15 noiembrie 2024

Decernare Doctor Honoris Causa la Universitatea „Vasile Alecsandri” Bacău

În cadrul şedinţei de Senat festiv de joi, 6 iunie 2019, ședință prezidată de Prof. univ. dr. ing. Dr.h.c. Valentin Nedeff, a avut loc ceremonia pentru decernarea titlului de „Doctor Honoris Causa” al Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău doamnei Prof. univ. dr. Carmen-Mihaela Crețu de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

Prof. univ. dr. Venera-Mihaela Cojocariu a citit Laudatio, prezentând cele mai semnificative contribuţii didactice şi ştiinţifice, recunoscute atât la nivel naţional, cât şi internaţional: „Pe doamna Prof.univ.dr. Carmen-Mihaela Crețu o recomandă o impresionantă experiență managerială și de implicare în dezvoltarea calitativă a domeniului științele educației, a reformelor curriculare și de formare a personalului didactic acumulată atât în țară, la nivelul Ministerului Educației, al Consiliului Național al Curriculumului, al Consiliului Național de formare a Personalului Didactic, al universității ieșene, cât și în organisme europene”.



Despre bogata experienţă în domeniul ştiinţelor educaţiei a domniei sale a vorbit Prof. univ. emerit dr. Laurenţiu Şoitu de la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi.

Prof.univ.dr. Carmen-Mihaela Crețu a primit cu mare emoţie însemnele acordate cu ocazia acestui moment festiv, susţinând în Oratio „necesitatea consacrării psihopedagogiei aptitudinilor înalte ca domeniu distinct al cercetării ştiinţifice fundamentale şi aplicative”, precum şi posibilitatea creării şi în ţara noastră a unui cadru sistematic intervenţional prin asimilarea şi adaptarea modelor teoretice actuale ale talentului şi a celor mai bune practici specializate din lume.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Alte titluri

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014