Hai să facem un pic de lumină în noile trenduri din lumea „civilizată” și democrato–cum-vreți-să-i-ziceți. E vorba despre cum statele care ne țin copiii la lecții despre morală globală, drepturi și alte bla-bla-uri, se întreaptă din ce în ce mai mult spre un stil de conducere demn de niște pirați cu steagul cu craniu pe catarg.
Încălzirea globală ne lasă fără gheață, dar pe americani nu-i lasă fără idei. Hai să recapitulăm rapid: SUA vrea Groenlanda. Nu că ar fi vreun loc exotic unde să facă plajă Trump, dar resursele minerale, poziția strategică și impactul încălzirii globale fac ca insula asta să fie echivalentul unui cec în alb pentru viitorul economic și militar.
Iar Uniunea Europeană? UE e la cafeluța. Se discută, se votează, se amână, că doar nu vrem să ne stricăm relațiile cu Washingtonul. Cum să te opui „celui mai bun prieten”? Mai ales că această relație e ca între un copil speriat și fratele mai mare, care-i ia mereu mingea.
Uniunea Europeană, cu toată birocrația și mecanismele ei complicate, este practic neputincioasă în fața unei astfel de mutări. Militar, UE este dependentă de SUA prin intermediul NATO, iar orice tentativă de opoziție ar fi nu doar inutilă, ci și riscantă. O astfel de situație ar putea, în timp, să genereze fracturi majore în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Statele europene, deja divizate de interese economice și geopolitice, ar putea ajunge să perceapă NATO mai mult ca pe un instrument al SUA decât ca pe o alianță mutual benefică. În cele din urmă, tensiunile ar putea duce la slăbirea sau chiar la dezintegrarea acestei structuri, lăsând Europa într-o poziție vulnerabilă în fața altor puteri globale.
E de notorietate că SUA a avut, oficial, control asupra canalului până în 1999. Dar să fim serioși: SUA vrea să-l controleze în continuare pe motiv de chinezi. Acum aud că unii ar vrea să redenumească Golful Mexic în Golful Americii. De ce nu, dacă tot sunt în zonă?
Partea cea mai amuzantă e ideea redenumirii Canalului Mânecii în Canalul George Washington. Că doar, de ce să nu ia toți exemplu de la „land of the free” și să redenumească locurile după personalități proprii?
Ceea ce e de-a dreptul fascinant în toată povestea asta e cum democrațiile apusene pretind că ceea ce fac ele e o „responsabilitate globală”. Pe partea cealaltă, dacă vine China și spune că Taiwanul e al său sau Rusia declară că estul Ucrainei e rusesc, e o criză internațională, o invazie, o încălcare a normelor.
E interesant cum devine un pic mai decentă, la nivel de percepție, logica și justificarea unor state considerate „nedemocratice”. Cel puțin, dacă e să fii cinstit, China poate spune că are o istorie cu Taiwan sau Rusia poate invoca Imperiul Țarist. SUA? Ei bine, Groenlanda e doar „cool” și utilă pentru hărți, dar istoria se rezumă la… „vrem și gata”.
Trăim într-o lume unde toate principiile pe care ni le spunem unii altora sunt doar decorațiuni de Crăciun. Marii jucători ai lumii nu mai au nici măcar decența de a-și ascunde manevrele. Pe undeva, asta ne oferă o claritate cinică: să nu mai pierdem timp cu ipocrizii. La urma urmei, dacă „democrația” e o licență pentru imperialismul modern, măcar să ne bucurăm de spectacol.
