Avem una dintre cele mai mari creșteri economice din UE, cel mai mic șomaj, cea mai mică inflație, lumea începe să simtă bunăstarea, a crescut puterea de creștere. Toate acestea le-am auzit rostite repetat și apăsat din gura guvernanților, în ultima vreme. Te scotocești prin buzunare și parcă nu i-ai crede. Și nici nu te simți mai neamț decât neamțul la bunăstare.
Așa că taci din gură și așteaptă răbdător până la leafa următoare. Crede și nu cerceta! Ce-i drept, sunt unii indicatori care au acoperire și în realitate, dar în cea statistică și nu în cea a portofelului. Dar chiar dacă sunt plauzibile, cifrele sunt medii pe țară, între diferitele regiuni, indiferent cât de dezvoltate sunt.
Așa că lângă Cluj (unde chiar vorbim de un boom economic, de infrastructură, de ascensiune palpabilă, de orașul în care cică ar fi cel mai bun trai din țară din toate punctele de vedere) suntem puși și noi, băcăuanii, care ne minunăm cum ne-au tras țeapă turcii cu mini autostrada noastră, care am avut cea mai mică creștere salarială din țară, care nu mai avem industrie. Ce-i drept, nu suntem noi exemplul cel mai bun fiindcă suntem pe la mijlocul clasamentului național privind economia, iar dacă industria nu era devalizată bucată cu bucată, sigur eram și mai sus. Sunt alții mult mai năpăstuiți, precum Mehedințiul liderului sau județele Moldovei, în general.
Așa că bunăstarea invocată de la tribuna Guvernului sau partidului este de fapt un joc al cifrelor, care nu reușește însă să acopere decalajele uriașe între regiunile țării, care nu rezolvă probleme esențiale, precum lipsa infrastructurii din Moldova și neglijarea regiunii, unde investițiile sunt la nivelul de două procente față de ceea ce se întâmplă în Ardeal. Aici nu e vorba de invidie față de Ardeal, ci de impotența guvernanților, adică acei oameni rupți de realitate care nu au nici o treabă cu votanții lor.
