26 decembrie 2024

DECIZIE: Programele Naționale de Sănătate se prelungesc până la 31 martie 2021

La solicitarea Ministerului Sănătății, Executivul a aprobat în ultima ședință prelungirea termenului de aplicare a prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 155/2017 privind aprobarea Programelor Naţionale de Sănătate. Conform actului normativ, structura programelor naţionale de sănătate, obiectivele acestora, precum şi orice alte condiţii şi termene necesare implementării şi derulării acestora se vor prelungi până sfârșitul lunii martie a anului viitor. Este o decizie necesară pentru asigurarea continuității activităților prevăzute în cadrul programelor naționale de sănătate, în condițiile în care nu este aprobat încă bugetul pentru anul viitor, a declarat Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii. În anul 2021, factorii decidenți își propun să eficientizeze aceste programe de sănătate și se gândesc la reorganizarea lor pentru a răspunde nevoilor actuale ale pacienților.

„Chiar dacă anul acesta am traversat o perioadă mai dificilă cauzată de pandemia cu virusul SARS- CoV-2, valoarea totală creditelor de angajament pentru programele naționale de sănătate, care se monitorizează în județul Bacău, a crescut cu aproximativ 17% față de anul 2019. Astfel, valoarea totală a creditelor de angajament pentru PNS-uri 2020, respectiv cât s-a cheltuit efectiv pe aceste programe, este de 117.921,90 mii lei. În 2019, valoarea totală a fost de 101.666,65 mii lei.”
Dan Stoica, director executiv la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Bacău



Programele naționale de sănătate care se desfășoară în județul Bacău sunt:
• PNS oncologie
• PNS de diabet zaharat
• PNS de transplant de organe, țesuturi și celule de origine umană
• PNS boli rare
• PNS tratament al hemofiliei și talasemiei
• PNS boli endocrine
• PNS ortopedie
• PNS de supleere a funcției renale (dializă)

Dacă le luăm pe fiecare în parte, privind alocările efective de sume și cheltuirea lor, se observă că aceste programe răspund nevoilor actuale ale pacienților, chiar și acum, în plină pandemie de coronavirus.

Așadar:

■ În cadrul PNS oncologie, anul acesta s-au decontat mai puține servicii de radioterapie, cu aproximativ 12%, iar necesitatea respectării unor proceduri stricte cauzate de pandemie a determinat scăderea numărului de ședinte de radioterapie (în 2019 s-au cheltuit 5.916,88 mii lei, iar anul acesta 5.257, 92 mii lei). Remarcăm însă că numărul de pacienți care vor beneficia până la sfârșitul anului de ședinte de radioterapie IMRT (640 lei/ședință) va fi aproximativ la fel cu cel din 2019, dar cu un număr de ședințe IMRT în medie/pacient mai mic față de anul trecut.

■ În cadrul PNS diabet se observă o creștere a valorii decontate pe tot programul cu 25% (de la 36.031.12 mii lei, în 2019, la 45.099,86 mi lei, în 2020), creștere datorată, în principal, pentru consumul de medicamente în farmaciile cu circuit deschis și mai puțin pentru testele de monitorizare adulți și copii.

■ În cadrul PNS de transplant de organe, țesuturi și celule de origine umană, în 2019 creditul de angajament a fost de 980 mii lei, iar în 2020 de 1.110,98 mii lei. Pacienții care au beneficiat de un transplant de organ au nevoie de un tratament permanent cu medicamente care să preîntâmpine respingerea respectivului organ. Gradul de compatibilitate a organului transplantat cu pacientul beneficiar determină costul lunar cu medicația respectivă. În județul Bacău, în ultimii trei ani, sunt în medie, pe acest program, cca 100 pacienți care beneficiază lunar de medicația cu imunosupresoare. Costul mediu anual/pacient este de 10.592 lei.

■ În cadrul PNS boli rare se desfășoară aceleași subprograme ca și în anii trecuți, respectiv pe Scleroza laterală amiotrofică – 13 pacienți, Boala Fabry – 1 pacientă, Mucoviscidoza adulți – 2 pacienți, Mucoviscidoza copii – 11 pacienți, Angioedem ereditar – 2 pacienți și Fibroza pulmonară idiopatică – 1 pacient. Total credit angajament 2020 PNS boli rare este de 2.176,75 mii lei pentru 30 de pacienți (în 2019 angajamentul a fost de 2.319,06 mii lei). Dacă este să se calculeze un cost mediu /lună/pacient monitorizat în PNS boli rare acesta este de aproximativ 6.046 lei/lună.

■ În cadrul PNS de tratament hemofilie și talasemie se finanțează 3 subprograme care se definesc în funcție de procedura de tratament care este aleasă de medicul curant. Creditul de angajament total este de 2057,26 mii lei. Numărul de beneficiari ai programului este de 11 pacienți. Anul trecut, pe acest program s-au cheltuit 1.535,05 mii lei.

■ În cadrul PNS boli endocrine s-au cheltuit anul trecut 49.69 mii lei, iar anul acesta 80.63 mii lei. CJAS Bacău are în evidență, pe acest program, bolnavi cu osteoporoză sau diagnosticați cu gușă prin tireomegalie datorată carenței de iod. Costul mediu/bolnav cu osteoporoză este de 127,28 lei. Costul mediu/bolnav cu gușă este de 1,63 lei.

PNS endoprotezare adulți (ortopedie) este implementat în secțiile de ortopedie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Bacău, Spitalului Municipal de Urgență Moinești și Spitalului Onești. Total proteze implantate în primele 9 luni din 2020 a fost de 236 (în valoare de 1.623,97 mii lei), iar în anul 2019 au fost efectuate 342 de protezări (în valoare totală 1.518,67 mii lei). Anul acesta au fost efectuate, în primele 9 luni: 8 protezări totale cimentate de șold, 55 de protezări totale necimentate de șold, 40 protezări bipolare șold cimentate, 2 protezări cervicoce falice, 51 protezări totale ranforsare cotil și metafizodiafizară femur și 67 endoprotezări.

PNS de dializă (insuficiență renală cronică). Valoarea creditului de angajament pentru 2020 este de 39.682,06 mii lei mai mare cu cca 12% față de 2019, respectiv 35.258,85 mii lei. Serviciile medicale de dializă se efecuează de către cei patru furnizori aflați în contract cu CJAS Bacău, pentru pacienții constanți aflați în grija centrului respectiv. În plus, se mai efectuează sedințe de dializă pentru pacienții aflați în tranzit prin județul Bacău. În situația în care un pacient este înregistrat în registrul național ca pacient dependent de dializă și dorește înscrierea la un centru de dializă din apropierea locuinței (domiciliului) lui, dar acest centru nu are loc disponibil, atunci se pot efectua ședințele de dializă, cu mențiunea pe formularul din program că este pacient suplimentar. Așadar, nu există nici o variantă în care un pacient care este monitorizat în PNS de dializă să nu primească servicile de care are nevoie.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img