Cel puțin la nivel declarativ, toate guvernele care au condus România au făcut din infrastructură o prioritate. Realitatea ne arată că România are în prezent puțin peste 1000 de km de autostradă. În ultimii ani s-au cheltuit mult peste 75 de miliarde de lei pe repararea și construirea șoselelor. Dacă este prea mult sau prea puțin e greu de spus, dar cu siguranță se putea face mult mai mult.
Ardealul este străbătut de peste 250 de km de autostradă, Oltenia de aproximativ 100 de km, iar Dobrogea în jur de 150 km. Ceea ce consider eu extrem de îngrijorător este faptul că Moldova a încheiat anul 2023 cu doar cei 16 kilometri de autostradă (adică Centura Bacău A 7) deschiși în 2020. Nici mai mult, nici mai puțin.
Există planuri și proiecte: A7 ar trebui să traverseze Moldova de la nord la sud, A13 care ar trebui să lege Sibiu de Bacău și A8 sau Autostrada Unirii ar urma să lege Moldova de Transilvania. Toate aceste proiecte înregistrează întârzieri foarte mari. Ceea ce am văzut că s-a făcut sunt licitațiile anulate și reluate de foarte multe ori, studii de fezabilitate care au depășit cu mult termenele asumate inițial, avize de mediu și exproprieri care s-au făcut cu foarte mare întârziere. O autostradă trebuie în primul rând să ajute comunitățile locale.
De ce este Moldova în mod constant neglijată de responsabilii din Ministerul Transporturilor? De ce nu primesc toate regiunile țării tratament egal? Șansa Moldovei de a se elibera de stigmatizarea ca fiind cea mai săracă regiune a țării este dezvoltarea și modernizarea infrastructurii rutiere. Moldova are nevoie să fie conectată cu celelalte regiuni ale țării pentru a atrage investitori și pentru a contribui activ la creșterea economiei țării. Sunt foarte multe așteptări în acest an față de proiectele de infrastructură din zona Moldovei, pentru că multe dintre noile termene asumate se încheie la finalul acestui an. Numai că oamenii nu mai cred în ceea ce li se spune. Vor drumuri pe care să circule în cele mai sigure condiții.
Deputat Paul Cristian Ichim