Baza 95 Aeriană ,,Erou Căpitan Aviator Alexandru Șerbănescu” și-a deschis porțile sâmbătă pentru publicul iubitor de aviație. Accesul la eveniment a fost posibil începând cu ora 10.00, moment în care au debutat și manifestările dedicate acestui eveniment unic în zona Moldovei.
Comandorul Leonard Baraboi, comandantul Bazei 95 Aeriene Bacău, însoțit de comandorul Petrică Havresciuc, locțiitor al comandantului, au salutat drapelul de luptă și garda de onoare, deschizând apoi activitatea. Comandantul Leonard Baraboi a ținut un scurt discurs de mulțumire și le-a oferit districții generalilor Rus, Ristea și Petrescu, foști comandanți ai Bazei 95 Aeriene Bacău.
“Demult nu am mai trăit o așa bucurie în sufletul meu, sentiment dictat de participarea numeroasă și de eforturile depuse pentru organizarea unui eveniment de asemenea anvergură. Împreună cu echipa am gândit un spectacol aerian de excepție care să-i bucure pe iubitorii aviației”
cdor. Leonard Baraboi, comandantul Bazei 95 Aeriene Bacău
“Sunt teribil de încântat că mă aflu din nou în rândul dumneavoastră. Mă încearcă sentimente amestecate. Parcă aș fi fost plecat de 100 ani, parcă am lipsit doar câteva zile … Cert este că atunci când am pășit pe poarta unității parcă abia așteptam să fac sonda meteo. N-a fost să fie!”,
Virgil Ristea, general de flotilă aeriană
Spectacol pe cer
După amabilitățile de început și discursurile oficiale a urmat partea cea mai așteptată de public: spectacolul. Cu ochii ațintiți pe albastrul cerului, participanții la eveniment s-au bucurat de un spectacol pe cinste care le-a sporit adrenalina, le-a făcut pielea de găină și i-a determinat în nenumărate situații să aplaude sau să scoată sunete de uimire în urma prestațiilor piloților.
În cadrul evenimentului au fost prezentate exerciții care au avut caracter aplicativ-militar și au avut loc zboruri demonstrative executate cu aeronavele militare: F-16 Fighting Falcon, MiG-21 LanceR, IAR-99 Şoim, IAR-99 Standard, IAR-316 B Alouette, ZAK – 52, C-27J Spartan/C-130 Hercules. Show-ul a fost completat și de militari din cadrul Batalionului 630 Parașutiști ,,Smaranda Brăescu” care au executat salturi cu parașuta. La concurență au fost parașutați și instructori din Cluj, Baia mare și Pitești care au făcut spectacol pe cer, spre deliciul publicului.
Semnătura specială pe lista evoluțiilor au lăsat-o membrii ,,Aeroclubului României” și ,,Iacării Acrobaţi”. Aceștia au executat atât zboruri demonstrative cu aeromodele/motodeltaplanele, cât și demonstrații aviatice de mare dificultate. Spectacolul de mare clasă susținut de piloții cluburilor amintite s-a dat de la manșa aeronavelor: Extra 300, YAK-52, AN – 2, Apollo Fox, Cessna 210, Zlin 526, Dinamic, CTSW și CTLS, Festival, Wigla și Land Africa.
Expoziții statice și demonstrații la sol
Publicul prezent la mitingul aerian a putut vizita expoziția statică de prezentare a tehnicii, echipamentelor și armamentului din dotarea instituțiilor sistemului național de apărare, ordine publică și siguranță națională din garnizoana Bacău. Mai mult, Asociația ,,Tradiția Militară” le-a arătat spectatorilor exerciții tactice de mânuire a armelor promovând astfel tradițiile militare românești, iar pasionații de motociclism au avut posibilitatea de a se reîntâlni cu membrii Clubului ,,Moldavia Bikers”.
Elementul surpriză de anul acesta a constat în implicarea Poliției Militare într-un exercițiu demonstrativ, de capturare a unor intruși. Astfel, o mașină flancată de doi militari a intrat pe aerodrom și a capturat în viață un infractor, iar pe alți patru i-a doborât. Demonstrația lor a făcut trecerea de la spectacolul aerian, la paradele aeronavelor care au defilat prin fața publicului. Finalul a fost pe măsura așteptărilor pentru că în spațiul aerian au pătruns celebrele avioane F 16 care au făcut o demonstrație de forță.
Expozițiile statice organizate de-a lungul bretelei au fost animate în permanență de vizitatori, aceștia profitând la maximum de ocazia de a face fotografii lângă mașinile de luptă, în/lângă aeronavele prezente în expoziție sau de a imortaliza scene demne de filme de acțiuni, ai căror protagoniști puteau fi chiar ei, având la ochi pușca cu lunetă, mitraliera sau binoclul cu raze infraroșii. Per total, activitatea a fost o reușită! Evenimentul s-a bucurat de prezența numeroasă a băcăuanilor care și-au făcut timp să fie alături de militari.