-lipseste si autorizatia de gospodarire a apelor
Garda de Mediu – Comisariatul Judetean Bacau a remis redactiei noastre un raspuns cu privire la controalele efectuate la depozitul ecologic de deseuri al Bacaului.
Institutia ne informeaza ca in cursul acestui an a fost efectuat un control, in urma caruia nu s-au aplicat amenzi, ci doar „au fost stabilite 4 masuri”, fara a se preciza care au fost acestea. In schimb, in anul 2014, municipalitatea a fost amendata cu 30.000 de lei, „pentru functionarea fara a detine licenta de operare, conform prevederilor Legii 51/2006.
Tot atunci s-a dat si un avertisment”, arata comisar sef Tiberiu Ciobanu. Acesta precizeaza ca aspectele legate de managementul apelor de pe amplasament au fost verificate de Administratia Bazinala de Apa Siret. De altfel, si in prezent, depozitul functioneaza fara a avea autorizatie de gospodarire a apelor.
„Conform planificarilor anuale aprobate, urmeaza efectuarea celui de-al doilea control la acest obiectiv, in care se vor aborda toate obligatiile stabilite in autorizatia integrata de mediu”, a mai spus seful Garzii de Mediu Bacau.
Dupa cum am prezentat in editia de marti, 10 noiembrie, in cotidianul Desteptarea, depozitarea gunoaielor in noua groapa a inceput in 2011 si, cel mai probabil, anul viitor, aceasta va trebui inchisa. Societatea care a câstigat contractul de administrare nu a preluat depozitul din cauza unor neconformitati.
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.