Cel mai fierbinte subiect de importanță locală, cel privitor la finanțarea șoselei de centură a municipiului Bacău, a fost motivul convocării unei conferințe de presă susținută la sediul Partidului Național Liberal, filiala Bacău.
Situația a fost expusă de președintele filialei județene a PNL, deputatul Ionel Palăr, care din start a susțiunut că ultimile informații apărute pe marginea acestui subiect sunt neadevărate și că ele au fost propagate în spațiul public de către membrii Partidului Social Democrat.
„Acest obiectiv este al municipiului Bacău și al locuitorilor din întreaga regiune pentru că toți cei care tranzitează municpiul Bacău spre nordul Moldovei au de suferit. Centura ocolitoare este un obiectiv național finanțat din bani europeni. De aceea trebuie să avem decența de a discuta despre lucrurile concrete, așa cum se realizează ele, și nu trebuie să politizăm acest subiect”, a precizat din startul întâlnirii deputatul băcăuan.
Ionel Palăr a subliniat faptul că, pe 7 ianuarie a.c. a efectuat împreună cu prefectul Liviu Miroșeanu a vizită în capitală, acolo unde a avut o întrevedere cu ministrul transporturilor, Lucian Bode, care a promis că va veni cât de curând posibil în Bacău pentru a garanta stadiul în care este lucrarea și pentru finanțarea care va fi acordată pentru realizarea obiectivului.
Amănunte în ediția tipărită a cotidianului Deșteptarea d emâine.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.