința și-a depășit condiția.

Și poate că uneori uităm acest lucru și ajungem să-i cerem mai mult decât poate da. Sau nu? „Mentalitatea mea îmi cere să câștigăm mereu. Indiferent de adversar și de situație. Așa m-am obișnuit. Și îmi doresc să o facem și sâmbătă, contra lui CSM Târgoviște”, a declarat antrenorul Științei, Florin Grapă. Prin urmare, capul sus, fetelor! Și baftă!

Celelalte jocuri ale etapei a 15-a: U NTT Data Cluj- Dinamo București, CSM Lugoj- Penicilina Iași, Agroland Timișoara- CSM București, Știința Bacău- CSM Târgoviște, Volei Alba Blaj- Medicina Târgu-Mureș.

Clasamentul Diviziei A1

1. CSM București 14 13 1 41-22 39p.
2. Volei Alba Blaj 14 12 2 37-8 36p.
3. CSM Târgoviște 14 10 4 33-7 29p.
4. Agroland Timiș. 14 10 4 32-17 29p.
5. Știința Bacău 13 9 4 29-14 28p.
6. Dinamo București 14 4 10 18-33 13p.
7. CSM Lugoj 14 4 10 16-32 12p.
8. U NTT Data Cluj 13 3 10 11-33 8p.
9. Medicina Tg. Ms. 14 2 12 11-38 7p.
10. Penicilina Iași 14 2 12 10-39 6p.

Volei masculin/ Divizia A2

Băieții joacă de la 11.00

Învingători săptămâna trecută, cu 3-2, la Dej, voleibaliștii Științei nu mai pot pierde locul 1 în Seria de Vest a Diviziei A2. Sâmbătă, de la ora 11.00, elevii lui Eusebiu Țurcanu vor primi vizita Aradului, în penultima etapă a sezonului regulat.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img