14 noiembrie 2024

Dependența de Internet

În ziua de azi este greu să mai existe locuri unde Internetul să nu fie accesibil și unde oamenii să nu-l folosească în mod curent. Chiar acest articol a fost scris și făcut public pe Internet.

Nimeni nu neagă utilitatea folosirii Internetului dar întrebarea care se pune este : De la ce punct încolo folosirea Internetului devine nocivă?



Dependența de Internet este un caz special de Dependență de Tehnologie și prin urmare este o formă de comportament compulsiv și necontrolat față de utilizarea dispozitivelor electronice și a platformelor digitale, precum smartphone-uri, computere, internet, rețele sociale, jocuri video și altele.

Aceasta apare atunci când utilizarea acestor tehnologii devine atât de intensă încât interferează cu viața personală, socială și profesională a unei persoane.

Caracteristici ale Dependenței de Internet

Cum Dependența de Internet este un caz special de Dependență de Tehnologie ea „moștenește” următoarele probleme:

Timp excesiv petrecut pe dispozitive
Persoanele afectate simt nevoia de a petrece ore îndelungate online sau folosind dispozitive electronice, chiar dacă acest lucru le afectează sănătatea sau relațiile.

Nevoia de a folosi tehnologia
Se manifestă prin dorința constantă de a verifica telefonul, rețelele sociale sau de a continua să joace jocuri video.

Neglijarea altor activități
Cei care suferă de această dependență tind să neglijeze activități importante precum somnul, munca, învățatul sau relațiile sociale.

Sentimente negative la întrerupere
Persoanele pot deveni anxioase, agitate sau iritabile atunci când nu au acces la tehnologie.

Dificultăți de control
În ciuda dorinței de a limita utilizarea tehnologiei, cei afectați găsesc dificil să o facă și revin mereu la comportamentele compulsive.

Evaluarea Dependenței de Internet

Una dintre problemele cele mai periculoase ale Dependenței de Internet este faptul că, datorită omniprezenței, nici nu ne dăm seama ca putem, încet încet, aluneca pe panta dependenței.

Din fericire niște psihologi au pus la punct un test al evaluării dependenței de Internet care poate spune destul de precis gradul în care s-a instalat dependența.

Acest test poartă denumirea de ”Scala folosirii compulsive a Internetului”.

Efecte ale Dependenței de Internet

Dependența de Internet are impact asupra mai multor aspecte din viața noastră, dintre ele mentionăm:

Sănătate mentală Poate contribui la anxietate, depresie, stres și izolare socială.
Sănătate fizică Poziții incorecte, oboseala ochilor, tulburări de somn.
Relații sociale Înstrăinarea de familie și prieteni. Persoana poate deveni mai retrasă, preferând interacțiunile online în locul celor față în față.

Tratamentul Dependenței de Internet

Există mai multe metode prin care Dependența de Internet poate fi combătută. Enumerăm, mai jos, o listă de metode folosite – dar fără a avea pretenția că ordinea lor ar denota puterea efectului sau că aceste metode ar fi singurele cunoscute și folosite.

1. Conștientizarea problemei

Primul pas este ca persoana afectată să recunoască faptul că are o problemă și să înțeleagă impactul negativ al utilizării excesive a tehnologiei asupra vieții sale. Aceasta este esențială pentru a începe schimbarea.

Al doilea pas ar fi să vadă în ce măsură este dependentă de Internet (vezi secțiunea de mai sus: Evaluarea Dependenței de Internet)

2. Limitarea timpului petrecut pe dispozitive

  • Setarea unor limite de timp: Stabilește un timp maxim pentru utilizarea zilnică a dispozitivelor. Multe aplicații sau dispozitive au funcții de monitorizare și limitare a timpului petrecut pe ele.
  • Crearea unui program: Planificarea activităților zilnice fără tehnologie poate ajuta la reducerea timpului petrecut online. De exemplu, rezervarea unor perioade de timp pentru citit, sport sau întâlniri sociale.

