Devenită tradiție, Ziua Tatălui, care se sarbătorește în România din 2010, a ajuns la cea de-a IV-a ediție și în Bacău. Programată în fiecare an în a doua săptămână din luna mai, evenimentul a avut loc duminică, 12 mai, pe aleile Parcului Cancicov fiind organizată de Asociația Valoare Plus Bacău. La această acțiune, dedicată exclusiv tăticilor cu copiii lor, dar la care au participat și unchi cu nepoți sau chiar frați mai mari cu frați mai mici, băcăuanii care au răspuns acestei invitații s-au bucurat de mai multe activități structurate pe ateliere printre care gimnastică şi dans în aer liber pe muzică, concursuri de alergat cu obstacole între echipe de copii cu tăticii lor, face painting, foto booth – poze haioase cu tata, expoziții de arme din diferite unități militare, dar și nenumărate alte activități surpriză.
„Încercăm prin aceste activități să creăm un moment de interacțiune între tată și copil și astfel să creezi o amintire, pentru că dacă nu ai astăzi o amintire cu copilul, nu o să ai mâine o relație cu el. Vrem să tragem astfel un semnal de alarmă publicului din cauza absenței parentale din familie, pentru că e nevoie ca tu, tatăl, să fii prezent în viața copilului. Dacă nu ești acolo, lângă el, când trebuie, aduci un deserviciu destul de mare pe termen lung copilului”, a declarat Valeriu Costea, psiholog la Asociația Valoare Plus, coordonatorul proiectului Ziua Tatălui în Bacău.
Evenimentul a început puțin după orele prânzului și i-a încântat pe băcăuani până aproape de orele serii.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.