2 noiembrie 2024

De Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, seniorii FSC sunt în centrul atenției.

Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice este sărbătorită în fiecare an în data de 1 octombrie, începând din anul 1991. În acest fel se dorește creșterea nivelului de conștientizare și de empatie cu privire la calitatea vieții persoanelor de vârsta a treia.

Ca în fiecare an, în cadrul Fundației de Sprijin Comunitar (FSC), această zi, dar și întreaga lună octombrie îi va avea în prim plan pe seniorii organizației, atât cei activi și implicați în diverse proiecte ale FSC, cât și cei care au nevoie de sprijin, îngrijire și recuperare datorită problemelor de sănătate, a singurătății sau vârstei înaintate.



”De 25 de ani seniorii Bacăului fac parte dintre prioritățile FSC. Ne mândrim că suntem printre cei care au pus bazele serviciilor de îngrijiri la domiciliu în România, iar de atunci am dezvoltat și inovat permanent acest tip de servicii pentru a putea răspunde cât mai bine și profesionist nevoilor acestei categorii sociale aflate în continuă creștere, ca pondere, în rândul populației la nivel european. De la înființarea organizației în 1997 am reușit să ajutăm sau să îngrijim peste 20.000 de bătrâni din județul Bacău!” (Gabriela Achihăi, președinte FSC).

Așa cum a devenit deja o tradiție, polul evenimentelor dedicate vârstnicilor din cadrul FSC va fi centrul rezidențial Satul Seniorilor Milly din Buhuși. Aici va fi organizată o autentică sărbătoare câmpenească, sub titulatura de Ziua Recoltei, la care vor participa, pe lângă cei 74 de vârstnici rezidenți ai centrului, și o parte dintre beneficiarii Centrului de zi pentru persoane vârstnice Dr. Ștefan Ciobanu din Bacău, care au pregătit pentru această ocazie o piesă de teatru și câteva momente artistice și dansuri populare. Sunt invitați să le ureze ”La mulți ani” seniorilor FSC și să petreacă o zi frumoasă de toamnă alături de ei, rudele beneficiarilor Satului Seniorilor, prieteni și colaboratori ai FSC, autorități locale, voluntari.

Echipa Satului Seniorilor își va întâmpina oaspeții începând cu ora 12:00 cu bucate tradiționale gătite în bucătăria proprie: fasole cu cârnați, murături, plăcinte moldovenești, dar și un purcel la proțap și must proaspăt. Un ansamblu folcloric va asigura voia bună și atmosfera de mare sărbătoare, iar invitații care vor accepta provocarea de a veni îmbrăcați în haine tradiționale, vor participa la un concurs care vă premia cu un coș de bunătăți cel mai frumos, complet și autentic costum tradițional.

”Dincolo de organizarea evenimentelor speciale care celebrează această atât de frumoasă vârstă a treia, FSC rămâne o organizație preocupată și activă în ce privește rezolvarea problemelor de care se izbesc zi de zi vârstnicii din România, mai ales cei din comunitățile în care serviciile dedicate acestora lipsesc cu desăvârșire.” (Gabriela Achihăi, președinte FSC)

Astfel, ca parte implicată și membru fondator în Proiectul „Federația SenioriNET – ONG-uri mai puternice în sprijinul vârstnicilor din România!” derulat de către Confederația Caritas România în parteneriat cu Asociația Four Change, Asociația Caritas Mitropolitan Greco-Catolic Blaj, și Fundația de Sprijin Comunitar susține prin diverse instrumente nevoia de coalizare a furnizorilor de servicii sociale și socio-medicale pentru vârstnici, astfel încât aceștia să devină o voce puternică în sprijinul vârstnicilor din România.

Aflat în plină desfășurare pentru 32 de luni (1 aprilie 2021 – 30 noiembrie 2023) proiectul vizează creșterea capacității de reprezentare a 60 ONG-uri furnizoare de servicii socio-medicale adresate persoanelor vârstnice cu scopul de a produce schimbări sistemice la nivelul politicilor sociale pentru vârstnici, în special privind practicile de finanțare a serviciilor din fonduri publice.

Unul dintre instrumentele elaborate de inițiatori în cadrul proiectului este Carta Albă a Drepturilor Persoanelor Vârstnice din România, care propune respectarea unor drepturi primordiale, deoarece, în continuare un număr mare de vârstnici trăiește în condiții de viață foarte dificile, fără posibilitatea de a acoperi integral, din pensie, necesarul de alimente, medicamente sau utilități lunare. Începând cu 2010, peste 40% dintre pensionari se află sub pragul de trai decent, iar aproape 100% dintre pensionarii agricoli se află constant sub acest prag.

Carta Albă a Drepturilor Persoanelor Vârstnice din România scoate în evidență câteva minusuri sistemice fundamentale care acționează de ani de zile ca o frâna pentru dezvoltarea durabilă și consistentă a serviciilor destinate persoanelor vârstnice:

  • în ciuda faptului că România se confruntă cu fenomenul de îmbătrânire a populației, cu o speranță de viață sănătoasă redusă și cu nevoi semnificative de organizare a serviciilor pentru vârstnici, nu există o autoritate dedicată persoanelor vârstnice la nivel național și nici servicii publice județene;
  • în timp ce îngrijirea pe termen lung este definită în legea asistenței sociale, nu există nimic specific legat de schema de asigurare a serviciilor de îngrijire pe termen lung în România;
  • din punct de vedere financiar, descentralizarea durabilă reprezintă o prioritate. Serviciile de îngrijire pe termen lung tind către îngrijirea rezidențială, iar serviciile comunitare sunt nepregătite să susțină o politică de prevenire a instituționalizării. Îngrijitorii formali beneficiază de un sprijin minim, iar îngrijitorii informali nu beneficiază de niciun sprijin.

 

”Având în vedere cele menționate mai sus, eforturile FSC în cadrul, dar și în afara Federației SenioriNET, urmăresc pe de o parte să evidențieze faptul că este nevoie ca persoanele vârstnice din România să trăiască demn, să rămână și să se simtă active, iar pe de altă parte să inițieze schimbările legislative, de politici publice și la nivelul mentalității publice care să asigure implementarea acestor deziderate.” (Gabriela Achihăi, președinte FSC)




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
- Advertisement -spot_img

Ultimele știri

spot_img
Comandat de AUR Bacău, CMF 11240014
spot_img