3. Dezactivarea notificărilor

Notificările frecvente pot încuraja utilizarea compulsivă a dispozitivelor – prin faptul că ele te atenționează că ceva s-a întâmplat. În timp se ajunge la frica de rata o notificare importantă.

Dezactivarea acestora pentru aplicațiile neesențiale poate reduce tentația de a verifica telefonul în mod constant.

In paralel se poate stabili un plan pentru verificarea notificărilor – de exemplu la anumite momente din zi.

Din experiență proprie pot spune că:

  • majoritatea notificărilor nu sunt importante
  • rarele notificări mai importante pot aștepta câteva ore până să fie citite
  • daca ceva chiar „crapă” vei fi sunat sau vei suna 🙂

4. Perioade de detoxifiere digitală

O practică eficientă este să iei pauze periodice de la utilizarea tehnologiei (de exemplu, un weekend sau o săptămână fără tehnologie), pentru a reduce dependența și pentru a te reconecta cu activitățile offline.

6. Folosirea de gadget-uri alternative

Pentru că există tot mai multe persoane care conștientizează acest aspect, ale dependenței, au început să apară device-uri care sunt în mod intenționat reduse, ca funcționalitate, la scopul lor de bază (ex: telefon).

De exemplu pentru telefoane deja au apărut telefoane care sunt minimaliste (vezi LightPhone, WisePhone sau HiSense eInk).

Prin faptul că sunt minimaliste aceste device-uri reduc posibilitatea de a fi distras.

7. Activități alternative

  • Implicarea în hobby-uri offline: Sportul, lectura, pictura sau întâlnirile cu prietenii sunt activități care pot reduce timpul petrecut online și pot înlocui utilizarea compulsivă a tehnologiei.
  • Exerciții fizice regulate: Acestea nu doar că ajută la sănătatea fizică, dar pot reduce și stresul și anxietatea, care adesea alimentează dependența de tehnologie.

8. Psihoterapie și consiliere

Terapia cognitiv-comportamentală (TCC) este una dintre cele mai eficiente metode de tratament pentru dependența de tehnologie. Aceasta ajută persoana să-și identifice tiparele de comportament și gândire care duc la dependență și să le înlocuiască cu comportamente sănătoase.

  • Terapia de grup: Participarea la grupuri de suport cu alte persoane care se confruntă cu probleme similare poate oferi sprijin emoțional și soluții comune pentru a gestiona problema.
  • Terapia individuală: Un terapeut poate ajuta la identificarea cauzelor emoționale care stau la baza dependenței, cum ar fi stresul, depresia sau izolarea.

9. Medicație

În cazurile severe, în care dependența este asociată cu alte probleme psihologice, cum ar fi anxietatea sau depresia, un psihiatru poate recomanda medicație pentru a trata simptomele subiacente. Totuși, medicația nu este un tratament direct pentru dependența de tehnologie, ci poate ajuta la gestionarea tulburărilor asociate.

10. Sprijin din partea familiei și prietenilor

Persoanele apropiate pot ajuta prin oferirea de sprijin emoțional și prin crearea unui mediu care încurajează activități sănătoase și reduce expunerea la tehnologie. De asemenea, e util ca familia să stabilească limite și reguli clare privind utilizarea dispozitivelor în casă, mai ales în cazul copiilor sau adolescenților.

9. Tehnici de mindfulness și relaxare

Tehnicile de mindfulness, meditație sau respirație profundă pot ajuta la reducerea anxietății legate de utilizarea tehnologiei și la îmbunătățirea controlului asupra impulsurilor. Aceste tehnici îi ajută pe cei dependenți să fie mai conștienți de momentul în care simt nevoia să folosească tehnologia și să găsească modalități de a face față acestei nevoi.


Dependența de Internet este un tip de dependență care se instalează treptat iar faptul că toți din jurul tău procedează la fel creează o normalitate „falsă”. De aceea este important ca să devenim conștienți de cum suntem „împinși” spre a folosi în mod excesiv Internetul – pentru că prin conștientizare putem deveni mai liberi (de adicții).

Alex Gheorghiu




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014