4 noiembrie 2024

Deputatul PSD Bacău, Miron Smarandache: „Sute de copii şi femei din zona Moineşti prezintă riscuri importante de vulnerabilitate socială”

Deputatul PSD Bacău, Miron Smarandache, a primit răspuns la interpelarea adresată ministrului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Dragoş Nicolae Pîslaru, ce a avut ca obiect situaţiile de risc identificate în zona Moineşti în ceea ce priveşte vulnerabilităţile copiilor.

„Reprezentanţa UNICEF în România derulează în municipiul Moineşti şi în alte 38 de comune din judeţul Bacău un generos şi inedit proiect, sub genericul „Pachetul Minim de Servicii destinat Copiilor”. Acesta prevede existenţa unui asistent social, a unui asistent medical comunitar, dar şi a unui consilier şcolar, respectiv o echipă complexă care lucrează în sprijinul copiilor vulnerabili şi al familiilor acestora.



Acest model de intervenţie socială în beneficiul copiilor cu probleme din zona Moineşti are drept scop furnizarea unor informaţii concrete referitoare la dezvoltarea politicilor publice în domeniul incluziunii sociale, în contextul în care problematicile economice actuale au afectat familiile vulnerabile. De asemenea, proiectul îşi propune verificarea capacităţii sistemelor locale şi regionale de protecţie socială, sănătate şi educaţie de a răspunde nevoilor multiple ale copiilor şi familiilor acestora”, a argumentat deputatul social democrat demersul său adresat conducerii MMFPSPV.

În răspunsul trimis parlamentarului PSD Bacău, ministrul Muncii a precizat că până la sfârşitul lunii martie 2016 în Moineşti au fost implicate în recensământul comunitar 957 de gospodării şi au fost identificaţi 377 de copii şi femei care cumulează vulnerabilităţi, astfel: 70 copii se află în situaţie de sărăcie monetară; 41 de copii trăiesc în familii unde există risc de violenţă; 39 de adolescenţi au un comportament la risc în ceea ce priveşte activitatea sexuală; 39 de copii sunt în familii cu risc de neglijare.

La întrebarea lui Miron Smarandache referitoare la intervenţiile concrete avute în vedere pentru soluţionarea situaţiei fiecărui copil în parte şi familia acestuia, Dragoş Pîslaru a precizat că ele au constat în primul rând în efectuarea vizitei unui asistent/lucrător social care a analizat condiţiile de trai, situaţia copiilor (inclusiv dacă sunt înscrişi la medicul de familie, dacă sunt vaccinaţi, dacă merg la grădiniţă, la şcoală etc.), completarea informaţiilor cu alţi profesionişti sau lideri de opinie din localitate, în funcţie de analiza de nevoi şi riscurile evidenţiate, fiind propuse soluţiile concrete necesare.

„Astfel de soluţii sunt/pot fii relative simple şi necostisitoare, se pot aplica fie prin intervenţia asistentului social, fie prin participarea comunităţii. În acelaşi timp, tot asistentul/lucrătorul social va asigura şi monitorizarea tuturor cazurilor, a beneficiarilor pachetului de servicii şi va evalua progresul în mod periodic. Activitatea asistentului social/lucrătorului social este realizată în completarea serviciilor din zona asistenţei medicale comunitare şi primare, din sectorul de educaţie, servicii de sprijin şi suport a părinţilor, atât pentru a deveni părinţi mai buni, cât şi pentru a sprijini accesul pe piaţa muncii şi ocupare”, a specificat ministrul Muncii.

Cât priveşte întrebarea lui Miron Smarandache referitoare la principalele riscuri cu care se confruntă copiii din România, şi punctual cei din judeţul Bacău, ministrul Pîslaru a spus că „lipsa accesului tuturor copiilor la serviciile de bază, educaţionale, de sănătate şi sociale este una din principalele probleme cu care se confruntă copii din România în general, inclusiv cei din judeţul Bacău”.

De asemenea, ministrul Muncii i-a răspuns, în finalul documentului deputatului băcăuan, că principalele vulnerabilităţi identificate în cadrul proiectului UNICEF de la Bacău sunt următoarele: „copil cu condiţii precare de locuire; copil fără un părinte sau fără ambii părinţi acasă; copil care nu a fost la şcoala, care a abandonat şcoala sau care este la risc de abandon şcolar; copil în familie cu risc de violenţă, abuz sau neglijare a copiilor; copil care locuieşte în sărăcie; copil cu boală cronică sau care locuieşte într-o gospodărie în care există persoane cu boli cronice; copil cu vârsta până la 1 an inclusiv, în situaţie de risc; adolescent/copil cu comportament la risc; copil separat de familie sau cu risc de a fi separat de familie; copil cu vârsta între 1 -5 ani, în situaţie de risc; copil cu dizabilităţi; copil neînregistrat la medicul de familie; copil fără acte de identitate; femeie însărcinată în situaţie de risc”.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri