Am urmărit cu interes și bucurie vestea că cele 20 de tone de hrană pentru câini, câștigate de Adăpostul din Bacău în cadrul unui concurs organizat de un ONG german, au ajuns la destinație.
Am participat și eu la această competiție, votând pentru adăpostul nostru, și am fost impresionat de mobilizarea extraordinară a băcăuanilor.
Cred că a fost prima acțiune de o asemenea amploare care a avut succes în ultimii ani, iar acest lucru demonstrează că, atunci când există un scop comun și dorința de a face bine, comunitatea poate realiza lucruri importante.
E o dovadă clară că, prin solidaritate și implicare, putem aduce schimbări reale.
Poate că astfel de inițiative merită să fie mai des promovate și susținute, pentru a arăta că #SePoate și în Bacău!
Cu stimă,
Vasile I.
PS: Poza am luat-o de pe pagina adapostului.