Compania Dedeman Bacau, lider national în retailul materialelor de constructii si al amenajarilor interioare, cu capital integral românesc, deschide vineri, 2 septembrie, magazinul din Oradea, al 44-lea in reteaua nationala. Investitie este de circa 14 milioane de euro si a creat peste 200 de locuri de munca.
„Oradea – spune presedintele companiei, Dragos Paval – este un oras situat la o distanta egala fata de Viena, Praga si Bucuresti, într-un nod strategic pentru rutele comerciale care asigura schimburile economice dintre vestul si estul continentului european. Odata cu deschiderea acestui magazin vom fi prezenti în fiecare oras reprezentativ situat în apropierea frontierei de vest a tarii noastre. Cu ajutorul noii tehnologii, sunt premise bune sa ne crestem vânzarile si catre clientii din tarile vecine.”
Prin inaugurarea magazinului din Oradea, compania Dedeman mai face un pas în procesul de expansiune care vizeaza 50 de magazine la nivel national. Dedeman mai detine si doua centre logistice si un parc auto propriu, ofera peste 45.000 de produse care acopera 11 domenii, are circa 8.500 de angajati si administreaza magazine cu suprafete de la 7.500 la 18.000 mp.
Compania a negociat si pentru un teren de 2,3 hectare si altul de peste 3.000 mp în Zalau, de la Cemacon Cluj-Napoca, tranzactie pentru care actionarii societatii clujene se vor pronunta pe 5 septembrie. Valoarea tranzactiei este de circa 1,6 milioane de euro fara TVA. Zalau este cel de-al treilea oras din Transilvania unde Dedeman a anuntat înca de anul trecut construirea unui magazin, iar aprobarea de la primarie a fost obtinuta din 2015. De asemenea, Dedeman vizeaza extinderea la nivel regional, iar planurile includ cel putin un magazin în Chisinau.
Retailerul de bricolaj, controlat de antreprenorii locali Dragos si Adrian Paval, si-a bugetat pentru acest an afaceri de 4,53 miliarde de lei, devenind astfel prima companie controlata de un român care trece pragul psihologic de un miliard de euro, potrivit datelor furnizate de firma.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.