Astăzi, 7 martie, prefectul Ioan Ghica a semnat ordinul de suspendare din funcția de primar al municipiului Bacău a lui Romeo Stavarache pentru 30 de zile.
Ca urmare a adresei nr. 630/11/2015 din 07.03.2016 a Tribunalului Bacău – Secția Penală, înregistrată la Instituția Prefectului – județul Bacău sub nr. 5086/07.03.2016, privind Încheierea penală din 03.03.2016, pronunțată în dosarul nr. 630/110/2015, având în vedere dispozițiile art. 71 și art. 72 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare și prevederile art. 22 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare, prefectul județului Bacău, domnul Ioan Ghica a emis Ordinul nr. 60/07.03.2016 privind suspendarea de drept a mandatului domnului Stavarache Romeo din funcția de primar al municipiului Bacău, pe perioada aplicării măsurii preventive a arestului la domiciliu, respectiv pe perioada de 30 de zile, începând cu data rămânerii definitive a încheierii penale din data de 03.03.2016, în dosarul nr. 630/110/2015, pronunțată de Tribunalul Bacău – Secția Penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 32/C din data de 05.03.2016, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, în dosarul 630/110/2015/a3.
Arest la domiciliu
Curtea de Apel a respins contestatiile formulate de procurorii DNA si de primarul Romeo Stavarache împotriva deciziei Tribunalului, din 3 martie, prin care s-a dispus plasarea edilului in arest la domiciliu.
Contestatiile s-au judecat, sâmbata, iar primarul s-a externat din spital pentru a-si sustine nevinovatia in instanta. Romeo Stavarache este acuzat ca a luat legatura cu martorii din dosar, angajati in primarie, atât in scris, cât si prin intermediari, mesajele transmise de el fiind considerate presiuni si amenintari la adresa martorilor.
Propunerea DNA de inlocuire a controlului judiciar a avut in vedere si incidentul din august 2015 când doi angajati ai primariei ar fi fost impiedicati sa intre in sala de sedinte a Consiliului Local unde era prezent edilul local, incidentul fiind catalogat de procurori „o dovada de rea credinta din partea primarului”.
Contactat telefonic, edilul local a refuzat sa comenteze decizia judecatorilor.