8 noiembrie 2024

Depistaţi de poliţişti la volan, sub influenţa alcoolului

La data de 21 noiembrie a.c., în jurul orei 08.00, poliţiştii din Moineşti au depistat în trafic un localnic de 48 de ani, în timp ce conducea un autoturism având o alcoolemie de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul în cauză a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei şi i-a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

La aceeaşi dată, o patrulă de poliție din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Podu Turcului, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiunilor de serviciu au depistat în trafic un bărbat de 37 de ani, din comuna Găiceana, care se deplasa cu un autoturism sub influenţa alcoolului.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,87mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal efectuându-se cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului.






Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014