14 noiembrie 2024

Dedeman investește în educație

Familia antreprenorială Pavăl, din Bacău, contribuie la diversificarea produselor platformei naționale de testare standardizată a performanței școlare BRIO Teste Educaționale (Brio.ro).

Conform presei naționale, Karina Pavăl (foto), fiica președintelui companiei Dedeman și acționar al acesteia, a preluat 16% din capitalul social al platformei Brio.ro, cu o investiție de 400.000 de euro.
Karina Pavăl a absolvit recent Universitatea Queen Mary (Londra) și a finalizat un program de masterat la Universitatea Cambridge, dar s-a întors în țară pentru a se implica în afacerile familiei. Tot recent a fost numită și în board-ul companiei Conpet, în care Dedeman este unul dintre acționari.



Brio.ro este o inițiativă privată fondată în anul 2014 de prof. dr. Dragoș Iliescu și mentorul său, profesorul american Thomas Oakland (1939–2015), unul dintre pionierii mondiali ai testării educaționale. Testele în sistem BRIO sunt teste digitale standardizate prin care elevii români din clasele I–XII își pot evalua obiectiv cunoștințele la principalele materii școlare și își pot îmbunătăți performanța la examene.

Testele BRIO, conform edupedu.ro, sunt dezvoltate de specialiști în psihometrie și profesori reputați, pe baza unor modele și proceduri statistice utilizate și în prestigioasele teste GMAT, GRE și SAT. Acestea se bazează pe modelul psihometric Teoria Răspunsului la Item (Item Response Theory, IRT), iar testele au o anvergură unică în România – numai la matematică s-au generat peste 20.000 de probleme care acoperă în totalitate progra- ma școlară românească. Pentru o transparență absolută, atât sistemul cât și fiecare din cei 20.000 de itemi de matematică au fost auditați de Gazeta Matematică, o premieră în evoluția învățământului românesc.

Sursa foto: one.ro




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014